• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-08 23:52:11
  • Sursa:
Un tanar din Alba, agent la SASS, a murit subit la scurt timp dupa ce a iesit din tura Imagine

Un agent de la structura de intervenţie de la Penitenciarul Aiud, în vârstă de 31 de ani, a murit luni, după ce a ieşit din tură, transmite Agerpres.

Agent operativ la SASS, tânărului i s-a făcut rău imediat după ce a ieşit din serviciu, în faţa Penitenciarului. Transportat la spital, a intrat în stop cardiorespirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Urmează ca necropsia să stabilească din ce cauză a decedat tânărul.

Bărbatul lucra de un deceniu la Penitenciarul Aiud.

„Unul dintre tinerii mei colegi, un tânăr care a crescut sub ochii mei, un tânăr pe care l-am îndrumat şi sfătuit, alături de care am participat la zeci de misiuni, împreună cu care am mâncat la aceeaşi masă ani de zile, unul dintre copiii mei, a plecat la ceruri! Azi dimineaţă, la ora 7:30, când am ieşit din serviciu, a fost ultimul coleg cu care am dat mâna. Acum, nu mai este! Doamne, cât de crudă poate fi viaţa, uneori! Rămas bun, prieten drag! Dumnezeu să te odihnească în pace! Penitenciarul Aiud şi SASS au pierdut un om de valoare. Noi, cei care am muncit alături de tine, am pierdut un prieten şi un camarad de nădejde”, a transmis, pe o reţea socială, un angajat al Penitenciarului Aiud.

Şi reprezentanţii Sindicatului de la Penitenciarul Aiud au transmis un mesaj de condoleanţe la „trecerea la cele veşnice, la o vârstă prea tânără” a colegului lor.

„Dragi colegi, vă anunţ cu mare tristeţe şi durere în suflet despre trecerea la cele veşnice, la o vârstă prea tânără, a colegului nostru, Dreghici Alexandru-Cristian, care activa în cadrul grupei SASS, din cadrul Penitenciarul Aiud. Nu există cuvinte care să poată alina durerea şi tristeţea familiei, rudelor şi apropiaţilor. Noi, colegii lui, împărtăşim această mare pierdere, durere şi urăm multă putere familiei întru depăşirea acestei mari tristeţi! Ne-a părăsit un om de mare caracter, un om de mare valoare.Vom păstra pentru totdeauna în memoria noastră bunătatea şi înţelepciunea. Un specialist priceput şi un om cu o conduită ireproşabilă. Drum lin, în sus spre Cer! Dumnezeu să te odihnească în pace!”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Federaţiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar.

Preţul poliţelor RCA nu o să crească în urma falimentului Euroins pentru că deja sunt luate măsuri astfel încât tarifele practicate de către asigurători să rămână în piaţă cele din 2022, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, la ieşirea de la audierile din comisiile reunite de specialitate din Senat.

Economie 2023-03-20 16:31:54

Consiliul de Securitate al Franței a decis ridicarea alertei teroriste la nivel maxim, după masacrul din Moscova, a anunțat duminică seară, premierul Gabriel Attal, într-o postare pe platforma X.

Economie 2024-03-24 23:25:48

Guvernul finlandez şi-a anunţat săptămâna trecută intenţia de a construi o nouă uzină de TNT pentru a întări producţia de muniţii în Finlanda şi în Europa, informează AFP și Agerpres.

Economie 2025-02-04 18:33:02

Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se în timp ce se ameninţă, se înjură, se jignesc şi scuipă.

Economie 2024-06-02 16:40:36

Ucraina este pregătită să coopereze cu Partidul Republican dacă Donald Trump va fi ales din nou președinte al SUA, a declarat luni Volodimir Zelenski, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Kiev, relatează Kyiv Independent. 

Economie 2024-07-16 09:07:53

În ședințe paralele PSD și PNL au discutat viitoarele modificări la Codul Fiscal. Astfel TVA urmează să crească la o serie de produse și servicii, în domeniul HORECA. Iar taxe mai mari se vor regăsi și pe dividende, tutun și alcool. Cea mai mare modificare vizează însă jocurile de noroc, unde impozitul va crește până la 40%. Totul ar urma să fie adoptat în doar câteva zile.

Economie 2022-06-27 17:24:20

Sângerările apărute între menstruații, după instalarea menopauzei sau după contact sexual, însoțite sau nu de dureri pelviene, precum și de secreții vaginale anormale – cu miros neplăcut sau cu urme de sânge – pot fi semne și simptome ale cancerului de col uterin.

Economie 2023-06-19 10:07:20

Luptătorii grupului paramilitar rus Wagner au fost surprinși în Niger în timp ce îi antrenează pe membrii forțelor armate care au declanșat lovitura de stat la finalul lunii iulie, relatează Sky News, care citează alte instituții media. Junta militară a cerut ajutorul mercenarilor în contextul amenințării cu o intervenție militară lansată de blocul vest-african, scrie Euronews. 

Economie 2023-08-05 21:01:41