• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-10 12:26:01
  • Sursa:
Un barbat a intrat cu masina in portile Palatului Parlamentului. Jandarmii au avut nevoie de ajutorul Politiei Imagine

Un incident a avut loc joi dimineața, în jurul orei 4.00, la Palatul Parlamentului. Un șofer a intrat cu mașina în porțile de acces ale instituției. Jandarmii care se aflau în postul de pază au intervenit imediat, însă bărbatul a devenit recalcitrant. A fost nevoie de intervenția poliției pentru ca omul să fie încătușat, iar o Ambulanță l-a trasportat pe bărbat la spital.

”La data de 10 noiembrie 2022, în jurul orei 04:00, un jandarm aflat în postul de pază, la o instituţie publică, din Sectorul 5, a observat un bărbat, care ar fi efectuat manevra de mers înapoi cu un autoturism şi ar fi lovit poarta de acces. Jandarmul a procedat la legitimarea bărbatului, moment în care a devenit recalcitrant, în sprijinul acestuia venind un echipaj al Brigăzii Rutiere, ce desfăşura activităţi de patrulare în zonă”, au transmis, joi, Poliţiua Capitalei şi Jandarmeria Bucureşti.

Pentru că bărbatul nu a putut fi calmat, s-a solicitat un echipaj medical, iar șoferul a fost transportat la o unitate spitalicească.

”Cercetările sunt continuate de către Secţia 17 Poliţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere şi refuzul de recoltare de probe biologice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5”, au mai transmis sursele citate

Dacă v-ați întrebat vreodată cum arăta Roma antică în perioada de glorie, mai mulți experți în tehnologie și oameni de știință și-au unit forțele și au reprodus 3D Cetatea Eternă, una din care nu lipsesc Colosseumul, Arcul lui Constantin și Colosul lui Nero.

Economie 2023-11-12 15:16:01

Două maşini au fost implicate duminică într-un accident rutier pe autostrada A2, în judeţul Constanţa. O persoană a fost rănită și a fost dusă cu elicopterul SMURD la spital. Alte patru persoane au fost evaluate medical la faţa locului.

Economie 2023-07-09 17:58:49

Poliţiştii au reuşit să oprească cu focuri de armă o maşină care transporta 9 migranţi, dinspre Arad, spre Timişoara. Dintre cei 9 doar 6 au fost prinşi, şi şoferul maşini, care are cetăţenie româno-moldovenească. Unul dintre migranţi a fost dus la spital. Trei migranţi au reuşit să fugă.

Economie 2024-04-07 10:38:50

Trei incendii majore de vegetație sunt greu de controlat în Croația, pentru stingerea lor fiind trimiși pompieri și militari. În zonă acționează și avioane de stingere a incendiilor, scrie Reuters.

Economie 2022-07-15 10:28:15

Noul guvern britanic al Partidului Laburist, formaţiune de orientare progresistă, va include misoginia extremă printre formele de „extremism ideologic”, conform unui comunicat emis duminică de Ministerul de Interne de la Londra, citat de agenţia EFE.

Economie 2024-08-18 21:00:55

În plină criză a energiei, o școală din statul american Massachusetts este iluminată non-stop. De aproape un an și jumătate, nimeni nu poate stinge cele aproximativ 7.000 de becuri din clădire, relatează NBC News.

Economie 2023-01-19 17:28:00

Trei săptămâni de grevă recuperate în trei zile - acesta este planul la care a lucrat Ministerul Educației. În unele școli, s-a făcut și un orar: 25 de minute de predare, 5 minute de pauză. Unii profesori încearcă astfel să recupereze banii pierduți în timpul grevei. Mai mult de atât, Ministerul Educației vrea anul acesta să îi plătească mai bine pe cei care vor supraveghea și corecta lucrările la examenele naționale. 

Economie 2023-06-14 09:53:02

O serie de îmbolnăviri misterioase înregistrate în Republica Democrată Congo (RDC), care au făcut obiectul a numeroase speculaţii asupra originii lor, ar putea fi de fapt cazuri de otrăvire, a afirmat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Economie 2025-02-28 20:43:28