Peisajul geopolitic al Orientului Mijlociu este un butoi cu pulbere al rivalităților de lungă durată, capacitățile de rachete ale Iranului fiind unul dintre cele mai cruciale aspecte ale echilibrului delicat de putere din regiune. De la Revoluția islamică din 1979, Iranul a încercat să își consolideze infrastructura de apărare. În prezent, programul iranian de rachete este o forță formidabilă. Publicația de specialitate Bulgarian Military analizează declarațiile unui general NATO cu privire la acest aspect.

Programul iranian de rachete este o forță redutabilă, nu doar la nivel regional, ci și, din ce în ce mai mult, la scară globală, provocând puteri militare mult dincolo de granițele sale.

Generalul Kenneth McKenzie, fost șef al Comandamentului Central al SUA până acum doi ani, a ținut prima pagină a ziarelor în 2022 cu estimarea sa conform căreia Iranul deține peste 3.000 de rachete balistice. Printre acestea se numără rachete cu rază scurtă și medie de acțiune, capabile să atingă ținte aflate la o distanță de până la 1.300 de mile (2.000km).

Această rază de acțiune pune în pericol nu numai rivalii regionali precum Israelul și Arabia Saudită, ci și bazele militare ale SUA răspândite în Orientul Mijlociu și în unele părți ale Europei.

Potrivit lui McKenzie, lucrările Teheranului privind rachetele balistice intercontinentale [ICBM] subliniază și mai mult ambițiile sale de a proiecta puterea dincolo de regiunea sa limitrofă.

Cu toate acestea, rachetele balistice sunt doar un element al ecuației militare iraniene. Teheranul a investit puternic și în tehnologia rachetelor de croazieră, modele precum Meshkat și Soumar reprezentând vârful de lance.

Deși rachetele de croazieră au o rază de acțiune mai scurtă și o putere distructivă mai mică în comparație cu rachetele balistice, acestea s-au dovedit a fi letale în sine. Capacitatea lor de a se sustrage detectării radar prin zborul la altitudini joase și prin utilizarea terenului pentru a-și ascunde traiectoria le transformă într-o amenințare permanentă chiar și pentru cele mai avansate sisteme de apărare.

Această amenințare devine și mai acută atunci când se ia în considerare flota extinsă de vehicule aeriene fără pilot [UAV] a Iranului, adesea denumite drone sinucigașe. Aceste drone, în număr de câteva mii, oferă o metodă rentabilă, dar extrem de distructivă, de a copleși apărarea inamicului.

Analiști precum Michael Knights de la Washington Institute au subliniat că programul de drone al Iranului este unul dintre cele mai mari și mai capabile din regiune, putând rivaliza chiar cu cel al Israelului. Aceste UAV-uri sunt mici, agile și pot lovi cu precizie, ceea ce le face parte integrantă din strategia de război asimetric a Iranului.

Doctrina militară a Iranului este modelată în mare măsură de izolarea sa geopolitică și de amenințarea constantă de conflict cu adversari superiori din punct de vedere tehnologic, precum Israelul și Statele Unite. De ani de zile, Teheranul se bazează pe anumite grupări din Liban, Yemen și Irak pentru a-și exercita influența la nivel regional, însă arsenalul său de rachete îi oferă o linie directă de atac.

Combinația de rachete balistice, rachete de croazieră și UAV asigură Iranului o abordare a războiului pe mai multe niveluri, o abordare care poate lovi la distanțe mari, poate ocoli sistemele de apărare tradiționale și poate menține un nivel de negare plauzibilă.

În ultimii ani, Teheranul a testat din ce în ce mai mult aceste capacități. De exemplu, atacul din septembrie 2019 asupra instalațiilor petroliere ale Saudi Aramco, pe care SUA și Arabia Saudită l-au atribuit Iranului, a demonstrat precizia și eficacitatea rachetelor de croazieră și a dronelor iraniene.

Deși Rebelii Houthi din Yemen au revendicat atacul, analiza armamentului a sugerat puternic originea iraniană. Acest eveniment a marcat un punct de cotitură în calculele de securitate regională, deoarece a scos la iveală vulnerabilitățile apărării aeriene saudite și a subliniat amploarea tot mai mare a tehnologiei iraniene în materie de rachete.

Experți internaționali precum Dr. Uzi Rubin, un analist israelian în domeniul apărării, au avertizat de mult timp că progresele Iranului în domeniul rachetelor nu sunt doar pentru descurajare. „Programul de rachete al Iranului nu este de natură defensivă - este conceput pentru operațiuni ofensive și pentru a proiecta putere”, a menționat Rubin în mai multe publicații.

Evaluarea sa se aliniază consensului din ce în ce mai mare în rândul analiștilor din domeniul apărării, conform căruia Iranul își consideră arsenalul de rachete drept o componentă esențială a strategiei sale mai ample de a modela viitorul Orientului Mijlociu în favoarea sa.

Deși apărarea aeriană a Israelului, în special sistemele Iron Dome, David's Sling și Arrow, sunt printre cele mai avansate din lume, acestea nu sunt invulnerabile. Oficialii israelieni din domeniul apărării au recunoscut că un baraj concentrat de rachete și drone ar putea copleși chiar și sistemele lor de ultimă generație.

În timpul conflictului din mai 2021 cu Hamas, Iron Dome al Israelului a interceptat aproximativ 90 % din rachetele care au sosit, dar experții militari, precum Yaakov Amidror, fostul șef al Consiliului Național de Securitate al Israelului, au avertizat că arsenalul mult mai sofisticat al Iranului reprezintă o provocare mult mai mare. „Trebuie să fim realiști - sistemele noastre sunt foarte bune, dar nu sunt impenetrabile. Dacă Iranul lansează un atac susținut, vor exista victime”, a declarat Amidror într-un interviu acordat The Jerusalem Post.

Implicațiile unui potențial conflict israeliano-iranian se extind dincolo de granițele acestor două națiuni. Statele Unite, ca cel mai apropiat aliat al Israelului, ar fi inevitabil atrase într-un astfel de conflict. În această privință, dezvoltarea rachetelor iraniene nu a trecut neobservată la Washington. Parlamentarii americani au dezbătut creșterea ajutorului militar acordat Israelului, în special sub formă de sisteme de apărare antirachetă.

Senatorul Lindsey Graham, un susținător vocal al dreptului Israelului la autoapărare, a subliniat în mod repetat importanța menținerii avantajului militar calitativ [QME] al Israelului în regiune.

„Capacitățile de rachete ale Iranului nu reprezintă doar o amenințare la adresa Israelului - reprezintă o amenințare la adresa intereselor SUA și a aliaților noștri din regiune”, a remarcat Graham în timpul unei audieri în Senat în 2022.

În situația actuală, orice conflict potențial între Israel și Iran ar fi probabil caracterizat de lovituri cu rază lungă de acțiune, barajele cu rachete jucând un rol esențial. Analiști precum Becca Wasser de la Center for a New American Security au remarcat că un astfel de conflict ar fi devastator pentru ambele părți. „Geografia regiunii înseamnă că țintele civile și militare sunt strâns legate între ele. Chiar și cu rachete de precizie, riscul daunelor colaterale este extrem de ridicat”, a declarat Wasser într-un briefing 2023.