• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-12 12:35:41
  • Sursa:
Un expert german avertizeaza ca riscul izbucnirii unor epidemii in zonele afectate de cutremure este in crestere Imagine

Pericolul unor epidemii este în creştere la şase zile după cutremurele devastatoare care au afectat Turcia şi Siria, a avertizat Thomas Geiner, medic cu experienţă în intervenţii în caz de seism și membru al unei echipe de salvatori, potrivit DPA, citată de Agerpres. Cadavrele numeroase prinse sub dărâmături ar putea contamina sursele de apă, a mai spus expertul german.

''În regiunile unde oamenii nu au acces la apă potabilă curată există riscul apariţiei unor epidemii la un moment dat'', a spus Thomas Geiner, un medic cu experienţă în intervenţii în caz de seism şi care face parte din echipa de salvatori a organizaţiei caritabile germane NAVIS.

Cadavrele numeroase prinse sub dărâmături ar putea contamina sursele de apă, a avertizat el. În multe locuri, oamenii nu au acces la toalete, ceea ce înseamnă că germenii ar putea ajunge la pânza freatică. Geiner a spus că situaţia îi aminteşte de perioada care a urmat seismului din Haiti, în 2010.

''Va trebui ca ajutorul să ajungă acolo unde este solicitat în următoarele câteva zile'', a spus el, menţionând că, având în vedere suprafaţa regiunii afectate, este practic imposibil de pus la dispoziţie infrastructura necesară peste tot.

 

Comandantul şef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a recunoscut miercuri că situaţia pe frontul din estul Ucrainei rămâne „dificilă”, unde trupele ruse sunt în ofensivă, spre deosebire de alte zone, unde activitatea acestora „s-a diminuat puternic”, relatează France Presse.„Situaţia operaţională pe frontul de est rămâne dificilă”, a transmis generalul Sîrski pe aplicaţia de mesagerie Telegram, indicând că s-a deplasat în „teatrul de operaţii” într-o zonă unde există „ameninţarea unor înaintări ale ruşilor în profunzime”, fără alte precizări.„Inamicul continuă să desfăşoare acţiuni ofensive, concentrându-şi principalele eforturi în zonele Ternî, Ivanivske, Berdîci, Tonenke, Verbove şi Robotîne”, a adăugat generalul Sîrski, publicând fotografii care îl arată în mijlocul unor soldaţi pe teren.„În acelaşi timp, probabil din cauza nivelului ridicat al pierderilor, activitatea inamicului în alte zone ale frontului s-a diminuat considerabil”, a adăugat el.Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declarase luni, într-un interviu pentru media franceze, că avansul Rusiei a fost „stopat” în Est şi că situaţia este în prezent „mult mai bună” pe front decât acum trei luni.În urma cuceririi la jumătatea lunii februarie a oraşului fortăreaţă Avdiivka, în estul Ucrainei, după patru luni de lupte înverşunate, forţele ruse au prelat rapid controlul asupra mai multor aşezări la vest de acest oraş până la sfârşitul lunii februarie.Armata ucraineană, care se confruntă cu o acută lipsă de muniţii în absenţa livrărilor din partea aliaţilor american şi europeni, a fost forţată să se retragă pe poziţii defensive uneori construite în grabă.Dar de la începutul lunii martie, asalturile ruseşti par să fi încetinit, iar Moscova a revendicat doar capturarea unei mici aşezări la sud-vest de Avdiivka.„În timpul a două săptămâni de lupte încrâncenate, inamicul a suferit pierderi extrem de ridicate. Cu toate acestea, toate localităţile pe care a încercat să le cucerească rămân sub controlul nostru”, a afirmat generalul Sîrski.

Economie 2024-03-13 16:23:28

Are doar 12 ani și a reușit o performanță greu de egalat la înot! 9 medalii de aur la Campionatul Național de Cadeți. A doborât un record care n-a mai fost depășit de aproape 40 de ani. Numele lui este Luca Pojar. Povestea lui, pe scurt, o aflați chiar acum.

Economie 2022-07-01 08:00:04

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit despre situația din Coaliția de guvernare în emisiunea Studio Politic de la Digi24. Acesta nu crede că PNL va ieși de la guvernare dacă alianța PSD-PNL va obține un rezultat prost la europarlamentare. De asemenea, Kelemen i-a răspuns lui Rareș Bogdan, care declarase că nu îl bagă „în seamă”, după ce liderul UDMR a spus că desemnarea candidatului comun în București a fost „o bâlbâială politică de neiertat”.

Economie 2024-05-08 16:47:04

Compania Blue Origin a transportat în spaţiu şase amatori de senzaţii tari în cadrul unui scurt zbor dus-întors joi, inclusiv pe cea mai tânără femeie care a ajuns vreodată la o altitudine de peste 100 de kilometri, informează AFP.

Economie 2024-08-30 11:34:31

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian-Constantin Şerban, a anunţat, marţi, că, în urma procesului de analiză a organigramei acestui for, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate, precizând că propunerea de organigramă va fi supusă aprobării Biroului permanent şi apoi plenului, transmite Agerpres.

Economie 2025-01-28 18:18:59

Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit din nou mesaj RO-Alert, în noaptea de miercuri spre joi, din cauza unui atac cu drone rusești în apropiere de granița României. Sistemele de monitorizare și supraveghere ale MApN au semnalat drone în spațiul aerian ucrainean, pe trasee de zbor în apropierea frontierei.

Economie 2025-01-30 08:02:24

Actrița și cântăreața Shonka Dukureh, care a interpretat-o pe "Big Mama" Thornton în filmul "Elvis", a fost găsită moartă în casa ei din Nashville, Tennessee, scrie CNN. Ea avea 44 de ani.

Economie 2022-07-22 12:11:21

Imagini transmise miercuri dimineață de la aeroportul Haneda din Tokyo, unde ieri o aeronavă plină cu călători s-a ciocnit cu un avion mai mic, arată epava înnegrită și distrusă complet a avionului de pasageri. În accident au murit cinci oameni și alți aproape 400 au scăpat în mod miraculos cu viață.

Economie 2024-01-03 09:08:47