• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-03 16:02:47
  • Sursa:
„Veti fi atacati. Cu stima, Marina Yemenului”. Cum ameninta rebelii Houthi flotele de nave care trec prin Marea Rosie Imagine

Rebelii Houthi din Yemen, susținuți de Iran, amenință tot mai multe nave și transporturi comerciale din Marea Roșie, care uneori au foarte puțină legătură, sau chiar deloc, cu Israelul, inamicul vizat de atacurile venite dinspre aliații Teheranului, potrivit Reuters.

Într-o noapte caldă de primăvară la Atena, cu puțin timp înainte de miezul nopții, un director al unei companii grecești de transport maritim a observat că un e-mail neobișnuit ajunsese în mailul personal.

Mesajul, care a fost trimis și la adresa de e-mail profesională a directorului, avertiza că una dintre navele companiei care traversa Marea Roșie risca să fie atacată de miliția Houthi din Yemen, susținută de Iran.

Nava administrată din Grecia a încălcat o interdicție de tranzit impusă de rebelii Houthi, prin andocarea într-un port israelian, și va fi „vizată direct de forțele armate yemenite în orice zonă pe care o consideră adecvată”, se arată în mesajul scris în limba engleză și revizuit de Reuters.

„Vă asumați responsabilitatea și consecințele includerii navei pe lista de interdicție”, se arată în e-mail, semnat de Centrul de coordonare a operațiunilor umanitare (HOCC), cu sediul în Yemen, un organism înființat în februarie pentru a asigura legătura între forțele houthi și operatorii de transport maritim comercial.

Rebelii Houthi au desfășurat aproape 100 de atacuri asupra navelor care traversează Marea Roșie, începând din noiembrie, acționând în semn de solidaritate cu palestinienii în războiul Israelului în Gaza. Ei au scufundat două nave, au capturat o alta și au ucis cel puțin patru navigatori.

E-mailul, primit la sfârșitul lunii mai, avertiza cu privire la „sancțiuni” pentru întreaga flotă a companiei dacă nava continuă „să încalce criteriile de interdicție și să intre în porturile entității israeliene uzurpatoare”.

Directorul și compania au refuzat să fie numiți din motive de siguranță.

Mesajul de avertizare a fost primul dintr-o serie mai lungă de e-mailuri din ce în ce mai amenințătoare trimise către cel puțin șase companii maritime grecești, începând cu luna mai, pe fondul creșterii tensiunilor geopolitice în Orientul Mijlociu, susțin șase surse din industrie care au cunoștință directă de e-mailuri și două care au cunoștință indirectă.

Începând de anul trecut, rebelii au lansat rachete, au trimis drone înarmate și au lansat ambarcațiuni încărcate cu explozibili împotriva navelor comerciale care au legături cu entități israeliene, americane și britanice.

Campania prin e-mail, care nu a fost raportată anterior, indică faptul că rebelii houthi vizează mai multe ținte decât se credea, inclusiv navele comerciale grecești cu legături mici sau inexistente cu Israelul.

De asemenea, pentru prima dată în ultimele luni, amenințările au vizat flote întregi, sporind riscurile pentru acele nave care încă încearcă să traverseze Marea Roșie.

„Navele dumneavoastră au încălcat decizia forțelor armate din Yemen”, arăta un e-mail separat trimis în iunie de pe un domeniu web al guvernului yemenit către prima companie, la câteva săptămâni mai târziu, și unei alte companii grecești de transport maritim, care, de asemenea, a refuzat să fie numită. „Prin urmare, vor fi impuse pedepse tuturor navelor companiei dumneavoastră ... Cu stimă, Marina Yemenului”.

Yemen, care se află la intrarea în Marea Roșie, a fost implicat în ani de război civil. În 2014, rebelii Houthi au preluat controlul asupra capitalei, Sanaa, și a înlăturat guvernul recunoscut la nivel internațional. În ianuarie, Statele Unite i-au repus pe pe lista lor de grupuri teroriste.

Contactați de Reuters, oficialii houthi au refuzat să confirme că au trimis e-mailurile sau să ofere orice comentariu suplimentar, afirmând că acestea sunt informații militare clasificate.

Reuters nu a putut stabili dacă e-mailurile au fost trimise și altor companii maritime străine.

