Pasiunile din copilărie se pot transforma în meserii făcute cu responsabilitate. Valentin a fost de mic fascinat de tramvaie. Atât de mult îi plăceau, încât uita să coboare la stația potrivită, în drum spre școală. Visa cu ochii deschiși că va îmblânzi și el, cândva, un astfel de vehicul. Zeci de ani mai târziu are pe mâini un tramvai de ultimă generație.
Valentin Bejenaru este vatman la Compania de Transport Public din Iași de 12 ani. Tramvaiele l-au fascinat încă din copilărie.
Valentin Bejenaru, vatman: „Ma duceam la școală, așteptam tramvaiul în stație, era tramvaiul 5, Podul de Piatră - Splai Bahlui - Podul Roș, și nu conta cât stăteam să vină un mijloc de transport, mă urcam, mă duceam la școală, dar sincer vă zic, de plăcerea către aceste mijloace de transport uitam și stația unde trebuia să cobor pentru școală și la un moment dat mă trezeam că cobor la stația unde nu trebuia. Înainte de a face școala pentru vatmani am lucrat gestionar la o firmă, după care n-am putut să mă abțin și am zis că vreau să practic meseria de vatman.”
Și-a urmat visul și e convins că a meritat, pentru că își face meseria cu plăcere. Acum conduce un tramvai de ultimă generație.
Valentin Bejenaru, vatman: „Am fost supravegheași și instruiți de către cei din Polonia, apoi de cei de la întreprindere de la noi și după susținerea unui examen supravegheat fiecare vatman a trecut sau nu pentru a lucra pe aceste tipuri de vagoane.”
Valentin știe ca de el si de colegii lui depind zilnic mii de oameni, iar asta îl face să se simtă util și, totodată, îl responsabilizează. Continuă să-și prețuiască munca, chiar dacă traficul a devenit infernal în ultimii ani.
Valentin Bejenaru, vatman: „Toată lumea se grăbește la serviciu, cu mașini, și de aceea traficul se aglomerează și se mișcă foarte, foarte greu. Cel puțin participanții la trafic care ocupă linia mijloacelor de transport, în același timp ne blochează și pe noi să ne facem deplasarea. În toate orașele mari ale țării aglomerația și cel puțin în orele de vârf ne face să întârziem, să nu ajungem la ora stabilită.”
Schimbul de tura vine după cel puțin opt ore, dacă nu sunt situații în care trebuie să lucreze peste program.
Mihai Jescu, coordonator vatmani: „Sunt peste 10 ani cred și eu mai tânăr și el mai tânăr, ne-am întâlnit, el ca vatman aspirant, l-am instruit, s-a urcat pe tramvai, a demonstrat în decursul timpului că este un băiat care se ține de muncă și îi place să lucreze pe tramvai. L-am întrebat dacă ar dori să lucreze pe vagoanele astea noi și a spus: „Da, șefu', cum să nu lucrez!. Din prima s-a oferit. Cu alții a trebuit să am o muncă de lămurire.”
Vatmanii din Iași fac echipă și în timpul liber.
Mihai Jescu, coordonator vatmani: „Mergem în continuare și cu munca și cu sportul după program. În general, vinerea ne vedem și chiar ne face plăcere și suntem care ne întâlnim, cred, de 30 de ani, jucăm și un fotbal după o săptămână de muncă și cred că și lor le face plăcere să ne mai deconectăm, cel puțin acum, în ultimul timp, de stresul ăsta care este extraordinar în stradă. Sunt băieții terminați cu capul, nu cu munca fizică, cât cu capul. Atunci când ne întâlnim vinerea chiar e o deconectare chiar totală așa, uităm de cele rele și parcă ne încărcăm bateriile pentru încă o săptămână de muncă iarăși stresantă.”
Valentin este printre veteranii echipei și la muncă și la fotbal. Povestește cu regret că mulți colegi au plecat din țară în căutarea unui trai mai bun.
Valentin Bejenar, vatman: „Din prietenii pe care îi am și lucrează afară, din ce îmi povestesc ei, eu nu am fost, diferența e foarte mare, e foarte mare. În țările astea europene, ei nu au grija zilei de mâine, nu se gândesc că nu au cu ce pleca într-un concediu, dar la noi, noi nu ne putem gândi la vacanță dacă nu avem cu ce să ne descurcăm. Provocările din ziua de azi: nevoile. Totuși, vrem, dar nu putem. Încercăm, dar ne chinuim. Noi am vrea multe să facem, să o ducem mai bine, un trai mai bun, copiii la fel, cerințele sunt foarte mari, școli, facultăți. Dintr-un salariu, două salarii chiar în casă, e foarte greu. Salarii micuțe, nevoile foarte mari. Dar ne limităm la cât avem. Asta e important. Și ne bucurăm cu ce avem.”
Bucurii sunt pentru Valentin și pasiunile din timpul liber. Crește iepuri de rasă, pe care îi îngrijește zilnic după ce pleacă de la serviciu.
Valentin Bejenaru, vatman: „În momentul în care vin de la serviciu și ajung la ei, curățenie, mâncare și tot ce le trebuie lor, mă despart de lucrurile de zi cu zi și vin în mediul meu unde eu mă simt bine și mă relaxez în același timp.”
Fascinația pentru iepuri i se trage tot din copilărie.
Valentin Bejenaru, vatman: „Începând cu clasa a cincea, a șasea mergeam la bunici în vacanțele de vară și a ajuns ca bunicii mei să aibă și ei iepurași și mi-au plăcut foarte mult. Eram foarte satisfăcut când îi vedeam, mă trezeam dimineața, eu îi hrăneam, eu mâncare, deci nu mai aveau treabă cu iepurașii. Acum șase, șapte ani m-am apucat de uriașul german. Mi-a făcut o surpriză un prieten de-al meu din alt județ. Din copilărie ne întâlneam la bunici și mi-a adus o pereche de uriaș german.”
Valentin își duce iepurii la expoziții. Recent, a fost cu ei și la prima competiție.
Valentin Bejenaru, vatman: „Mi-a luat titlul de campion, fiind un mascul de ianuarie, greutatea în jur de opt kilograme. M-a mulțumit foarte mult. Nu m-am așteptat în momentul în care au pus rezultatele și-am văzut că este campion. Satisfacția a fost plăcută, mult.”
Este vineri. Seara se încheie pe terenul de fotbal alături de colegii care i-au devenit și prieteni.
Valentin Bejenaru, vatman: „După cum se vede ne întâlnim destul de mulți colegi. Stăm împreună, facem mișcare, ne întâlnim după aia, mai stăm la povești, mai discutăm cum a fost săptămâna, ce s-a mai întâmplat. Pentru noi, mișcarea face foarte mult. Stând la locul de muncă, numai pe scaun, în jur de opt ore, 10 ore, când prindem timp liber ne întâlnim, facem mișcare și ne mai destindem puțin, mai ieșim din stresul pe care îl avem. Timpul este extrem de prețios, suntem ocupați, dar ne facem timp, trebuie să ne facem timp și pentru noi.”