„Toate uşile îţi sunt deschise aici. Este foarte uşor. Obţin foarte uşor ajutoarele sociale. Nu toţi copiii mei sunt aici, dar am acte pentru toată familia mea, iar o prietenă mă va ajuta să obţin ajutoare sociale pentru cei care încă sunt în România. Ştiu că este foarte uşor”, a spus Viorel Dinu, imigrant român.
Fostul militar l-a văzut pe român cerşind, la uşa unui magazin. L-a recunoscut imediat, iar de aici până la conflict nu a fost decât un pas. Deşi britanicul a declarat în instanţă că nu l-a agresat, martorii spun că Mark Hawksby ar fi făcut remarce rasiste, după care i-ar fi aruncat haina şi acordeonul pe stradă. El a fost absolvit de acuzaţia de rasism, dar a primit patru luni de închisoare cu suspendare plus plata a 100 de euro daune. Decizia judecătorească a venit în timp ce preşedintele Traian Băsescu vorbea de beneficiile obţinute de ţara noastră după ce mulţi români au plecat în statele europene.
„Realitatea faptului că o parte dintre români se hotărăsc să-şi găsească de lucru în afara graniţelor României ne-a ajutat foarte mult prin faptul că a menţinut şomajul la o rată rezonabilă în timpul perioadei de criză”, a declarat Traian Băsescu, preşedintele României.
Şi, tot ca o coincidenţă, condamnarea britanicului vine în aceeaşi zi în care Comisia de Reglementare a Presei din Marea Britanie a hotărât că publicaţia britanică Daily Mail a încălcat normele etice într-un articol tendenţios scris la sfârşitul anului trecut despre imigranţii români şi bulgari.
