• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-29 14:17:37
  • Sursa:
VIDEO. Catalin Chereches a fost prins in Augsburg, Germania Imagine

Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost reținut marți seara de poliție, în orașul german Augsburg. Cherecheș a trecut granița în Ungaria vineri dimineață, la ora 07:49, prin vama Petea, folosind o carte de identitate aparţinând unei rude.

Potrivit primelor informații, Cherecheș a fost prins când se pregătea să părăsească Germania. El a călătorit alături de o mătușă, cu mașina, circulând pe autostradă cu aproape 200 de km/oră, au spus surse oficiale germane. Cei doi au ajuns la gara din Augsburg și încercau să scape de autovehicul,  eventual să ia un tren sau un taxi. Acela a fost momentul în care a fost prins de polițiștii bavarezi și BKA (Poliția federală de investigații criminale - n.red.). Aceleași surse au mai precizat că fostul primar ar fi încercat să se opună arestării și s-a rănit când a vrut să fugă de oamenii legii. 

Cel mai probabil, Cherecheș ar fi mers în Germania să ia banii pe care i-a transportat acolo în mai multe tranșe, bani pe care i-a depozitat în seifuri din locuințele deținute acolo de mama sa și de sora acesteia. Suma din Germania ar fi în jur de 1.500.000 de euro.

Într-o depoziție din instanța de judecată, Cherecheș a recunoscut că a cărat personal banii cu mașina în Germania. 

„Orice persoană are dreptul de a scoate din țară o sumă de maximum 10.000 Euro. Acesta este și motivul pentru care sumele erau retrase în numerar la un nivel mai mic, în raport de programul de a merge în Germania la locația de domiciliu a mamei mele. Banii i-am transportat cu mașina, și mai mult eu i-am transportat. La acea adresă locuia sora mamei mele și alți membri ai familiei. Ulterior, aceștia s-au mutat și o parte din bani au fost plasați la locuința din Germania a mamei mele”, a declarat Cherecheș.

„În seara zilei de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării polițienești internaționale și a schimbului de date și informații, dintre Poliția Română și autoritățile din Germania, Ungaria, Austria și Italia, a fost localizat, depistat și reținut, de către polițiștii bavarezi și BKA, în Augsburg, un bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internațional.

Acesta a fost depistat de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română. Instanța competentă a emis pe numele bărbatului un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Mulțumim partenerilor interni și externi, pentru sprijinul acordat în prinderea acestuia. În continuare, se derulează activități procedurale specifice, pentru aducerea bărbatului în țară”, transmite Poliția Română.

„Felicit şi mulţumesc poliţiştilor şi partenerilor instituţionali interni și externi, români și germani, care au cooperat direct şi permanent pentru capturarea condamnatului penal Cherecheș Cătălin. De asemenea, mulţumesc poliţiştilor maghiari, austrieci şi italieni împreună cu care s-a cooperat şi lucrat pe parcursul acestei operaţiuni poliţieneşti internaţionale. Nu în ultimul rând, mulţumesc jurnaliştilor care au înţeles în aceste zile că trebuie să limităm comunicarea pe acest caz, pentru a proteja operaţiunea de localizare şi capturare”, a scris ministrul de Interne pe Facebook.

Cătălin Cherecheș a trecut granița în Ungaria vineri dimineață, la ora 07:49, prin vama Petea, jud. Satu Mare, au declarat sâmbătă, 25 noiembrie, reperezentanții Poliției de Frontieră, într-o conferință de presă. Primarul din Baia Mare a ieșit din România cu doar câteva ore înainte ca judecătorii să-l condamne definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită.

„Cherecheş a ieşit din țară prin frontiera cu Ungaria, pe la PTF Petea, la ora 07:49 folosind o altă identitate aparţinând unei rude, o persoană de sex masculin. La ora menţionată, la controlul de frontieră efectuat pe teritoriul maghiar, s-a prezentat un autovehicul înmatriculat în România, în care se aflau două persoane, conducătorul auto care figura în regim de taxi şi un pasager pe scaunul din dreapta”, a declarat sâmbătă inspectorul general al IGPF, Victor-Ştefan Ivaşcu, într-o conferinţă de presă.

Polițiștii nu l-au găsit acasă pe Cătălin Cherecheș, vineri dimineață, după ce condamnarea la 5 ani de închisoare a rămas definitivă. El a fost dat în urmărire națională și ulterior s-a emis și un mandat european de arestare pe numele său, după apariția unor informații potrivit cărora el fugise deja din țară.

Este de menționat că primarul din Baia Mare se afla sub măsura controlului judiciar, măsură stabilită de judecători, astfel că el nu avea voie să părăseacă țara fără încuviințarea instanței.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a îndemnat marţi aliaţii să accelereze livrările de arme grele şi mai avansate către Ucraina pentru a respinge forţele ruse, exprimându-şi de asemenea încrederea că o decizie privind trimiterea de tancuri de luptă Kievului va veni în curând, relatează Reuters.

Economie 2023-01-24 14:20:08

O directoare de școală din Florida și-a pierdut locul de muncă, după ce părintele unui copil s-a plâns că le-a arătat copiilor la oră „pornografie”, reprezentată de una dintre cele mai mari capodopere artistice din lume.

Economie 2023-03-24 18:00:13

Thomas Bach, preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional (CIO), a făcut duminică o vizită la Kiev și s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Cei doi au vorbit despre impactul pe care războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina în urmă cu peste patru luni l-a avut asupra sportivilor ucraineni, notează The Guardian.

Economie 2022-07-04 16:09:11

Locuințele moderne aduc foarte multe beneficii din punctul de vedere al confortului.

Economie 2024-12-20 15:14:11

Vladimir Kara-Murza, unul dintre cei mai înverșunați critici ai președintelui Vladimir Putin, a descris tortura psihologică pe care a îndurat-o în timpul celor 11 luni de izolare, în cadrul unui interviu la CNN. În tot acest timp a avut voie să vorbească la telefon cu soția o singură dată. "Când mă plimbam prin curte, pisicile veneau și se așezau lângă gratiile metalice, iar eu puteam purta o conversație cu ele. Erau singurii mei interlocutori", a spus el.

Economie 2024-08-13 12:16:34

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, joi, un mesaj de felicitare Sanctităţii Sale papa Leon al XIV-lea, în care îşi exprimă deplina convingere că noul Suveran Pontif va continua să promoveze „spiritul dialogului, al păcii şi al cooperării între Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă”.

Economie 2025-05-08 23:06:46

Statele membre au ascultat argumentele Ungariei şi, marţi dimineaţă, au adoptat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al Ungariei, care va permite ţării să apeleze la fondurile UE pentru a contribui la redresarea sa economică în urma pandemiei de coronavirus, a declarat, marţi, Judit Varga, ministrul ungar al justiţiei, la Bruxelles, potrivit Hirado.hu. 

Economie 2022-12-13 17:38:47

Un șofer din București a fost oprit de poliție, în centrul orașului, după ce radarul l-a înregistrat cu 186 km/h. E un record de viteză al ultimilor ani, spun oamenii legii, care precizează că incidentul a avut loc duminică, pe Bulevardul Aviatorilor, în apropiere de sediul Guvernului.

Economie 2022-09-26 09:52:12