Rusia și-a planificat invazia Ucrainei din februarie 2022 ca o campanie decisivă de trei zile, care ar fi dus trupele sale la Kiev și ar fi răsturnat rapid guvernul ucrainean. Mai bine de trei ani mai târziu, acest scenariu rămâne un vis uzat al Moscovei. Suferind pierderi masive de oameni și de echipament, forțele rusești sunt blocate de-a lungul unei linii de front statice la sute de kilometri de Kiev. Deși Rusia a înregistrat progrese tactice incrementale în ultimul an, nu există absolut niciun semn al unui avans militar major în curând, potrivit unei analize Foreign Policy.

Mai la vest, statele europene NATO se grăbesc să se reînarmeze. Mai mulți șefi ai apărării din NATO avertizează că alianța trebuie să fie pregătită să facă față unui atac rusesc asupra unuia sau mai multor membri ai blocului în termen de trei până la șapte ani. Mai direct, oficialii danezi au avertizat că Rusia ar putea lansa un fel de atac în termen de șase luni de la încetinirea sau încheierea războiului din Ucraina.

Aceste două imagini ale Rusiei sunt greu de reconciliat: o Rusie care eșuează lamentabil în atingerea ambițiilor sale în Ucraina și o Rusie care reprezintă o amenințare existențială pentru NATO, în special pentru statele est-europene.

Citește și:

Volodimir Zelenski anunță pierderi uriașe pentru Rusia în regiunea Kursk. „Peste 63.000” de soldaţi ruşi ucişi sau răniţi

Cheia acestui paradox aparent constă în înțelegerea faptului că un război NATO-Rusia ar fi probabil foarte diferit de invazia Ucrainei de către Rusia. Scopul principal al Moscovei într-un război împotriva NATO nu ar fi acapararea de teritorii mari - cel puțin nu inițial - ci distrugerea alianței ca entitate politică și militară capabilă să se opună Rusiei. Pentru a face acest lucru, nu ar fi nevoie să învingă forțele NATO în luptă deschisă și să intre în Berlin.

Mai degrabă, ar însemna distrugerea unității și hotărârii NATO, Kremlinul pariind că alianța se va fractura sub presiune. Generarea forțelor pentru o astfel de tactică de presiune este probabil gestionabilă pentru Rusia pe termen scurt, în special odată ce luptele din Ucraina ar încetini sau s-ar încheia. Prin urmare, Rusia reprezintă o amenințare gravă și existențială pentru NATO într-un mod fundamental diferit de tipul de război pe care îl vedem în Ucraina.

Contrar propagandei belicoase a Rusiei, elitele politice și militare ale Moscovei înțeleg că Rusia ar pierde probabil un război convențional total cu NATO, chiar și fără implicarea SUA. Prin urmare, pentru Rusia, evitarea unui conflict prelungit și asigurarea unei rezoluții rapide și favorabile este esențială.

Un atac rusesc asupra NATO nu ar avea ca scop principal distrugerea capacității generale a alianței de a purta război, deși degradarea potențialului său militar pe termen scurt ar fi probabil un obiectiv timpuriu. Efortul central s-ar concentra pe subminarea hotărârii și a dorinței NATO de a rezista. Rusia va favoriza probabil o campanie scurtă, de mare intensitate, menită să fractureze coeziunea politică a NATO. Scopul ar fi menținerea confruntării localizate, implicând cel mult unul sau câteva state NATO, și încheierea ei rapidă.

Citește și:

Rusia a început să piardă războiul din Ucraina. Cele două mari dileme militare pentru care Putin nu are nicio soluție

Un scenariu plauzibil ar putea începe cu o incursiune limitată în teritoriul NATO la un punct slab perceput - de exemplu, într-unul sau mai multe state baltice. După atacul inițial, Rusia ar putea declara că orice încercare de a recuceri zona ocupată ar declanșa o escaladare nucleară - o strategie pe care analiștii militari o numesc sanctuarizare agresivă. Pentru a consolida acest lucru, Rusia ar putea înarma și dispersa mai multe rachete echipate cu focoase nucleare tactice și ar putea declara că sunt pregătite să fie lansate în orice moment. Dacă NATO ar pregăti un contraatac, Rusia ar putea escalada și mai mult atacând infrastructura civilă din interiorul Europei cu rachete înarmate convențional, semnalând că rezistența continuă nu face decât să crească costurile. În cazul în care Rusia ar ajunge la concluzia că o escaladare mai drastică i-ar servi intereselor, nu pot fi excluse atacurile de avertizare nucleare la marginea Europei.

Acest tip de atac ar fi un pariu cu miză mare. S-ar baza pe presupunerea că, pe măsură ce hotărârea NATO slăbește sub presiunea escaladării amenințărilor convenționale și nucleare, a posibilelor atacuri cu rachete în marginea Europei și a sabotajului aferent și a altor operațiuni din zona gri, alianța ar capitula de facto.

Factorii de decizie ruși probabil nu anticipează o capitulare uniformă în întreaga NATO. Aproape sigur s-ar aștepta la o rezistență puternică din partea unor membri, în special a celor din Europa de Est.

Totuși, Kremlinul ar putea crede că Statele Unite și aliații cheie din Europa de Vest, atunci când se vor confrunta cu consecințe reale pe teritoriul lor, vor ezita și se vor abține de la a-și apăra partenerii. Orice reticență în a apăra un membru NATO atacat ar semnala prăbușirea efectivă a alianței - obiectivul principal al Rusiei și o condiție prealabilă pentru afirmarea dominației regionale.

Decizia Rusiei de a ataca unul sau mai multe state europene NATO ar depinde, așadar, mai puțin de echilibrul forțelor și mai mult de echilibrul perceput al hotărârii. În timp ce trupele rusești au ezitat în mod repetat în Ucraina, există puține îndoieli cu privire la hotărârea Rusiei de a răsturna ordinea post-Război Rece și de a restabili o sferă de influență în Europa de Est. Coroborat cu ceea ce Rusia percepe ca fiind o aversiune recurentă față de risc din partea Occidentului și o toleranță scăzută la durere, acest lucru creează un amestec periculos care ar putea tenta factorii de decizie ruși să acționeze mai degrabă mai devreme decât mai târziu.

Citește și:

ANALIZĂ Pacea în Ucraina pare tot mai îndepărtată după convorbirea telefonică dintre Trump și Putin