• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-25 10:05:31
  • Sursa:
Un barbat acuzat ca a furat 2,5 miliarde de dolari de la fiscul irakian a fost prins cand incerca sa fuga din tara cu un avion privat Imagine

Forţele irakiene de securitate au reţinut luni, pe aeroportul din Bagdad, un om de afaceri acuzat de implicare în furtul a 2,5 miliarde de dolari de la autorităţile fiscale, în timp ce încerca să părăsească Irakul, potrivit Ministerului de Interne.

Cazul, mediatizat la mijlocul lui octombrie, a provocat indignare în Irak, ţară bogată în petrol, dar afectată de o corupţie endemică, relatează AFP, citată de Agerpres.

Un document al Administraţiei generale a impozitelor a explicat că aceste 2,5 miliarde de dolari au fost adunate în perioada septembrie 2021 - august 2022, prin intermediul a 247 de cecuri încasate de cinci companii. Banii au fost apoi retraşi în numerar din conturile acestor companii.

Un detaşament al Ministerului de Interne „l-a arestat pe Nour Zuhair Jassem pe aeroportul internaţional din Bagdad în timp ce încerca să părăsească ţara la bordul unui avion privat”, a anunţat ministrul de interne, Othman al-Ghanemi, într-un comunicat.

Organismul guvernamental anticorupţie l-a descris pe suspect drept „directorul general (...) al unei companii de servicii petroliere, unul dintre acuzaţi în cazul depozitelor aparţinând Administraţiei fiscale”, potrivit unui alt comunicat dat publicităţii luni.

Justiţia a audiat deja mai mulţi funcţionari ai Administraţiei fiscale legat de acest caz şi a emis mandate de arestare împotriva proprietarilor companiilor acuzate că ar fi retras banii.

În pofida unei corupţii care s-a infiltrat în toate instituţiile statului şi administraţiile publice, dacă există condamnări în Irak, acestea vizează adesea eşaloanele intermediare ale statului sau simpli executanţi, rareori vârful piramidei.

„Corupţia generalizată este o cauză principală a Irakului disfuncţional. Şi, cu toată sinceritatea, niciun lider nu poate fi absolvit de asta”, spunea la începutul lui octombrie emisarul ONU în Irak, Jeanine Hennis-Plasschaert, potrivit AFP.

Un incendiu a izbucnit într-un club de noapte din Tailanda, în timpul unui concert, relatează Reuters. Potrivit primelor informații făcute publice de poliția locală, sunt cel puţin 13 morţi şi 35 de răniţi.

Economie 2022-08-05 10:18:08

Poliția și serviciile de informații din Serbia folosesc tehnologie avansată și programe spion necunoscute anterior pentru a supraveghea ilegal jurnaliştii, activiștii pentru mediu și activiștii pentru drepturile civile, potrivit unui raport Amnesty Internațional, scrie The Guardian.

Economie 2024-12-16 08:48:23

Ramzan Kadîrov, liderul cecen și aliat apropiat al lui Putin, a publicat un clip video pe Telegram în care fiul său bate un prizonier acuzat că a ars Coranul.

Economie 2023-09-26 12:33:01

Liderul nord-coreean Kim Jong Un l-a felicitat pe Vladimir Putin de ziua sa, apreciind că președintele rus a „distrus toate provocările și amenințările Statelor Unite” - cel mai nou semn al legăturilor tot mai strânse dintre cele două state paria, scrie Reuters.

Economie 2022-10-07 12:06:02

Organizaţia militantă palestiniană Hamas a ameninţat că va ucide ostatici dacă armata israeliană va relua lupta în Fâşia Gaza.

Economie 2025-03-07 10:11:02

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de furtuni, valabilă până vineri dimineaţa, în peste trei sferturi din ţară. În vigoare sunt și avertizări de caniculă cu temperaturi maxime de 41 de grade.

