• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-01 07:30:56
  • Sursa:
VIDEO. Materialul didactic din scolile profesionale, vechi de zeci de ani. Tineri mecanici invata meserie pe un motor de Dacia 1100 Imagine

România pregătește specialiști în meseriile viitorului cu material didactic din vremea bunicilor. De exemplu, un motor nefuncțional de Dacie 1100, fabricat în tinerețea trupei ABBA, este obiect de studiu pentru viitorii mecanici auto din Giurgiu. Nici alte specializări n-au prea fost onorate de investițiile statului în ultimii 30 de ani.

Reporter: Freza asta? Asta-i freză, nu?Maistru: Freză. Învață elevii să demonteze, să monteze...Reporter: Funcționează freza asta?Maistru: Nu funcționează, nu! Ar fi funcțional strungul ăla.Reporter: Strungul ăsta de când nu i-ați mai dat drumul?Maistru: Nu este legat. Și nu avem lecții de strungărie.Reporter: Câți ani are strungul ăsta?Maistru: Strungul ăsta are tot vreo 40 de ani.

Ilie Zvâncu, maistru Colegiul Tehnic „Ioan Bălănescu”, Giurgiu: Este un motor de Dacie 1100.Reporter: Motor de Dacie 1100?Ilie Zvâncu: Da!Reporter: Și ce faceți cu el aici?Ilie Zvâncu: Îl demontăm, îl montăm și... Că motoarele, ca mecanisme, sunt aceleași.Reporter: Deci, acesta, meștere, este material didactic?Ilie Zvâncu: L-am folosit până acum ca material didactic. Dar și acolo, la mecanici auto, la fel folosim. Acum am adus o girafă ca să demontăm un motor de Supernova.Reporter: O Dacie mai de anul 2000, așa.Ilie Zvâncu: Da. Că nu ne permitem să demontăm o Dacie nouă.Reporter: Nu?Ilie Zvâncu: Păi... nu! Că... nu se poate.

La un banc cu roți dințate, băieții de la Auto, viitori electricieni și mecanici, învață cum fucționează mecanismul unei cutii de viteze. Lângă ei sunt trei mașini vechi. O Dacie Supernova din 2002 e mândria atelierului. Lângă ea... e un Matiz primit cadou de la partenerul industrial al școlii. Au improvizat în el un simulator auto care-i inițiază pe băieți în tainele șofatului.

Dan, elev: Până la urmă, trebuie să învățăm, ca mecanici, să ne descurcăm și pe ce este mai greu, ca să ne fie ușor și pe ce este mai nou.Cristian, elev: Vreau să-mi deschid un service! Să am mai multe mașini. Să le și vând, să le și țin ca reparație, ca să am modele.

Și meseria de sudor se poate învăța la Colegiul Tehnic „Ioan Bălănescu”. Dar... tot cu scule vechi. Ca acest aparat cu clește improvizat și cabluri cârpite.

Reporter: Masa asta... sudată.Ilie Zvâncu: Da, da... Artizanal.Reporter: Și cleștele e...Ilie Zvâncu: Tot artizanal!Reporter: Cleștele?Ilie Zvâncu: Făcut!Reporter: Nu e standard?Ilie Zvâncu: Nu e standard, nu.Reporter: Păi de ce nu e standard?Ilie Zvâncu: N-am avut standard...Reporter: Cine a făcut? Dumneavoastră l-ați făcut?Ilie Zvâncu: Nu l-am făcut eu. A fost alt maistru care a ieșit la pensie aici.Reporter: Deci, nici măcar un clește standard nu aveți?Ilie Zvâncu: Nu!

La profesionala din Giurgiu mai sunt clase și pentru viitorii electricieni, mecanici agricoli, electroniști, tâmplari. Există și o clasă cu specializarea... operator mașini cu comandă numerică. N-are niciun fel de dotare.

