„În urmă cu 35 de ani, când eram preot de parohie, m-am purtat într-un mod condamnabil cu o fetiță de 14 ani. Comportamentul meu a provocat, în mod inevitabil, consecințe grave și de durată pentru această persoană”, a recunoscut Ricard într-un comunicat oficial.
Cardinalul a cerut „iertare” și a anunțat că se va retrage din toate funcțiile pe care le deține în Biserica Catolică.
La începutul lunii septembrie, Papa Francisc spunea că Biserica Catolică trebuie să trateze cazurile de agresiune sexuală cu „toleranţă zero”.
Răspunsul bisericii la scandalurile de abuz sexual a devenit una dintre temele definitorii ale perioadei de timp de când Papa Francisc a devenit șeful Bisericii Catolice. Papa a spus că fiecare caz de abuz în cadrul bisericii îl „rănește”. „Este monstruos, deoarece acest lucru distruge vieţi”, a adăugat el.
Un raport publicat în Franța, anul trecut, arăta că în jur de 216.000 de copii au fost victimele abuzurilor preoților catolici în această țară.
Majoritatea cazurilor, însă, s-au petrecut cu mult prea mult timp în urmă pentru a mai putea fi cercetate penal conform legislației în vigoare în Franța.
Citește și: Raportul care zguduie Biserica Catolică: Cazurile de abuz sexual față de copii au fost mușamalizate pentru a apăra reputația Bisericii
