• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-31 21:35:05
  • Sursa:
UNESCO: Catedrala „Schimbarea la Fata” din Odesa are nevoie de masuri urgente de conservare Imagine

Specialiştii UNESCO au evaluat, luni, pagubele produse de atacul cu rachete lansat săptămâna trecută asupra Catedralei „Schimbarea la Faţă” din centrul oraşului ucrainean Odesa, a declarat viceprimarul localităţii Oleg Brindac, potrivit Agerpres. 

Pagubele de la Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Odesa. Foto: Profimedia Deschide galeria foto

Potrivit acestuia, cea mai mare catedrală ortodoxă din Odesa necesită măsuri urgente pentru conservare, în special în cazul acoperişului, pereţilor şi frescelor interioare. El susţine că structura de rezistenţă a lăcaşului de cult a fost afectată, însă consideră că lucrările de consolidare nu pot începe înainte de încheierea războiului.

„Astăzi nu putem să spunem exact valoarea pagubelor. Noi înţelegem că pe timp de război nu se poate face aşa ceva. Datoria noastră este ca, în acest moment, sub coordonarea UNESCO, să găsim cele mai bune soluţii pentru a conserva acest patrimoniu. Este necesară conservarea, pentru că va veni perioada de iarnă şi nu trebuie să se degradeze şi mai mult”, a afirmat Brindac.

Catedrala „Schimbarea la Faţă" a fost inclusă, la începutul acestui an, în Patrimoniul Mondial UNESCO, iar pe 23 iulie a fost avariată în timpul unui val de rachete lansate de forţele ruseşti.

„Catedrala este simbolul oraşului. Este locul unde vine fiecare om şi se roagă în faţa icoanelor. Nimic nu este mai scump decât rugăciunea în catedrală. Ruşii au vrut de fapt să atace credinţa, care este inima Ucrainei. Toată lumea vede că această biserică nu este o structură militară", a mai precizat oficialul din Odesa.

Catedrala „Schimbarea la Faţă" a fost fondată în 1795, demolată de sovietici în 1936 şi reconstruită în anii 2000. În 2010, ea a fost sfinţită de Patriarhul Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Catedrala ţine de Biserica Ortodoxă Ucraineană dependentă de Patriarhia Moscovei, o ramură care a întrerupt legăturile cu Rusia după invazia din 2022.

Atacul de pe 23 iulie a afectat 28 de clădiri din centrul istoric al Odesei, care a fost inclus, de asemenea, în Patrimoniul UNESCO.

O femeie a fost înjunghiată, vineri, în parcarea unui mall din Constanța. Agresorul este fostul ei soț care o mai tâlhărise cu câteva zile înainte, situație în care fusese emis un ordin de protecţie. Cei doi erau în proces de divorţ.

Economie 2023-09-29 14:23:18

Sărbătorile bat la ușă, iar micuții tăi îl așteaptă cu sufletul la gură pe Moș Crăciun, la fel cum o făceai și tu în copilărie. E cea mai frumoasă perioadă din an, când darurile pe care le faci copilașilor tăi sunt așteptate cu atâta emoție.

Economie 2024-01-03 11:19:42

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, miercuri, ca fiica lui Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi presupuşi complici ai femeii să fie arestaţi preventiv. Cei trei erau în libertate, în baza unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, care a arătat că la dosarul cauzei nu există probe rezonabile, ci doar „indicii” că aceştia ar fi implicaţi în moartea omului de afaceri arădean.

Economie 2024-11-14 13:47:40

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, i-a propus liderului nord-coreean Kim Jong Un ca ţările lor să organizeze un exerciţiu naval, împreună cu China, relatează agenţia de ştiri sud-coreeană Yonhap, citând serviciile de informaţii sud-coreene, potrivit Reuters.

Economie 2023-09-04 14:59:36

„Ne-am obișnuit cu ierni mai calde decât normalul”. Meteorologii anunță că vom avea parte de o iarnă blândă, cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal, însă „nu ar fi exclus ca sărbătorile să ne aducă iarna la munte”.

Economie 2024-10-29 10:17:52

Meteorologii au emis miercuri o alertă de ploi și anunță că la munte va ninge și se va depune strat de zăpadă.

Economie 2024-03-06 10:19:48

Italienii care pleacă în străinătate pentru a avea un copil născut de mame surogat se vor confrunta cu pedepse cu închisoarea și amenzi de până la 1 milion de euro. Parlamentul Italiei a adoptat legea propusă de partidul premierului Giorgia Meloni despre care activiștii spun că vizează partenerii de același sex, informează The Guardian.

Economie 2024-10-16 22:41:45

Avionul de luptă Sukhoi Su-35 Flanker este adesea prezentat de experții ruși drept unul dintre cele mai avansate avioane de luptă moderne. Cu toate acestea, performanțele sale pe câmpul de luptă din Ucraina au stârnit controverse semnificative. Forțele aerospațiale ruse [VKS] au avut dificultăți în a obține superioritatea aeriană deasupra Ucrainei, nu din cauza lipsei de aeronave capabile, ci din cauza sistemelor eficiente de rachete antiaeriene occidentale din regiune.

Economie 2024-07-17 10:16:26