Ana Maria Fierăstrău, director Colegiul Tehnic „Ioan Bălănescu”, Giurgiu: Elevii sunt nevoiți să meargă și în cursul săptămânii la operatorul economic pentru a realiza orele de laborator.Reporter: Dacă nu ar avea posibilitatea să meargă la operatorul economic?Ana Maria Fierăstrău: Nu am avea nicio posibilitate nici noi să-i învățăm ce înseamnă o mașină cu comandă numerică. Sau cum se programează o asemenea mașină pentru a realiza o anumită operație.

Conform materialului didactic existent acum în ateliere, țara pare că-și pregătește meseriași pentru... trecut. Oficialii Consiliului Județean susțin că logistica didactică se poate schimba doar dacă va fi amenajat un campus dual în Giurgiu.

Elisabeta Mihalcea, vicepreședinte CJ Giurgiu: Valoarea proiectului este de 23 de milioane de euro. Vorbim despre campusurile duale la care Giurgiu dorește să adere, însă este nevoie de înțelegere din partea tuturor partidelor politice.

Campusul dual pentru viitorii meseriași ar putea deveni funcțional peste doi ani. Până atunci, printre meșteri și ucenici rămâne valabilă o vorbă care a făcut istorie printre menghinile ruginite: după profesională, răzbesc în viață doar cei ce se pricep să fure meserie.

Reporter: C. Firoiu / Operator: C. Mihalache

Tribunalul militar al regiunii ruse Lipeţk a condamnat un profesor de şcoală la 20 de ani de închisoare pentru că ar fi transferat bani către batalionul ucrainean Azov, considerat a fi un grup terorist în Rusia, informează EFE.

Economie 2024-06-20 17:34:54

Gest excentric al unui om de afaceri din Statele Unite: a folosit o roabă, ca să care de la limuzină, la avion, 10 milioane de dolari... o mică parte din suma câștigată la pariuri în Las Vegas.

Economie 2022-11-12 21:20:57

Curtea unei școli primare dintr-un orășel din Filipine este locul de unde a început atât una dintre cele mai odioase crime de război din secolul al XX-lea, cât și una dintre cele mai impresionante povești de supraviețuire din istoria militară a Statelor Unite, relatează CNN.

Economie 2024-04-08 11:07:24

Este ziua cu numărul 177 în războiul început de Rusia în Ucraina. Forțele armate ale Moscovei au bombardat din nou orașul Harkov, potrivit mai multor relatări. De asemenea, armata Kievului pare că a atacat obiective militare ale Rusiei din Crimeea și chiar de pe teritoriul Federației Ruse. Incendii și explozii au fost raportate la un depozit de muniție din regiunea Belgorod și la o bază aeriană la nord de Sevastopol. Între timp, compania de stat ucraineană Energoatom avertizează că rușii pregătesc operațiuni „false flag” la centrala nucleară de la Zaporojie.

Economie 2022-08-20 07:04:41

Sunt ascunse în microbii sedimentelor, într-o bacterie care trăieşte în simbioză cu un melc de mare sau ascunse în secreţiile unui burete: moleculele care vor oferi un viitor tratament revoluţionar împotriva cancerului sau un nou antibiotic puternic sunt căutate în adâncurile mării de către oameni de ştiinţă, relatează vineri AFP.

Economie 2023-03-12 20:47:19

Vaticanul a inclus un eveniment organizat de catolicii LGBT în calendarul său online oficial pentru viitorul An Sfânt Romano-Catolic 2025, un semnal neobişnuit de deschidere a Bisericii Catolice faţă de comunitatea gay, informează Agerpres care preia Reuters.

Economie 2024-12-06 19:12:58

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a fost suspendat, marţi seară, din PNL pentru o perioadă de şase luni, au declarat, pentru Agerpres, surse politice.

Economie 2022-12-13 19:06:19

Un avion Boeing 747 venezuelean care transporta 14 membri ai echipajului venezueleni şi cinci iranieni este reţinut de lunea trecută în sudul Argentinei, autoritățile suspectând că motivele intrării sale în ţară sunt altele cele declarate, au declarat, duminică, surse oficiale, citate de AFP. 

Economie 2022-06-13 06:45:24