• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-25 21:21:11
  • Sursa:
Unul dintre cainii lui Biden a provocat mai multe incidente la Casa Alba. O garda de corp a ajuns la spital Imagine

Unul dintre câinii preşedintelui american Joe Biden, şi ai soţiei acestuia, Jill Biden, a provocat mai multe incidente la Casa Albă. În urma unuia dintre acestea un agent al Secret Service a ajuns la spital.

Cățelușul este numit „Comandant” și a fost un cadou de ziua președintelui de la fratele său James Biden și de la cumnata Sara Biden. Foto: Profimedia Images Deschide galeria foto

Aceste situaţii au fost semnalate de Secret Service în notele sale interne, publicate de grupul conservator Judicial Watch, care a obţinut aceste documente în urma unei sesizări judiciare, scrie EFE, potrivit Agerpres.

Respectivul câine, un ciobănesc german în vârstă de 22 de luni, botezat "Commander", a sosit la Casa Albă în decembrie 2021 drept cadou oferit de unul dintre fraţii preşedintelui, James Biden.

Potrivit documentelor Secret Service, "Commander" a fost implicat în vreo zece incidente la Casa Albă şi la reşedinţa privată a cuplului prezidenţial de la Wilmington (Delaware).

Aceleaşi documente descriu un astfel de incident în urma căruia unul dintre agenţii însărcinaţi cu securitatea preşedintelui a ajuns la spital în noiembrie 2022 pentru a primi îngrijiri medicale la o mână şi la coapse, dar nu se precizează dacă agentul a fost atacat de câine.

În trecut, un alt câine al familiei Biden, "Major", a provocat incidente similare şi în final a fost dus la Delaware pentru a sta într-o atmosferă mai liniştită decât cea de la sediul preşedinţiei.

Când Biden s-a mutat la Casa Albă după câştigarea alegerilor, i-a adus acolo pe "Major" şi pe "Champ", un alt ciobănesc german, care a murit în iunie 2021.

De-a lungul istoriei SUA majoritatea familiilor prezidenţiale americane au avut animale de companie la Casa Albă. Aşa au procedat toţi preşedinţii recenţi, Bill Clinton, George W. Bush sau Barack Obama, cu excepţia lui Donald Trump.

De la începutul anului 2025 au fost propuse către Parlamentul României o serie de proiecte de lege care presupun modificări în Codul Rutier. Șoferii trebuie să știe că valoarea unui punct de amendă s-a majorat de la 1 ianuarie, odată cu creșterea salariului minim pe economie, dar și că alte schimbări ale legislației pot intra în vigoare din acest an, dacă proiectele vor fi aprobate.

Economie 2025-01-08 14:07:35

Armata americană a publicat imagini din timpul unei operațiuni de distrugere a dronelor-kamikaze lansate de rebelii houthi împotriva unor obiective de pe mare. Potrivit publicației The War Zone, sunt imagini în premieră cu folosirea unor rachete de 70 mm ghidate cu laser lansate din avioane de luptă împotriva unor ținte aeriene.

Economie 2025-03-20 11:49:01

Primul tronson al secţiunii Curtea de Argeş - Piteşti a autostrăzii A1 va fi deschis „zilele următoare”, cu opt luni mai devreme faţă de termenul contractual, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Scrioşteanu. Potrivit acestuia, se va deschide circuaţia rutieră pe aproape 16 kilometri din cei 30 de kilometri ai acestei secţiuni.

Economie 2024-12-10 19:29:06

Fostul ministru chinez de externe Qin Gang, eliberat brusc din funcţie anul trecut şi care nu a fost văzut în public de luni de zile, a „demisionat” din postul său de deputat, potrivit agenţiei oficiale de presă Xinhua, preluată de AFP.

Economie 2024-02-28 07:52:19

Se pregătește o nouă modificare a Codului Rutier. Un proiect propune adăugarea în legislație a unei noi situații  în care poliția poate dispune suspendarea înmatriculării.

Economie 2023-10-25 11:06:36

2014 - MISIUNE SPAȚIALĂNASA testează, pentru prima dată, capsula spațială Orion, care va duce oamenii înapoi pe Lună. Zborul de probă a testat toate sistemele de bază ale Orion.NASA a promovat misiunea și cu ajutorul păpușilor Muppets, ca să facă o generație de copii interesată de spațiu. Zborul de probă, de 4 ore, a fost un succes.Capsula Orion de la primul test este expusă la Centrul Spațial Kennedy. În 2022, Orion a participat la misiunea Artemis I, fără oameni la bord, pentru a înconjura Luna.1952 - CEAȚĂ UCIGAȘĂLondra este acoperită de un strat de smog, mai dens ca niciodată, cauzat de poluarea industrială și vremea rece. Aproape o săptămână, orașul este învăluit de smog.Din cauza condițiilor meteo, tot fumul de la hornurile orașului se adună și rămâne aproape de sol, transformându-l într-o ceață ucigașă.Între 4.000 și 12.000 de oameni au murit din cauza smog-ului. Unii s-au îmbolnăvit de plămâni, alții au fost călcați de vehiculele care nu i-au văzut prin ceața densă.1717 - PIRATUL BARBĂ-NEAGRĂPiratul englez Edward Teach atacă un vas comercial și ia prizonieri căpitanul și echipajul. După 8 ore, aceștia sunt lăsați să se întoarcă la nava lor, nevătămați.Când a ajuns în port, căpitanul navei atacate îl descrie pe pirat drept „un bărbat înalt cu o barbă foarte neagră”. De aici a primit Edward Teach porecla de „Barbă-Neagră”.A fost unul dintre cei mai temuți pirați din istorie. Dar la nici un an după ce-și capătă porecla, „Barbă Neagră” este ucis în luptă. Comoara lui a rămas nedescoperită.

Economie 2024-12-05 12:51:40

Sărbătorile nu sunt la fel pentru toți copiii. Deși toți așteaptă cadouri, unii nu le primesc niciodată. Digi24 a primit vizita a 30 de copii din Corbeanca. Ei au vrut să vadă cum arată o televiziune. Provin din familii care trăiesc în condiții extrem de grele, în case care nu sunt racordate la rețele de apă sau curent electric. Sunt copiii din spatele vilelor care au făcut localitatea celebră, cei pe care nu îi vede nimeni.

Economie 2023-04-13 10:57:21

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, va efectua, marţi, o vizită oficială la Budapesta, la invitaţia omologului ungar, Peter Szijjarto, cu care va avea consultări politice, informează MAE.

Economie 2022-11-15 10:11:05