Navele deținute de Grecia, care reprezintă una dintre cele mai mari flote din lume, sunt ținta a aproape 30% din atacurile efectuate de forțele Houthi până la începutul lunii septembrie, potrivit datelor Lloyd's List Intelligence, care nu au specificat dacă aceste nave aveau legături cu Israelul.

În august, miliția Houthi - care face parte din alianța iraniană „Axa Rezistenței” a grupărilor armate anti-Israel - a atacat petrolierul Sounion, lăsându-l în flăcări timp de câteva săptămâni, înainte de a putea fi remorcat într-o zonă mai sigură.

Atacurile au determinat multe transporturi să ia o rută mult mai lungă în jurul Africii. Traficul prin Canalul Suez a scăzut de la aproximativ 2.000 de tranzite pe lună înainte de noiembrie 2023 la aproximativ 800 în august, conform datelor Lloyd's List Intelligence.

Forța navală Aspides a Uniunii Europene, care a ajutat peste 200 de nave să navigheze în siguranță prin Marea Roșie, a confirmat evoluția tacticilor Houthis în cadrul unei întâlniri cu ușile închise cu companiile de transport maritim la începutul lunii septembrie, potrivit unui document analizat de Reuters.

Tensiunile din Orientul Mijlociu au atins un nou vârf marți, când Iranul a lovit Israelul cu peste 180 de rachete, ca represalii pentru uciderea unor lideri militanți din Liban, inclusiv a liderului Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, vineri.

Ucraina stabileşte o rută temporară de transport maritim, care trece prin apele teritoriale ale României, pentru a menţine transporturile de cereale pe Marea Neagră, după ce Rusia a renunţat la acordul care permitea exporturile ucrainene printr-un coridor maritim sigur susţinut de ONU, a anunţat Kievul într-o scrisoare oficială datată 19 iulie şi transmisă agenţiei ONU pentru transportul maritim, relatează Reuters.

Economie 2023-07-19 18:51:38

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că au fost realizate testele dinamice de rezistenţă la Pasajul Ghica, mai mulţi senzori de pe suprastructura podului şi din picioarele acestuia monitorizând în timp ce un camion cu pietriş a traversat podul. El afirmă că pasajul va fi deschis circulaţiei „foarte curând”.

Economie 2023-08-29 18:27:24

Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat miercuri că a cerut Guvernului ridicarea plafonului de îndatorare a Primăriei Capitalei pentru a putea achita atât datoriile Municipalităţii către Termoenergetica, cât şi datoria operatorului de termoficare către ELCEN şi pentru a putea plăti prima rată pentru achiziţia capacităţilor de producţie ale ELCEN.

Economie 2022-08-03 17:15:27

Un oraş chinez a lansat o operaţiune de căutare a zeci de crocodili care au scăpat dintr-o crescătorie în urma inundaţiilor din ultimele zile, au anunţat marţi surse oficiale, informează AFP.

Economie 2023-09-12 18:05:12

Un bărbat a fost arestat după ce a urcat pe banda rulantă pentru bagaje într-un aeroport din Ohio și a încercat să ajungă într-o zonă interzisă. Le-a spus polițiștilor că își pierduse pantofii de 1.000 de dolari și intenția lui a fost să-i recupereze, nu să încalce vreo lege.

Economie 2022-09-15 11:27:02

Andrei Rațiu (26 de ani) se numără printre cei mai buni „Tricolori” de la EURO 2024. Evoluțiile sale în tricoul României au atras atenția formațiilor din campionatele de top ale Europei, scrie Digi Sport.

Economie 2024-06-27 19:05:55

„Un caz ilustrativ al percepției inadecvate a realității de către conducerea militară și politică rusă” este descris de publicația de analiză militară Defense Express, care se uită cu atenție la o declarație oficială a unuia dintre capii Armatei Kremlinului, generalul Valeri Gherasimov.

Economie 2024-12-20 07:00:46

Un bărbat riscă închisoarea pe viață după ce și-a ucis soția de față cu copiii lor, chiar în timp ce aceasta vorbea cu amantul ei prin apel video, potrivit Sky News. Ucigașul i-a pus trupul într-o valiză pe care a aruncat-o mai apoi în râu.

Economie 2024-07-05 07:00:21