• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-23 11:08:21
  • Sursa:
UNICEF: 7 milioane de copii cu varsta sub 5 ani din Africa de Est sunt subnutriti Imagine

Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) a anunţat luni că 7 milioane de copii cu vârsta sub 5 ani din Kenya, Somalia şi Etiopia sunt subnutriţi şi peste 1,9 milioane riscă să moară, relatează dpa. 

"Copiii din Cornul Africii trec printr-o criză fără precedent la scară largă, fiind afectaţi de foamete, strămutare, deficit de apă şi insecuritate", afirmă UNICEF într-un comunicat. 

Regiunea a fost lovită de una dintre cele mai grave secete din ultimii 40 de ani, urmată de inundaţii severe în unele zone. Persoanele vulnerabile şi-au pierdut mijloacele de existenţă şi au fost forţate să-şi părăsească casele în căutare de hrană şi apă, notează Agerpres.

"Această criză i-a lipsit pe copii de condiţiile esenţiale ale copilăriei - să aibă suficientă hrană, o locuinţă, apă potabilă şi să meargă la şcoală", a declarat Mohamed Fall, director regional al UNICEF pentru Africa de Est şi de Sud.  

Oficialul a declarat că, deşi ploile recente au adus o îmbunătăţire a situaţiei în urma secetei prelungite, ele au provocat şi inundaţii cu efecte devastatoare. 

La fel ca distrugerea infrastructurii, bolile transmisibile predomină. "Actualul focar de holeră se numără printre cele mai lungi focare înregistrate vreodată în Etiopia", a spus Fall, adăugând că recuperarea după astfel de dezastre nu poate avea loc peste noapte. 

În plus, preţurile alimentelor rămân ridicate în regiune. Potrivit UNICEF, 23 de milioane de persoane se confruntă cu niveluri ridicate de insecuritate alimentară acută în Etiopia, Kenya şi Somalia, iar numărul copiilor cu malnutriţie severă care au nevoie de tratament este în creştere. 

"Cu ciclurile meteorologice extreme pe care le vedem astăzi în Cornul Africii, următoarea criză poate lovi înainte ca familiile şi copiii să fi avut o şansă de recuperare", a spus Fall, făcând apel la ajutor din partea comunităţii internaţionale.

Trei palestinieni au murit și alți 29 au fost răniți în timpul unui raid al trupelor israeliene în Cisiordania ocupată. Armata israeliană a precizat că a lansat raidul pentru a-i reține pe palestinienii suspectați de atacuri împotriva israelienilor, transmite Sky News.

Economie 2023-06-19 11:36:02

Producătorii de cereale bulgari au organizat luni proteste şi au cerut oprirea importurilor de grâu din Ucraina, relatează agenţia DPA.

Economie 2023-03-13 19:54:14

A fost forfotă continuă în târgurile de mărțișoare, dar și în piețele de flori din Capitală. Încă de la primele ore ale dimineții, oamenii au căutat cadoul perfect de 1 Martie. Pentru flori au cheltuit câteva sute de lei, la fel și pentru mărțisoare, mai ales că s-au îndreptat în număr mare spre cele lucrate manual.

Economie 2023-03-01 15:45:41

Fostul basist Alec John Such, membru fondator al legendarei trupe rock americane Bon Jovi, a murit la vârsta de 70 de ani, potrivit unui anunț al grupului, relatează BBC.

Economie 2022-06-06 09:43:38

Proiectul de lege la care lucrează Ministerul Apărării referitor la stagiul militar voluntar prevede că acesta poate fi făcut de femei şi bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, pe o perioadă de patru luni, şi ar urma să existe anumite stimulente, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei de apărare de la Camera Deputaţilor, Laurenţiu Leoreanu.

Economie 2024-02-06 18:24:21

Inteligența artificială care depășește orice om de pe Pământ ar putea exista începând de anul următor, potrivit lui Elon Musk, care a avertizat însă că energia și puterea de calcul necesare pentru atingerea acestui obiectiv ar putea depăși capacitățile din prezent ale sectorului AI, relatează The Guardian.

Economie 2024-04-11 07:00:06

China a declarat miercuri că îşi va apăra cu „fermitate” interesele, invitând totodată SUA să perceapă relaţiile bilaterale nu doar prin prisma competiţiei dintre cele două ţări, într-o reacţie ce a survenit după afirmaţiile făcute cu câteva ore mai devreme de către preşedintele Joe Biden în discursul său privind „Starea Uniunii”, relatează France Presse.

Economie 2023-02-08 13:07:59

Aproape 2.000 de hectare de pădure au fost distruse de un incendiu puternic în provincia Chubut, Argentina, iar 200 de familii au fost evacuate din calea flăcărilor. Incendiul, amplificat de canicula din sudul țării, a afectat zona Epuyen, iar autoritățile sunt în alertă din cauza focarelor izbucnite simultan, informează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2025-01-16 20:45:22