• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-27 21:14:50
  • Sursa:
Ungaria vrea ca Biden sa discute cu Putin la summitul G20: „Avem nevoie de un acord intre America si Rusia” Imagine

Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, consideră că este nevoie de negocieri ruso-americane și de un acord între America și Rusia pentru a putea pune capăt războiului din Ucraina și de aceea ar fi important ca liderii celor două țări să se întâlnească la următorul summit G20 care are loc luna viitoare, în Indonezia. Casa Albă a anunțat, însă, joi, că președintele Joe Biden nu are o astfel de intenție.

„Dacă se vor afla în acelaşi loc, cred că le-ar fi foarte greu să explice oricărui om de pe pământ de ce nu se întâlnesc. Înţelegem că protocolul este important, înţelegem că este important ca fiecare să-şi demonstreze puterea, că este mai puternic decât celălalt. Dar aici mor sute de mii de oameni, se refugiază milioane de oameni, întreaga lume a intrat în criză şi trebuie să împiedicăm ca acest război regional, care a provocat deja crize mondiale, să se transforme într-un război mondial”, a spus ministrul maghiar de externe, potrivit unui comunicat citat de hirado.hu.

Szijjarto crede că negocierile directe dintre Rusia şi Ucraina nu pot pune capăt războiului şi nu pot aduce o pace durabilă. Ar fi o „iluzie naivă” să credem așa ceva, a subliniat șeful diplomației ungare.

„Avem nevoie de negocieri ruso-americane, de un acord între America şi Rusia”, a declarat Szijjarto. El a subliniat că, deşi este un conflict armat regional, acesta are consecinţe negative grave pentru întreaga lume.

„Aprovizionarea cu energie a lumii este în criză, aprovizionarea cu alimente a mai multor regiuni din lume este în criză, inflaţia creşte galopant în întreaga lume, economiile intră în recesiune şi locurile de muncă a milioane de oameni sunt puse în pericol”, a spus el. Ministrul a subliniat, prin urmare, că ar trebui să fie în interesul întregii lumi ca războiul să se încheie cât mai curând posibil. „În acelaşi timp, suntem îngrijoraţi să vedem că unele ţări mari şi puternice, unele organizaţii internaţionale mari şi puternice, continuă să folosească retorica războiului. Iar declaraţiile şi deciziile acestora împing acest război mai degrabă spre escaladare, decât spre pace”, a menționat șeful diplomației de la Budapesta.

Este cunoscut faptul că dintre toate țările UE, Ungaria are cea mai pro-rusă poziționare, în timp ce Vladimir Putin a transmis, prin intermediul Turciei, că ar vrea să negocieze cu americanii „o nouă ordine mondială”, întrucât consideră că acordurile încheiate la sfârșitul Războiului Rece nu mai reflectă realitatea lumii de astăzi. „Înțelegem că domnul Putin vrea să aibă o nouă mare negociere, o nouă înțelegere cu Occidentul. Este vorba, parțial, despre Ucraina, fără îndoială, dar cadrul mai larg este, de fapt, o nouă reglementare între Rusia și lumea occidentală”, a declarat recent Ibrahim Kalin, purtător de cuvânt al Președinției Turciei, după ce președintele turc Recep Erdogan vorbise la telefon cu Putin.

După ce, la începutul lunii octombrie, Joe Biden nu a exclus posibilitatea de a se întâlni cu  Vladimir Putin la summitul G20, Casa Albă a subliniat joi că preşedintele Joe Biden nu are „nicio intenţie” de a avea o întâlnire bilaterală cu omologul său rus Vladimir Putin cu prilejul viitorului summit G20 care va avea loc în noiembrie în Bali, în Indonezia. Preşedintele Biden „nu are nicio intenţie să se aşeze (la discuţie) cu Vladimir Putin”, le-a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby. 

Între timp, Moscova și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, și-a radicalizat retorica și insistă că Kievul s-ar pregăti să folosească „bomba murdară”, pentru ca apoi să-i învinuiască pe ruși. Teoria Kremlinului a fost deja respinsă de Kiev și de Occident, care spun că este vorba despre o diversiune și că de fapt Rusia este cea care se pregătește de o operațiune sub „steag fals”.

Lumea a intrat în deceniul său cel mai periculos şi imprevizibil după al Doilea Război Mondial, a declarat joi Vladimir Putin, într-un nou discurs delirant în care a acuzat Occidentul că urmăreşte să-şi menţină dominaţia asupra planetei. „Occidentul nu este în măsură să conducă lumea, dar încearcă asta cu disperare, şi majoritatea popoarelor lumii nu o vor accepta”, a spus Putin, conform căruia omenirea se află acum într-o „situaţie revoluţionară”. Potrivit liderului rus, ofensiva militară pe care a ordonat-o împotriva Ucrainei se înscrie în această „schimbare tectonică a ordinii mondiale”.

