„Construirea autostrăzii Lugoj-Deva, în lipsă de studii, poate duce la dispariţia lentă a urşilor şi afectarea gravă a populaţiilor de căprior, râs sau jder în Munţii Apuseni”, se arată într-un comunicat al WWF România.
„CNADNR a făcut un studiu de impact. Am studiat toate animalele din zonă. Încă nu se știe dacă există ursul sau nu există ursul”, precizează Emil Rusoiu, directorul departamentului Autostrăzi din CNADNR.
Și acestea nu sunt singurele probleme.
„Cum se declară un câștigător, cum apare o contestație, cum se duc la Curtea de Apel. Este o practică în România. Aceasta este legea și trebuie să o respectăm toți, că ne convine sau nu”, mai spune Emil Rusoiu.
Dacă pe tronsoalele 2, 3 și 4 ale autostrăzii Lugoj - Deva domnesc urșii, prima parte este aproape de inaugurare. Cei 27 de kilometri au costat 154 de milioane de euro, iar constructorul italian spune că drumul va fi deschis traficului cel mai probabil în noiembrie.
Indiferent de probleme, statul va trebui să vină cu soluţii. Dacă până în 2016 nu va fi terminată autostrada de la Nădlac la Sibiu, am putea pierde fondurile europene alocate, în valoare de peste opt miliarde de euro.
