"La orice anunţ pe 112 de vegetaţie subunităţile noastre se deplasează de regulă cu două echipaje care înseamnă oameni puşi la dispoziţie, consum de carburanţi", susţine colonelul Gavril Temian, adjunctul șefului ISU Crişana.
Anul trecut, consumul a fost dublu, iar în 2012 pompierii au fost nevoiți să ceară ajutorul autorităților locale ca să-și refacă rezerva de combustibil. Cei care dau foc miriștilor sunt obligați să ceară de la primării un permis de lucru cu focul și să obțină o autorizație de la Agenția pentru Protecția Mediului. Nimeni nu respectă însă aceste reguli.
"Noi încercăm să îi instruim, să le spunem cel puțin să-și tragă o brazdă roată după teren, ca să nu se extindă focul la alte suprafețe de teren", spune Ioan Gligor, viceprimarul comunei Oșorhei.
Cei care folosesc focul ca să curețe terenurile de vegetația uscată riscă amenzi de la o mie la 2500 de lei.
Ca să evite astfel de situații pompierii au început o campanie de verificare și informare a primăriilor. Edilii trebuie să-i convingă pe localnici să nu mai provoace astfel de incendii. Cei care încalcă legea nu mai primesc subvenții de la Agenția de Plăți și Interveție pentru Agricultură.
reporter: Florina Fofiuoperator: Monica Pop
