• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-18 21:18:23
  • Sursa:
Un barbat din Timisoara a murit dupa ce s-a electrocutat cand facea dus Imagine

Un bărbat de 40 de ani din Timişoara a fost găsit mort, luni seară, în propria locuinţă. Se pare că a intrat să facă duş şi s-a electrocutat.

”La data de 18 septembrie a.c., în jurul orei 18:51, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Timişoara au fost sesizaţi despre o persoană, posibil electrocutată, pe strada Gării, din municipiul Timişoara. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, echipajul medical, declarând decesul bărbatului, în vârstă de 40 de ani”, a transmis IPJ Timiş, potrivit News.ro. 

Potrivit anchetatorilor, bărbatul care locuia singur într-un apartament din Timişoara s-a electrocutat, după ce a intrat în baie să facă un duş.

Cel mai probabil, instalaţia cu care încălzea apa era defectă, însă acest lucru îl vor stabili poliţiştii criminalişti.

Conform procedurilor, poliţiştii au întocmit dosar penal.

”În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de către poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Timişoara în vederea stabilirii stării de fapt şi luării măsurilor de urmare”, a mai precizat IPJ Timiş.

Un tânăr de 23 de ani, care se plimba cu o femeie într-un parc din Timişoara, a fost atacat de doi bărbaţi care purtau cagule. În urma investigaţiilor, cei doi tâlhari au fost prinşi de poliţişti, iar agenţii au aflat că şi femeia care însoţea victima le era complice. Cei doi atacatori au fost arestaţi preventiv, iar femeia a fost plasată în arest la domiciliu, transmite News.ro.

Economie 2024-01-30 23:05:37

Coreea de Nord va opri total accesul rutier și feroviar către Coreea de Sud începând de miercuri, în încercarea de a „separa complet” cele două țări. Armata nord-coreeană a transmis că va „închide și bloca definitiv granița de sud” ca răspuns la exercițiile de război sud-coreene și la prezența frecventă a activelor nucleare americane în regiune, informează BBC.

Economie 2024-10-09 12:44:20

Administrația Națională „Apele Române” a precizat miercuri că nu a solicitat autorizație de construire a șantierului de la planșeul Unirii. Astfel, „Apele Române” a arătat, într-un comunicat de presă, că respectiva autorizație a fost emisă de Primăria Sectorului 4. 

Economie 2024-10-16 19:35:45

Premierul Nicolae Ciucă a condamnat amenințările la adresa jurnalistei radioului public Parászka Boróka și a cerut protejarea jurnaliștilor și tragerea la răspundere a celor vinovați.

Economie 2022-11-04 16:24:57

Procesul din Rusia al lui Evan Gershkovisch, jurnalistul american acuzat că a strâns informaţii despre o uzină de tancuri rusești în folosul CIA, va începe pe 26 iunie la Ekaterinburg, în regiunea Ural, a anunţat, luni, tribunalul însărcinat cu ancheta.

Economie 2024-06-17 11:20:29

Angajații Societății de Transport Public din Timișoara s-au pus serios pe învățat limba engleză. Autoritățile locale se așteaptă la un flux uriaș de turiști, acum că orașul este Capitală Culturală Europeană. Vor să se asigure că șoferii de autobuze, controlorii dar și vânzătorii de bilete se înțeleg cu turiștii străini. Momentan, mulți dintre ei nu știu nici măcar să răspundă în engleză unor întrebări simple.

Economie 2023-01-12 20:00:00

O dezbatere din plenul de miercuri al Camerei Deputaților despre un proiect care modifică legea privind regimul deșeurilor a degenerat în acuzații homofobe ale liderului deputaților SOS România Dumitru Coarnă la adresa parlamentarilor USR. El a venit cu ruj și ojă la tribună pentru colegii săi și i-a acuzat că primesc ordine de la minoritățile sexuale. „V-aţi pierdut pe aici oja, domnule Moşteanu”, a spus Coarnă.

Economie 2025-03-05 17:20:02

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, în perioada 18-21 martie, la invitația Șeicului Mohamed bin Zayed Al-Nahyan în cadrul căreia va discuta, printre altele, despre atragerea de investiții în economia românească prin proiecte în domeniul infrastructurii şi al energiei.

Economie 2023-03-17 11:57:32