În cele două cămine anchetatorii au găsit 34 de bătrâni, toţi bolnavi, ţinuţi în mizerie şi fără îngrijire medicală. Pentru fiecare bătrân, femeia care patrona căminele ilegale percepea o taxă lunară cuprinsă între 1000 şi 2000 de lei.
În plus, aceasta ar fi acceptat să îi cazeze pe vârstnici în căminele ilegale fără ca aceştia să plătească, după ce încheia acte prin care, după decesul lor, devenea proprietara bunurilor deţinute de bătrâni.
