• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-14 17:09:20
  • Sursa:
Un cersetor a batut crunt un om al strazii si i-a amputat partial mainile si picioarele. Victima a murit in spital Imagine

Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a solicitat arestarea preventivă pentru 30 de ziile a unui cerşetor în vârstă de 20 de ani, cercetat pentru comiterea infracţiunii de "loviri sau vătămări cauzatoare de moarte", după ce a bătut un om al străzii, care din cauza loviturilor a decedat două săptămâni mai târziu.

Potrivit procurorilor, în timp ce se afla pe spaţiul verde de lângă Teatrul Naţional Iaşi, pe fondul consumului de alcool şi stupefiantelor, cerşetorul a bătut un om fără adăpost pe care îl suspecta că a vrut să îi fure banii. Loviturile au fost atât de puternice încât i-ar fi amputat parţial mâinile şi picioarele.

Decesul persoanei fără adăpost ar fi survenit două săptămâni mai târziu, deoarece în cădere acesta s-a lovit cu capul de dalele de piatră, scrie Agerpres.

"În fapt, s-a reţinut din mijloacele de probă administrate în cauză că în după-amiaza zilei de 24 iulie, în timp ce se afla pe spaţiul verde din proximitatea Teatrului Naţional Iaşi, pe fondul consumului de alcool, stupefiante (prenandez, etnobotanice) şi a suspiciunii că victima C.I. (persoană fără adăpost) îi fura banii pe care el îi obţinea din cerşit, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu mijloace contondente (membrele amputate parţial şi picioarele) în zona feţei, capului şi a coloanei cervicale, determinând căderea acesteia cu extremitatea cefalică frontală pe un plan dur (blocuri de piatră aflate pe iarbă), cauzându-i leziuni ce au determinat decesul acesteia la data de 7 iulie", se menţionează într-un comunicat de presă.

Vineri, cerşetorul a fost dus la audieri şi, ulterior, reţinut pentru 24 de ore. El urmează să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru "loviri sau vătămări cauzatoare de moarte".

"Numitul G.N. a comis fapta având discernământul păstrat. Acesta a fost audiat la data de 14 iulie în calitate de inculpat, apoi a fost reţinut pentru 24 de ore, începând cu ora 13,50. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale sau luarea altor măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", menţionează în comunicatul de presă.

Autorităţile ruseşti de ocupaţie au anunţat că se pregătesc să părăsească oraşul Nova Kahovka, locul unui baraj-cheie pe fluviul Nipru, o decizie luată la câteva zile după ce au cedat controlul oraşului Herson forţelor ucrainene, relatează dpa, citată de Agerpres.

Economie 2022-11-12 22:44:11

Judecătorii francezi au emis un mandat de arestare împotriva liderului sirian înlăturat de la putere Bashar al-Assad pentru presupusă complicitate la crime de război, în special lansarea unui atac deliberat asupra civililor, a declarat marţi seara o sursă juridică, relatează Reuters, potrivit Agerpres. Este al doilea mandat de arestare emis de francezi împotriva fostului dictator sirian. 

Economie 2025-01-22 10:41:12

Preşedintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), Mohammed Bin Zayed Al Nahyan, i-a spus miercuri omologului său rus, Vladimir Putin, că ţara sa „sprijină rezolvarea conflictelor din lume prin dialog şi diplomaţie”, în cursul unei întrevederi la Abu Dhabi, în cadrul căreia a fost abordată problema războiului în Ucraina, a comunicat agenţia de presă WAM din EAU, preluată de EFE.

Economie 2023-12-06 21:37:44

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a declarat că nu poate confirma sau infirma zvonurile despre discuțiile telefonice dintre Vladimir Putin și Donald Trump pe tema Ucrainei, explicând că este posibil să nu fie la curent cu toate detaliile, relatează agenția rusă TASS.

Economie 2025-02-09 12:00:31

Decembrie este luna în care fiecare copil așteaptă ca scrisoarea trimisă lui Moș Crăciun să se transforme în realitate. Sunt zeci de familii care nu își permit nici măcar daruri simbolice pentru cei mici, dar bucuria Sărbătorilor ajunge, totuși, în casele lor datorită oamenilor generoși. Peste 10 mii de copii din familii nevoiașe primesc haine, dulciuri și alimente datorită mobilizării impresionante a unui preot din Iași.

Economie 2024-12-07 09:17:41

Parlamentul European va supune la vot joi pachetul legislativ privitor la REPowerEU, un program care ar urma să reducă dependenţa de combustibilii din Rusia şi să accelereze producerea de energie curată, dar şi să contribuie la diversificarea surselor de energie, subiect care a făcut miercuri obiectul unei întâlniri între un grup de jurnalişti români şi mai mulţi eurodeputaţi din România.

Economie 2022-11-10 17:57:56

Telescopul spaţial James Webb, care a costat 10 miliarde de dolari şi a fost dezvoltat şi construit pe durata a trei decenii, le permite acum astronomilor să observe detalii mult mai clare ale universului, scrie BBC.

Economie 2022-12-26 08:00:46

Crin Antonescu a vorbit luni, la Digi24, despre impactul pe care l-ar putea avea măsurile nepopulare ale guvernului asupra candidaților de la alegerile prezidențiale din 2025. „Trebuie să ia acele hotărâri necesare pentru economia României, fără niciun fel de legătură cu calcule electorale,” a declarat candidatul comun PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale.

Economie 2024-12-30 14:56:37