„Nu accept, sub nicio formă, ca dezbaterea despre schimbarea direcției de guvernare să fie transformată într-o târguială pe funcția de prim-ministru sau pe alte funcții ministeriale. Resping categoric o astfel de abordare!
Avem nevoie de schimbare în funcționarea Guvernului și a Coaliției deoarece 80% dintre români ne spun că direcția este greșită! Ar fi iresponsabil să continuăm în aceeași manieră”, a scris liderul PSD pe Facebook.
Sorin Grindeanu atacă Executivul pentru „lipsa de reacție” la crizele economice globale, spunând că un proiect propus de PSD care vizează acordarea de motorină ieftină pentru fermieri este blocat.
„România are nevoie de un Guvern capabil să reacționeze la crizele economice globale. Lipsa de reacție devine un risc de siguranță națională! Este de nepermis ca o treime din suprafața arabilă a României să rămână necultivată din cauza blocajelor din Guvern și din Coaliție!
De mai bine de o lună, proiectul PSD „Motorină ieftină pentru agricultură” stă blocat în Guvern, în timp ce fermierii sunt copleșiți de costurile uriașe la carburanți și la fertilizanți. Ministrul Florin Barbu a făcut toate demersurile administrative la nivel guvernamental. Nu există nicio justificare economică pentru blocarea acestui proiect, care are impact zero asupra deficitului bugetar!
Este doar orgoliu politic și încăpățânare! Iar, din cauza acestei incapacități cronice de colaborare, riscăm să avem în câteva luni creșteri explozive ale prețurilor la produsele agroalimentare”, a mai scris Grindeanu.
