• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-22 12:44:28
  • Sursa:
Un barbat a trait fara sa stie cu geamanul lui in burta timp de 36 de ani Imagine

Un bărbat care atras mereu atenția din cauza abdomenului său foarte proeminent și care arăta similar cu cel al unei femei însărcunate a trăit de fapt cu geamănul lui în interior timp de 36 de ani fără să aibă nici măcar o bănuială.

Sanju Bhagat a fost întotdeauna ironizat din cauza aspectului neobișnuit, iar oamenii din satul lui l-au numit „bărbatul însărcinat”, potrivit Times Now.

Bhagat s-a născut în Nagpur, India, în 1963 și nu a prezentat nicio anomalie când era mic. Însă, în jurul vârstei de 20 de ani, abdomenul lui s-a mărit foarte mult. Aspectul îl îngrijora, pentru că nu se punea problema să se fi îngrășat din moment ce abia avea ce să mănânce. Pentru că muncea din greu ca să-și întrețină familia, nu s-a dus la medic, în timp ce oamenii îl batjocoreau încontinuu.

Dar în cele din urmă „diformitatea” lui a început să-i creeze probleme și a ajuns de urgență la un spital din Mumbai pentru că nu mai putea să respire, în 1999.

A ajuns în grija medicului Ajay Mehta care, inițial, a crezut că este vorba de o tumoare și l-a programat pentru operație. Dar când i-a tăiat abdomenul a găsit în interior o ființă umană reală. „Am pus mâna înăuntru și am simțit mai multe oase. Mai întâi a ieșit un membru, apoi al doilea membru. Apoi păr, organe genitale, maxilar... Am fost îngroziți. Eram confuzi și uluiți...”, a declarat atunci Ajay Mehta.

Medicii au presupus că era vorba de un caz de „sindrom al geamănălui dispărut”, ceea ce însemna că geamănul lui Bhagat ar fi murit în timpul sarcinii și ar fi fost reabsorbit de el. Însă, de fapt, era vorba de un caz și mai rar de „fetus in fetu”, în care un geamăn se naște în interiorul celuilalt. Geamănul din interior trăiește ca un parazit, dar de obicei aceste cazuri sunt depistate și rezolvate.

După intervenție, Sanju Bhagat s-a întors acasă și și-a reluat activitățile obișnuit. Medicii ar fi vrut să afla mai multe despre cazul ieșit din comun al bărbatului, însă el a refuzat să i se facă ulterior orice investigație.

Cea mai nouă navă maritimă de patrulare care va intra în dotarea Poliției române de Frontieră a fost lansată la apă, marți, la șantierul Damen Shipyards din Antalya.

Economie 2022-07-06 20:03:46

Guvernul a aprobat joi ordonanța de urgență care prevede reducerea prețului carburnaților cu 50 de bani. După decizia executivului, ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat că măsura intră în vigoare din această noapte, însă ar mai putea trece câteva zile până vom vedea prețuri mai mici la pompă.

Economie 2022-06-30 13:37:33

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a invitat sâmbătă pe toţi liderii ţărilor care fac parte din Liga Statelor Arabe să participe la primul summit ruso-arab, pe care îl va găzdui pe 15 octombrie.

Economie 2025-05-17 16:00:03

Doi jurnalişti de la un post de radio local, care l-au intervievat pe preşedintele american Joe Biden săptămâna aceasta, au declarat că asistenţii preşedintelui le-au furnizat o listă de întrebări înaintea interviului programat, informează EFE, potrivit Agerpres. Echipa lui Biden a precizat însă că nu a existat nicio intenţie de a-i condiţiona. 

Economie 2024-07-07 12:55:45

În fiecare an, pe data de 30 noiembrie, credincioșii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor, primul dintre apostoli care a propovăduit Evanghelia la geto-daci, pe teritoriul Dobrogei, fiind cel care a creștinat poporul român. Potrivit tradiției, în noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului.

Economie 2023-11-29 20:00:05

Peste 200 de elefanţi au murit din cauza secetei în perioada februarie-octombrie 2022 în Kenya. Țara se confruntă cu cea mai puternică secetă din ultimii 40 de ani, care afectează 23 din cele 47 de regiuni de pe întreg teritoriul.

Economie 2022-11-04 14:34:18

Europarlamentarul USR Vlad Botoş a trimis, marţi, o scrisoare oficială lui Didier Reynders, comisar european pentru Justiţie, şi Verei Jurova, vicepreşedinta Comisiei Europene pentru Valori Europene şi Transparenţă, în care semnalează situaţia gravă cu care se confruntă unele persoane instituţionalizate din România, în contextul anchetei privind "azilele groazei" din Voluntari.

Economie 2023-07-11 16:03:40

În timp ce în țară este ultima zi a campaniei electorale, românii din diaspora au început deja să voteze pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Unii au votat prin corespondență, alții au mers la urne. Și au 3 zile la dispoziție pentru a spune pe cine vor președinte. Printre cei care au votat prin corespondență este și Alina, o româncă stabilită în Noua Zeelandă. Deși este departe de casă, Alina este mereu cu gândul la familia rămasă în România și a votat cu speranța că viitorul va fi unul bun.

Economie 2024-11-22 09:41:20