• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-02 14:05:06
  • Sursa:
Un cuplu englez care a cumparat o casa veche a descoperit sub podeaua acesteia o comoara Imagine

În ziua în care au decis să renoveze bucătăria din casa veche pe care o cumpăraseră recent, doi soți se gândeau doar la disconfortul provocat de lucrări și la cheltuieli și nicio secundă nu și-au imaginat că, de fapt, asta îi va îmbogăți. Sub podeaua veche, cei doi au găsit un tezaur de monede rare care valorează aproximativ 300.000 de euro.

Cuplul, din Ellerby, în North Yorkshire, Anglia, a crezut că a lovit un cablu electric sub podeaua de beton, dar, de fapt, era un vas plin cu peste 260 de monede de aur. Cea mai veche datează din timpul domniei lui Iacob I, monedele fiind din perioada 1610 to 1727, potrivit ITV.

Cei doi soți, care au vrut să-și păstreze anonimatul, au anunțat autoritățile imediat după ce au făcut descoperirea. Monedele pot fi declarate comori și devin proprietatea coroanei dacă sunt mai vechi de 300 de ani. Cum cea mai nouă dintre monede avea 292 de ani la data descoperirii, întreaga colecție a fost considerată ca având mai puțin de trei secole. Prin urmare, soții au fost desemnați drept proprietari oficiali ai tezaurului, având dreptul să-l scoată la vânzare.

Se crede că proprietarii inițiali ai monedelor au fost Joseph și Sarah Fernley-Maisters, care s-au căsătorit în 1694. Familia Maister a fost probabil cea mai influentă familie de comercianți din zona respectivă începând cu sfârșitul secolului al XVI-lea și până în secolul al XVIII-lea. Au făcut comerț cu minereu de fier, cherestea și cărbune, iar câteva generații au servit ca membri ai Parlamentului la începutul anilor 1700.

Comoara a fost evaluată de o casă de licitații la aproximativ 250.000 de lire sterline, adică aproape 300.000 de euro. Însă cei doi soți ar putea să obțină chiar mai mulți bani dacă vând monedele separat, având în vedere că unele din ele, foarte căutate, valoarează 4.000 de lire fiecare.

Monedele vor fi scoase la licitație în luna octombrie.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, anunţă o nouă reformă în domeniul justiţiei, care va fi făcută „în consultare cu toată societatea”.

Economie 2024-10-27 14:18:31

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a pronunţat marţi în apărarea reformei pensiilor, care a suscitat ostilitate atât la nivelul societăţii, care a ieşit în stradă, cât şi în parlament, în primul său contact cu cetăţenii de la lansarea proiectului la începutul acestui an, relatează France Presse.

Economie 2023-02-21 11:06:20

Două românce, mamă și fiică, au fost împușcate mortal în nordul Italiei.

Economie 2022-06-14 11:42:46

Rusia transmite că omenirea „e mai aproape de un nou război mondial”, după ce SUA au anunțat că trimit muniție cu dispersie Ucrainei. Partenerii occidentali ai Kievului „comit noi nebunii”, care doar „vor prelungi agonia” ucrainenilor, afirmă ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov.

Economie 2023-07-08 16:32:41

O fetiță de 10 ani a murit pe loc într-un accident rutier într-o intersecție din Timișoara, după ce mașina condusă de mama ei a fost lovită în plin de o altă șoferiță care a trecut pe roșu. Poliția a deschis o anchetă penală.

Economie 2024-11-06 14:57:03

Preşedintele Federației Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Cosmin Dorobanţu, a declarat luni, la Prima News, că sindicaliștii vor bloca penitenciarele pe termen nelimitat anul acesta, dacă Guvernul nu ține cont de revendicările pe care le au. 

Economie 2024-01-15 23:44:37

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat luni reporterilor acreditaţi la Kremlin că Rusia iese din acordurile pentru transportul de cereale pe Marea Neagră, precizând că acest lucru nu are legătură cu atacul asupra podului Kerci. Cotaţia grâului a crescut semnificativ după anunțul Rusiei. Acordul va înceta la miezul nopții.

Economie 2023-07-17 14:40:46

Șase persoane au fost arestate după bătaia generală din orașul Pantelimon, continuată la camera de gardă. Trei agresori încă mai sunt căutați. Au apărut și primele sancțiuni. Conducerea Spitalului Pantelimon a fost amendată pentru că nu a oferit măsurile de siguranță necesare, la fel și firma care asigura paza unității medicale când cele două familii au dat buzna în camera de gardă.

Economie 2024-09-23 09:32:56