Cucerirea localităţii Staromaiorske, în sud-vestul regiunii Doneţk, permite Ucrainei să se apropie de a doua linie a defensivei ruse de care va trebui să treacă pentru a-şi putea continua înaintarea spre portul ocupat Berdiansk, a declarat, vineri expertul militar ucrainean Serghei Grabski.
Armata ucraineană a publicat imagini din timpul operațiunii de eliberare a localității din regiunea Donețk.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a postat joi seara un videoclip în care soldaţii ucraineni afirmă că au recucerit satul Staromaiorske, în apropierea liniei frontului.
Atât sursele ruseşti, cât şi cele ucrainene au raportat lupte intense de-a lungul liniilor de front din regiunea sudică Zaporojie, unde forţele ucrainene îşi intensifică eforturile de a străpunge apărarea rusă.
Anterior, joi, comandantul unui batalion susţinut de Rusia din autoproclamata Republică Populară Doneţk a recunoscut pierderea satului Staromaiorske. Trupele Kievului au cucerit „metodic” satul pe parcursul mai multor zile, „scoţând personalul din adăposturile lor şi transformând aceste adăposturi în grămezi de moloz”, a declarat comandantul, Aleksandr Hodakovski. Pierderea zonei a fost „o lovitură pentru orgoliul nostru militar”, a recunoscut el.
Cucerirea localităţii Staromaiorske, în sud-vestul regiunii Doneţk, permite Ucrainei să se apropie de a doua linie a defensivei ruse de care va trebui să treacă pentru a-şi putea continua înaintarea spre portul ocupat Berdiansk, a declarat, vineri expertul militar ucrainean Serghei Grabski.
„Este prea devreme pentru a sărbători aceasta ca pe un mare succes, dar (cucerirea localităţii) arată în mod clar că forţele ucrainene reuşesc să avanseze în condiţii foarte dificile”, a declarat pentru EFE colonelul ucrainean în rezervă, potrivit Agerpres.
Recuperarea Staromaiorske, explică Grabski, permite Ucrainei să-şi îmbunătăţească poziţia tactică în această zonă a frontului şi va ajuta forţele Kievului să-şi „extindă acţiunile ofensive pentru a se apropia mai întâi şi apoi a distruge a doua linie de apărare rusă”.