Serviciile speciale din Rusia au arestat o femeie din Moscova sub suspiciunea de înaltă trădare, aceasta fiind acuzată că a trimis bani armatei ucrainene, a informat sâmbătă agenţia TASS, potrivit Agerpres.

Economie 2023-03-04 11:51:03

Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunţat miercuri că liderul grupării Stat Islamic (SI), a cărui moarte a fost anunţată mai devreme în cursul zilei de un purtător de cuvânt al grupării jihadiste, a fost ucis de rebeli din sudul Siriei. Americanii avertizează că gruparea teroristă „rămâne o ameninţare pentru regiune”.

Economie 2022-11-30 23:13:52

Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-06-26 22:44:10

În această noapte se vor decerna premiile Academiei Americane de Film pentru cele mai bune realizări cinematografice ale anului 2022, în cadrul celei de-a 95-a ediţii a galei premiilor Oscar, desfășurată la Dolby Theatre din Los Angeles. Ediția din acest an vine cu o serie de recorduri și premiere.

Economie 2023-03-12 14:27:22

Vorbim astăzi despre sindromul Lynch, o afecțiune rară, congenitală, care crește riscul unor boli grave. Care sunt acestea și cum depistăm acest sindrom, ne spune conf. dr. Maria Olinca, medic primar Anatomie patologică.

Economie 2024-01-30 08:42:15

Începând de luni, în perioada 3 - 7 iunie, elevii de clasa a XII-a se pot înscrie la prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2024. Ei trebuie să completeze o cerere pe care o vor transmite diriginților, aceștia urmând să o depună la secretariatul școlii. Este ultima săptămână de cursuri pentru clasele a XII-a și a XIII, anul școlar încheindu-se la data de 7 iunie.

Economie 2024-06-02 19:51:15

Acțiunile întreprinse de România de la adoptarea Planului European de combatere a cancerului „sunt lăudabile și ne poziționează în fruntea preocupărilor europene privind drepturile supraviețuitorilor de cancer”, a transmis marți președintele Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Naționale a Supraviețuitorilor de Cancer.

Economie 2022-05-31 11:28:27

Pentagonul va efectua o anchetă independentă cu privire la două spitalizări secrete ale şefului Apărării, Lloyd Austin, care suferă de cancer de prostată, potrivit unei note interne dată publicității joi, relatează AFP şi Reuters. Pe 22 decembrie, Lloyd Austin a fost internat la spitalul militar Walter Reed unde i s-a făcut o prostatectomie sub anestezie generală, procedură chirurgicală ce presupune îndepărtarea prostatei. Lloyd Austin "şi-a revenit fără probleme după operaţie şi s-a întors acasă a doua zi dimineaţă", au transmis medicii. "Obiectivul acestei anchete este de a studia procesele, procedurile, responsabilităţile şi acţiunile legate de spitalizările ministrului Apărării în perioada decembrie 2023 - ianuarie 2024", se precizează în documentul citat.Lloyd Austin, în vârstă de 70 de ani, a fost diagnosticat cu cancer de prostată la începutul lunii decembrie. El a fost operat pe 22 decembrie, sub anestezie generală, apoi internat din nou de la 1 ianuarie din cauza unor complicaţii.Diagnosticul şi cele două spitalizări nu au fost comunicate celor mai înalți oficiali ai statului, începând cu preşedintele Joe Biden, ceea ce a generat critici în spațiul public, mai ales în rândul republicanilor, în plin an electoral.Ancheta Pentagonului, care va fi condusă de un inspector general independent, urmează să evalueze și dacă procedurile actuale din cadrul Departamentului Apărării sunt "suficiente pentru a asigura raportări adecvate la momentul potrivit şi un transfer eficient de autoritate în cazuri de boală sau indisponibilitate pentru înalţi funcţionari", mai arată nota internă.Polemica, foarte jenantă pentru şeful statului, apare într-un moment în care principala putere militară mondială este implicată în mai multe conflicte majore, din Ucraina până în Orientul Mijlociu.Deşi Casa Albă a admis că această situaţie "nu este una ideală", preşedintele şi-a menţinut "încrederea" în ministrul său, potrivit purtătorilor de cuvânt.Cu toate acestea, Casa Albă a dispus şi o reevaluare a regulilor aplicabile în caz de incapacitate a înalţilor funcţionari.

Economie 2024-01-11 23:49:12