Dominique Merose, președintele Federației franceze de zbor cu aparate ușoare motorizate, explică: "Am ales România datorită tradiției trecute, pentru că Franța și România sunt foarte apropiate una de celaltă". Dan Cojocaru, comandantul aeroclubului Charlie Bravo Arad, ne prezintă traseul: "Vom face un traseu până la Tulcea... Caransebeș, Brașov, București și Tulcea".
La fel ca și majoritatea celor veniți, Julian este pentru prima oară în România. Dintre avioanele ce vor lua parte la raid, al său este cel mai performant. Costă în jur de 60.000 de euro, ceea ce îl face și unul dintre aparatele cele mai scumpe prezente la start.
Din cauza vremii nefavorabile din Europa de Vest, cu o seară înaintea startului, aproape jumătate din cei care s-au înscris în raid încă nu ajunseseră în România, la Șiria. Organizatorii spun că cei mai mulţi dintre cei întârziați îi vor ajunge pe drum. Întoarcerea este programată pe 12 iunie tot la Șiria.
