„Se simte bine. A vorbit puţin. Este bucuros că ne-a văzut. Şi noi suntem fericiţi. Încă nu ne vine să credem că l-au găsit. Suntem foarte recunoscători”, a declarat Paula Gomez, fiica lui Raul Gomez.
Bărbatul a reuşit să supravieţuiască după ce a consumat resturile găsite în adăpost, iar apoi a mâncat rădăcini şi animale pe care le-a vânat.
„Pacientul este stabil, conştient, dar se află în stare critică din cauza malnutriţiei şi a problemelor renale datorate deshidratării. Este foarte slab. El a spus că în ultimele zile nu se mai putea deplasa după hrană sau apă şi de aceea a ajuns în această stare”, a explicat un reprezentant al spitalului unde a fost internat Raul Gomez.
Potrivit presei din Uruguay, medicii au fost uimiţi de rezistenţa lui Raul Gomez, mai ales că, înainte de dispariţia sa, acesta avea tensiune arterială mărită şi fuma.
Cazul lui aminteşte de cel al unor jucători de rugby, tot din Uruguay, care au supravieţuit după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit în munţii Anzi, în 1972.
