Poliţiştii secţiei rurale Bascov şi cei de la Poliţia Locală Bascov au observat joi, într-o maşină parcată, un câine încuiat, în condiţiile în care temperaturile înregistrate erau foarte ridicate.
„Având în vedere starea de pericol, precum şi faptul că deţinătorul autoturismului nu a putut fi identificat rapid, la faţa locului s-au deplasat şi pompierii argeşeni, care au procedat la spargerea unui geam al autoturismului. Căţelul, metis pechinez în vârstă de aproximativ două luni, a fost găsit cu semne specifice de insolaţie, fiind preluat de poliţiştii Biroului Pentru Protecţia Animalelor pentru a fi transportat la sediul unei asociaţii specializate, însă, din păcate, căţeluşul a decedat”, transmit poliţiştii.
Aceştia au identificat-o pe proprietara câinelui în persoana unei tinere de 31 de ani din Merişani, pe numele căreia au deschis dosar penal.
