• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-27 13:41:29
  • Sursa:
Unde au dormit si ce au mancat ostaticii Hamas. Oamenii eliberati au inceput sa faca dezvaluiri despre conditiile ingrozitoare Imagine

Scaune de plastic pe post de paturi, mese constând doar din pâine și orez și ore întregi așteptând permisiunea de a merge la baie. Foștii ostatici ai Hamas care se întorc în Israel după șapte săptămâni de captivitate au început să facă dezvăluiri despre condițiile în care au fost ținuți, scrie Times of Israel.

Cei 58 de ostatici eliberați în urma armistițiului în ultimele trei zile sunt încă în spitale și au stat departe de ochii publicului.

La aproape două luni după ce teroriștii Hamas au târât în Gaza cel puțin 240 de persoane de toate vârstele, după masacrul sângeros din 7 octombrie, cei mai mulți dintre cei eliberați par să fie în stare de sănătate stabilă.

Informațiile despre ținerea lor în captivitate au fost strict controlate, dar membrii familiei ostaticilor eliberați au început să facă publice detalii despre experiențele celor dragi.

Merav Raviv, ale cărei trei rude au fost eliberate vineri de Hamas, a spus că i-au povestit că mâncau în principal orez și pâine. Ea a spus că vărul și mătușa ei, Keren și Ruthie Munder, au slăbit fiecare în jur de șapte kilograme în cele șapte săptămâni de captivitate. Raviv a declarat că rudele ei au dormit pe scaune, într-o cameră care semăna cu o zonă de recepție. Uneori trebuiau să aștepte ore întregi înainte de a li se permite să meargă la baie.

Adva Adar, nepoata lui Yaffa Adar, în vârstă de 85 de ani, a spus că și bunica ei a slăbit. „Și-a numărat zilele cât a fost în captivitate”, a spus Adar. „S-a întors și a spus: „Știu că sunt acolo de 50 de zile”.'

Adar a spus că atunci când a fost luată ostatică, bunica era că membrii familiei ei erau morți, iar apoi a aflat la știri că ei au supraviețuit atacului. După ce a fost eliberată a aflat însă că teroriștii îi devastaseră casa. „Pentru o femeie de 85 de ani, e casa în care ți-ai crescut copiii, unde ai amintirile tale, albumele foto, hainele tale”, a spus Adar. „Acum nu mai are nimic și, la bătrânețe, trebuie să o ia de la capăt. Mi-a spus că îi este greu”.

 

Deputatul AUR Antonio Andruşceac le-a spus angajaţilor de la Parlament, care protestează spontan marţi, că ei sunt singurii care muncesc în această perioadă, menţionând că jumătate dintre colegii săi sunt online.

Economie 2024-05-21 13:54:34

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, marţi, că la alegerile europarlamentare, toţi cetăţenii români cu drept de vot aflaţi în străinătate, indiferent dacă au reşedinţa sau domiciliul sau se află temporar, pot vota la orice secţie. De asemenea, dacă la ora 22.00 mai există alegători care se află la rând, pot să voteze până la ora 23.59. luni, 10 iunie, ora 08.00 ora României, informează news.ro.

Economie 2024-06-04 14:21:53

Interesele și propaganda Rusiei în Bulgaria sunt încă o mare problemă în țara vecină. Ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din România îi determină acum pe parlamentarii de la Sofia să investigheze influența Rusiei la ei în țară, scrie Euractiv. 

Economie 2024-12-11 07:00:03

Antrenorul echipei naționale de fotbal Edward (Edi) Iordănescu, al cărui contract expiră la finalul lunii iulie, nu va continua pe banca echipei naționale a României. Anunțul a fost făcut de Federația Română de Fotbal (FRF).

Economie 2024-07-22 15:42:00

Discuțiile cu privire la continuarea serialului „Emily in Paris” au ajuns la cel mai înalt nivel în Franța, acolo unde însuși președintele Macron s-a exprimat în favoarea rămânerii serialului în țara sa. Și asta pentru că în finalul sezonului 5 Emily abandonează Orașul Luminii în favoarea Romei.

Economie 2024-10-09 21:31:16

Administrația locală din Ploiești a apelat la o capcană modernă pentru a prinde ursul care se perindă de trei săptămâni la marginea municipiului, însă nici de această dată nu s-a reușit capturarea animalului. În cușca dotată cu senzori de mișcare a intrat, însă, o pisică.

Economie 2023-08-18 10:26:30

Telescopul spaţial James Webb al NASA a găsit galaxii luminoase, timpurii, care nu au putut fi văzute până acum, inclusiv una care s-ar fi putut forma la doar 350 de milioane de ani după Big Bang, scrie The Guardian.

Economie 2022-11-18 09:50:50

Doi tineri au fost bătuţi de şase bărbaţi, marţi după amiază, în Costineşti, iar aceştia au avut un comportament agresiv şi faţă de poliţiştii şi jandarmii chemaţi să intervină şi au fost imobilizaţi.

Economie 2023-08-15 19:32:29