• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-10 15:39:27
  • Sursa:
Suedezii interzic masinile pe benzina si motorina in Stockholm. Masura va fi aplicata din 2025 Imagine

Autoritățile din Stockholm vor să interzică în anumite zone accesul automobilelor care funcționează cu benzină și motorină. Măsura va fi aplicată din anul 2025 și este una din cele care se speră să contribuie la reducerea poluării urbane, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.

Spațiul dintre centrul financiar şi principala zonă comercială din Stockholm va fi accesibil numai automobilelor electrice, anumitor tipuri de camionete hibride şi celor pe bază de hidrogen, potrivit unor norme ce urmează a fi prezentate miercuri în mod oficial, susţine postul public de televiziune SVT. O eventuală extindere a acestei zone ar putea fi decisă în prima jumătate a lui 2025.

Stockholm ar putea fi prima mare capitală care introduce tipul acesta de măsuri şi planurile aleşilor locali din capitala Suediei merg chiar mai departe decât iniţiativele omologilor din Paris, Atena şi Madrid, care au interzis doar automobilele pe motorină. Alte oraşe, inclusiv Londra, au introdus zone cu emisii poluante reduse care includ taxe zilnice pentru intrarea în centrul oraşului a automobilelor mai vechi cu motoare pe combustie.

"Vrem să facem un mediu de viaţă mai bun pentru oamenii care trăiesc şi muncesc aici", a spus pentru SVT consilierul local Lars Stromgren, responsabil pentru politicile din domeniul traficului rutier.

Rămâne însă de văzut dacă acest plan va stimula și vânzările de automobile electrice în Suedia. Momentan, vânzările de automobile electrice în Suedia trec printr-o perioadă dificilă, deoarece consumatorii resimt efectele economice ale războiului și pandemiei.

La începutul acestui an, organizaţia Mobility Sweden şi-a revizuit în scădere estimările privind înmatriculările de automobile electrice noi în 2023, până la 35% din înmatriculările totale, de la 40% anterior.

În paralel, Bruxelles-ul a interzis în luna decembrie traficul auto non-esenţial şi non-local pe 10 străzi importante din centrul oraşului. În luna august, Londra a stabilit una dintre cele mai ambiţioase politici privind emisiile autovehiculelor prin extinderea zonei cu emisii extrem de scăzute.

În Norvegia, ţară renumită pentru vânzările mari de automobile electrice, municipalitatea din Oslo a recomandat la începutul anului introducerea unei zone de emisii zero în centrul oraşului, care, în 2025, în ceea ce ar urma să fie prima fază a programului, ar viza transportul de mare tonaj şi camioanele, pentru ca începând din 2027 să fie extinsă şi la autoturisme.

Un accident în care au fost implicate opt maşini s-a produs sâmbătă dimineaţă pe autostrada A 2 Bucureşti-Constanţa în zona localităţii Săcele, din judeţul Călăraşi. Traficul spre Constanţa se desfăşoară doar pe banda de urgenţă.

Economie 2024-08-11 01:21:48

Un tren care transporta sute de eurodeputați și funcționari ai Parlamentului European a ajuns luni, pentru scurt timp, la Disneyland, după ce a greșit drumul spre Strasbourg, scrie Politico.

Economie 2023-10-16 17:16:19

Plenul Senatului a adoptat luni, ca for decizional, un proiect ce propune ca taxele de şcolarizare să fie comunicate candidaţilor din timp şi să nu poată fi modificate de instituţiile de învăţământ superior pe perioada unui ciclu de studii, pentru aceeaşi promoţie de studenţi, informează Agerpres.

Economie 2024-03-18 20:39:09

Turiștii care ajung, iarna aceasta, în Munții Făgăraș au la dispoziție un nou refugiu montan modern, lângă Portița Avrigului. Construcția, realizată din panouri tip sandwich, cu pereți izolați, dispune de un panou solar cu prize USB și poate adăposti până la 20 de persoane. Ridicarea lui a costat 96.000 de lei și a fost decontată de Consiliul Județean Sibiu.

Economie 2023-01-11 08:00:23

Kosovo a cumpărat drone Bayraktar TB2 din Turcia, a declarat premierul Albin Kurti, confirmând relatările din media de duminică dar fără a furniza detalii suplimentare, informează DPA, preluată de Agerprex.

Economie 2023-07-16 23:15:18

Hamas controlează resursele de combustibil din Fâșia Gaza și ar avea cantități suficiente pentru a rezista cel puțin încă o săptămână, arată o conversație telefonică înregistrată și dată publicității de Armata israeliană. 

Economie 2023-10-29 08:20:22

Organizaţia Naţiunilor Unite a denunţat cu fermitate, vineri, suspendarea de către proprietarul reţelei de socializare Twitter, Elon Musk, a conturilor mai multor jurnalişti americani, considerând că această decizie a creat un „precedent periculos”, relatează AFP, citat de Agerpres.

Economie 2022-12-16 22:46:24

Arheologii au descoperit ateliere pentru mumificarea oamenilor şi a animalelor, precum şi încă două morminte în necropola antică din Saqqara, conform unui anunţ făcut sâmbătă de oficiali egipteni, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-05-28 21:10:03