Bulgaria propune prelungirea interdictiei cumpararii terenurilor de catre straini, riscand sanctiuni UE

Bulgaria propune prelungirea interdictiei cumpararii terenurilor de catre straini, riscand sanctiuni UE Imagine

 

Dintre cei 221 de parlamentari prezenţi în sală, 171 au votat în favoarea textului - 23 de deputaţi Ataka, 89 de membri GERB şi 59 de deputaţi socialişti.

În contextul aderării la Uniunea Europeană, Bulgaria a modificat Constituţia, permiţând achiziţionarea de terenuri de către străini. Moratoriul privind achiziţia de terenuri urma să expire pe 1 ianuarie 2014, astfel că Ataka a introdus un amendament. Conform textului adoptat în Parlament, moratoriul va fi prelungit până pe 1 ianuarie 2020.

„Bulgaria va avea grave probleme cu imaginea sa europeană. Bulgaria modernă nu trebuie să îşi axeze politicile pe populism”, a reacţionat preşedintele socialist al Parlamentului de la Sofia, Mihail Mikov, potrivit Mediafax.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Chantal Hughes, a declarat că prelungirea interdicţiei nu este posibilă.

Partidul minorităţii turce, MDL, care susţine alături de socialişti Guvernul condus de tehnocratul Plamen Oreşarski, a declarat că va sesiza Curtea Constituţională în legătură cu această măsură legislativă.

Meglena Kuneva, coordonatoarea negocierilor pentru aderarea Bulgariei la UE, a avertizat că Sofia riscă sancţiuni europene, amintind că Bruxellesul a refuzat iniţiativa României de amânare a achiziţionării terenurilor de către străini.