Economie 2024-07-18 11:02:51

Infertilitatea este o problemă cu care se confruntă din ce în ce mai multe cupluri. Vestea bună este că există soluții pentru obținerea sarcinii atunci când aceasta nu apare natural. Procedurile de reproducere umană asistată medical, cum ar fi inseminarea artificială sau fertilizarea in vitro, fac ca în prezent visul multor cupluri de a avea un copil să devină realitate. Așadar, în cazul unor probleme de fertilitate este important ca ambii parteneri să meargă la un consult de specialitate, pentru a primi cele mai bune recomandări în ceea ce privește stabilirea cu exactitate a diagnosticului și pentru a le i se indica pașii ce trebuie urmați pentru a obține o sarcină.Chiar dacă multe dintre problemele de fertilitate sunt de cauză feminină, există și situații în care partenerul se confruntă cu unele afecțiuni sau cu diverși factori care duc la imposibilitatea de a avea un copil. Diagnosticul de infertilitate trebuie bine stabilit, în urma unei serii de analize și investigații, atunci când sarcina nu apare după 12 luni de contact sexual neprotejat sau șase luni, dacă partenera are peste 35 de ani.Pentru un diagnostic corect și pentru identificarea cauzei care a dus la infertilitate, partenerii trebuie să se adreseze unui medic specializat în andrologie. Astfel, andrologul va indica, după examenul clinic și a unei anamneze complete, și o serie de investigații – analizele de sânge, urină și secreții uretrale, analize hormonale, ecografie testiculară, spermogramă, spermocultură și analiza lichidului seminal. În funcție de rezultate, medicul va stabili planul terapeutic și va face cele mai potrivite recomandări pentru partener, astfel încât problema de fertilitate să își găsească rezolvarea.Printre afecțiunile care influențează fertilitatea masculină sunt hidrocelul, varicocelul, ectopia testiculară, infecțiile cu transmitere sexuală și anumite boli genetice. De asemenea, ejacularea retrogradă, complicațiile provocate de oreion, tulburările hormonale și anticorpii anti-spermatozoizi, precum și consumul de alcool, tutun și droguri și expunerea la medii toxice pot provoca infertilitate. De asemenea, un consult de andrologie este recomandat și în cazul altor probleme, cum ar fi, de exemplu, tulburările de erecție, ejacularea precoce, durerea testiculară sau inflamația testiculelor.În funcție de cauza infertilității, medicul indică tratamentul corespunzător, adaptat fiecărui pacient în parte. Unele afecțiuni pot fi tratate medicamentos, iar pentru altele, ca varicocelul sau hidrocelul, este nevoie de intervenții chirurgicale. Anumite schimbări ale stilului de viață, precum renunțarea la fumat și adoptarea unei diete sănătoase, pot îmbunătăți funcția testiculară, crescând șansele de concepție.La Centrul de fertilizare in vitro SANADOR, pacienții care se confruntă cu probleme de fertilitate au acces la consulturi de andrologie și investigații specifice, asigurate de medici cu supraspecializare în andrologie și reproducere umană asistată medical, cu ajutorul unor echipamente medicale moderne și tehnologii de top, pentru stabilirea cu exactitate a diagnosticului și a tratamentului corespunzător.În cazul în care concepția nu poate fi realizată natural, specialiștii în reproducere umană asistată recomandă cea mai potrivită opțiune pentru obținerea unei sarcini, în funcție de specificul fiecărui caz. La Centrul FIV SANADOR, medicii supraspecializați efectuează proceduri de fertilizare de diferite tipuri, inclusiv proceduri complexe, ca fertilizarea cu injecție intra-citoplasmatică, care presupune inocularea unui singur spermatozoid, atent ales, direct în ovocit. Această procedură are șanse mari de succes chiar și în cazuri severe de infertilitate masculină.De asemenea, pentru diagnosticul exact de infertilitate masculină, pacienții pot efectua la SANADOR întreaga gamă de analize pentru FIV. În cazul unei probleme de fertilitate care necesită tratament chirurgical, intervențiile sunt realizate în Spitalul Clinic SANADOR atât prin chirurgie clasică, cât și prin metode minim invazive – laparascopic sau robotic.

Economie 2023-10-23 10:07:42

Guvernul olandez îi refuză intrarea pe teritoriul său lui David Icke, un autor britanic de cărţi conspiraţioniste care urma să participe în week-end la o demonstraţie la Amsterdam, conform informaţiilor apărute în presa locală, transmite AFP.

Economie 2022-11-04 10:36:13