• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-31 13:44:52
  • Sursa:
Ungaria este perceputa drept cea mai corupta tara din UE. Romania este in top 3 Imagine

Ungaria este percepută drept cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană, arată cel mai recent studiu realizat de Transparency International. România figurează în top trei al celor mai corupte state UE, alături de Bulgaria, scrie politico.eu.

Studiul a analizat percepţia nivelului de corupţie în sectorul public în 180 de state, folosind un punctaj care pleacă de la zero (foarte corupt) până la 100 (deloc corupt).

Analiza Transparency International acordă Ungariei 42 de puncte, ţara fiind plasată pe locul 77 din cele 180 studiate. De atlfel, Ungaria este sub media mondială, care este de 43 de puncte.

România are 46 de puncte, fiind pe locul 63 la nivel mondial, în timp ce Bulgaria are 43 de puncte, fiind pe locul 72 la nivel mondial.

Danemarca este ţara cu cel mai scăzut nivel perceput de corupţie, cu 90 de puncte, urmată de Finlanda şi Noua Zeelandă (87), Norvegia, Singapore, Suedia, Elveţia, Olanda, Germania, Irlanda şi Luxemburg.

Indexul foloseşte date de la companii şi oameni de afaceri, care descriu relaţia cu statul, dar şi de la instituţii precum Banca Mondială sau Forumul Economic Mondial.

Raportul arată că media mondială a rămas nemodificată în ultimul deceniu, la valoarea de 43, în timp ce 26 de ţări au atins în 2022 minime istorice. În ciuda eforturilor, 155 de state nu au înregistrat progrese semnificative în combaterea corupţiei, unele aflându-se chiar în declin faţă de 2012.

Chiar şi ţările cu un nivel perceput mic de corupție joacă un rol în ameninţările la adresa securităţii internaţionale legate de corupţie, arată raportul. Timp de decenii, astfel de ţări au primit fără probleme bani murdari din străinătate, permiţând acumularea unor averi şi creşterea puterii şi ambiţiilor geopolitice distructive ale celor îmbogăţiţi prin astfel de mijloace.

Statele unde au loc conflicte sau unde drepturile individuale şi politice elementare sunt puternic restricţionate tind să aibă cei mai mici indici. În 2022, ultimele clasate au fost Somalia, Siria şi Sudanul de Sud, iar printre ultimele zece state sunt Venezuela, Yemen, Libia, Coreea de Nord, Haiti, Guineea Ecuatorială şi Burundi.

Cu un punctaj de 28 (locul 137 la nivel mondial), Rusia are unele dintre cele mai slabe rezultate dintre țările încadrate în regiunea Europei de Est, iar invazia acestui stat în Ucraina este "o confirmare sumbră a ameninţării pe care corupţia şi absenţa responsabilităţii în guvernare o reprezintă pentru pace şi securitate", se arată într-un comunicat de presă al Transparency International, care a însoţit raportul

Scorul obţinut de Ucraina este de 33 (locul 116 la nivel mondial) în uşoară creştere faţă de anii trecuţi.

Doar opt ţări au reuşit în ultimii cinci ani să îşi amelioreze semnificativ indicii, în timp ce zece state - inclusiv unele bine situate în ierarhie, cum ar fi Austria, Luxemburg sau Regatul Unit - au coborât vizibil. În restul de 90% din ţări, nivelul corupţiei a fost staţionar.

De exemplu, România s-a situat anul trecut pe locul 63 din 180, în urcare cu o poziţie faţă de 2021.

Comunicatul Transparency International face şi unele recomandări pentru combaterea corupţiei, arătând că această ameninţare la adresa păcii şi a securităţii trebuie să fie una din principalele preocupări ale liderilor politici.

Guvernele trebuie să acorde prioritate transparenţei, supravegherii instituţiilor şi angrenării complete şi semnificative a societăţii civile. Principalele direcţii de acţiune ar fi, aşadar, întărirea controlului reciproc şi separarea puterilor; publicarea informaţiilor şi susţinerea dreptului de acces la informaţii; limitarea influenţei private, prin reglementarea activităţilor de lobby şi promovarea accesului liber la procesele de luare a deciziilor; combaterea corupţiei transnaţionale.

Instituţiile anticorupţie şi cele de supraveghere trebuie să dispună de resurse suficiente şi de independenţă în exercitarea atribuţiilor, iar guvernele trebuie să întărească controlul instituţional.

Ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a cerut Braziliei să nu "răsplătească" Rusia cu negocieri de pace în Ucraina, salutând, în acelaşi timp, trimiterea unui consilier al preşedintelui Lula da Silva la Kiev.

Economie 2023-05-05 08:32:20

Garda de Coastă americană confirmă că s-au auzit zgomote subacvatice în timpul căutărilor submarinului dispărut în Atlantic în drum spre epava Titanicului. Este prima confirmare oficială din partea autorităților americane, după ce CNN a transmis marți, citând o notă internă, că s-au auzit zgomote regulate „ca niște bătăi”. Sursa zgomotelor este necunoscută, a precizat șeful Gărzii de Coastă. Miercuri seara, la locul operațiunilor de salvare va ajunge și un robot trimis de francezi care se poate scufunda la 6.000 de metri. Pasagerii submersibilului ar mai avea oxigen până joi la prânz.

Economie 2023-06-21 17:50:03

Rușii din Moscova privesc cu un amestec de indiferență și resemnare atacurile cu drone împotriva orașului lor din ultimele săptămâni, conform unui reportaj realizat de publicația independentă The Moscow Times în capitala Rusiei.

Economie 2023-06-01 09:43:33

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, efectuează 14 percheziţii domiciliare în judeţele Timiş, Braşov, Dâmboviţa, Gorj, Mehedinţi, Ilfov şi în Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Anchetatorii arată că suspecții ar fi folosit 73 de cărți de identitate reale și 160 false, pentru a obține 233 de credite online. Prejudiciul estimat se ridică la peste un milion de lei.

Economie 2023-10-11 09:09:22

Ministerul rus al Apărării a declarat marți că în ultimele trei săptămâni „a lichidat” 21 de “mercenari români”, despre care afirmă că luptau alături de militarii ucraineni, potrivit The Guardian.

Economie 2022-07-12 17:20:05

Este alertă în România și la nivel european. Zeci de medicamente vor fi retrase pentru că nu au fost testate după toate standardele de conformitate europene. Șapte medicamente sunt și în farmaciile din România și în următoarele zile vor fi scoase de pe piață. 

Economie 2024-05-28 10:25:10

Urmează un weekend cu vreme rece și ploioasă, iar această tendință se va păstra și pe parcursul săptămânii viitoare. Sâmbătă dimineață au fost minus 10 grade Celsius în depresiuni. În multe zone au fost 0 grade.

Economie 2024-04-20 13:42:35

Un proiect de lege iniţiat de senatoarea USR Silvia Dinică, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional. Legea merge spre promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Economie 2024-05-01 17:03:14