Confruntată cu o lipsă serioasă de soldaţi voluntari, administrația ucraineană a lucrat timp de câteva luni la acest text. Pe 11 aprilie, parlamentul de la Kiev a adoptat proiectul de lege, cu 283 de voturi pentru.
Textul, care înăspreşte sancţiunile pentru cei care se sustrag de la mobilizarea militară, a provocat un scandal ca urmare a eliminării în ultimul moment a unei clauze ce prevedea demobilizarea soldaţilor care au servit 36 de luni, o lovitură dură pentru militarii care luptă pe front de peste doi ani.
Autorităţile ucrainene au dat asigurări că problema demobilizării va fi reglementată de o lege separată, însă deocamdată nu a fost fixată o dată nici pentru pregătirea, nici pentru adoptarea sa.
Armata ucraineană, slăbită de o contraofensivă ratată în timpul verii anului trecut şi de inconstanţa ajutorului occidental, încearcă să respingă atacurile rusești în mai multe zone ale frontului din estul şi sudul Ucrainei. În acest scop, ea are nevoie de efective şi muniţie. Recent, Ucraina a decis să coboare vârsta celor eligibili pentru mobilizare, de la 27 la 25 de ani.
În paralel, sancţiunile împotriva celor care încearcă să scape de mobilizare vor fi mai dure. De asemenea, textul facilitează procedurile de înrolare, prin crearea unui sistem digital special.
