• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-13 15:40:10
  • Sursa:
De ce sunt multi romani saraci daca Romania e o tara bogata? Imagine

Aceasta este una dintre dilemele pe care le aud des în jurul meu. Cum, Doamne, iartă-mă, avem atâta sărăcie într-o țară care are toate resursele să o ducă superbine? Și, de fiecare dată, dau același răspuns: pentru că e condusă, de cele mai multe ori, prost. Și la nivel central, și la nivel local.

Dar să nu discutăm generalități. Să trecem la chestiuni punctuale.

Se discută mult în aceste zile despre aurul de la Roșia Montana, acel aur pe care Guvernul PSD își dorea să-l ia pe nimic printr-o afacere sulfuroasă, care otrăvea o bucată de România. Noi rămâneam cu aerul și cu apa otrăvite și, după cum arată și un raport al Academiei Române, primeam prea puțin la schimb. Dar până stabilim ce va face de acum încolo România pentru Roșia Montană, să ne uităm la o altă resursă uriașă pe care o avem.

În 2024, noul aur este altul.

Noul aur este grafenul, care se obține prin exfolierea grafitului. Este o resursă atât de importantă pentru toată planeta încât în 2010 s-a acordat un premiu Nobel pentru obținerea acestui material care revoluționează felul în care ne trăim sau ne-am putea trăi viața. Ghiciți ce țară credeți că are resurse importante din acest material? Ați ghicit! România. La Baia de Fier, în județul Gorj, este singurul loc din România și printre puținele locuri din lume unde există acest aur al secolului XXI.

Grafenul este cel mai bun conductor electric din lume.

• Este cel mai bun conductor de căldură, disipând rapid supraîncălzirea în diverse segmente industriale;• Este mai rezistent decât diamantul și foarte ușor, fiind noul material revoluționar în industria aerospațială;• 2 grame de grafen acoperă o suprafață echivalentă unui teren de fotbal.• Sparge actuala barieră de limitare tehnologică a microprocesoarelor, electronii săi se deplasează cu cea mai mică rezistență prin structura acestui material, permițându-se astfel tranzistorilor să funcționeze la frecvențe de tetrahertzi.• Grafenul crește cu 30% eficiența panourilor fotovoltaice.• Permite o creștere a capacității de stocare în baterii cu 45% și un ciclu complet de încărcare de 15 minute. Practic, întreaga industrie de vehicule electrice intră într-o nouă eră, având în vedere creșterea distanței de deplasare a mașinii și a timpului mult mai scurt de încărcare.• Este mineralul minune, panaceul care ridică barierele tehnologice în cele mai moderne și importante industrii: microelectronică, energetică, aerospațială. Noi îl avem în România, alții nu-l au în țara lor, dar industria de acolo îl caută însetată.

În anii 2000, la Baia de Fier se exploatau 40.000 de tone de grafit anual. Astăzi, în 2024, liderul exploatării de grafit în Europa este Norvegia, care procesează 10.000 de tone de grafit anual. Deci, de patru ori mai mult se poate face în România. Ba, mai mult, grafitul nostru are o calitate fantastică, are o puritate 98%.

De trei ani, de când sunt parlamentar, pe toate căile posibile am cerut Guvernului României să pornească exploatarea de grafit de la Baia de Fier. Mai cer încă o dată celor cu putere de decizie să facă bine și pentru România. Piața de grafen a crescut de 10 ori în ultimii șase ani, iar valoarea acestei resurse în aceste momente este la un maxim istoric, dată fiind noua descoperire a grafenului. Când mina de grafit de la Baia de Fier a fost închisă în anii 2000, grafitul era utilizat într-un proces ineficient de ungere a matrițelor în care se turna fierul topit. Acum, acest grafit împinge tehnologiile de vârf în noi zone de dezvoltare.

Când USR a fost în guvern, alături de colegul meu ministrul Claudiu Năsui am inițiat procesul de punere în valoare a grafitului de la Baia de Fier, cu ordin de ministru emis și proces de exploatare demarat. Însă, din nou, ce coincidență, date fiind afacerile pe filiera PSD Neamț, spune presa citând din documente publice, cu acel Ionel Arsene care acum este fugit din țară ca să scape de o condamnare, exploatarea grafitului de la Baia de Fier a fost blocată.

Ceea ce nu-și dorește PSD să se întâmple este ca acest grafit să fie expus la adevărata valoare. Rețeta PSD este aceeași pentru toate județele sărace din Oltenia: lăsăm în paragină, aducem un evaluator prieten care spune că fiarele ruginite nu valorează mare lucru și un prieten de partid vine să preia pe nimic. Așa se ține un județ captiv.

Dar valoarea acestui grafit strălucește atât de tare încât putem avea în Gorj și exploatarea grafitului, dar și o fabrică de baterii de ultimă generație care să crească autonomia actuală a mașinilor electrice. Avem și grafitul, avem și specialiști în zona de minerit, care acum exploatează cărbunele pus de PSD-PNL pe un calendar de închidere. Nu ar mai rămâne nimeni fără serviciu și cu priceperea celor din minerit se poate pune rapid pe picioare exploatarea noului mineral minune. Vă dați seama cum s-ar resuscita întreaga zonă, câte ar avea de câștigat România? Ca deputat de Gorj, am făcut și fac în continuare demersuri ca lucrurile să se miște.

România merită conducători cu minte, bun-simț și cu viziune. Gorjul trebuie să scape de captivitatea politicului ca să poată crește economic. Ne vom lupta pentru ca acest lucru să se întâmple, pentru că atât de mult strălucește acest grafit de la Baia de Fier încât el își va găsi adevărata punere în valoare, chiar împotriva intereselor celor de la PSD, care țin blocat acest proiect. Parlamentarii PSD de Gorj, Consiliul Județean, miniștrii PSD dau târcoale acestui grafit cu un singur scop: să obțină un document care să spună că nu valorează nimic, pentru ca niște oameni apropiați de PSD să poată lua aceste resurse pe nimic.

Datoria noastră este să facem tot ce putem pentru ca grafitul din Gorj să fie folosit la adevărata valoare, la prețul corect. Un kilogram de grafen costă acum 200.000 de euro, iar în ultimii cinci ani piața de grafen din lume a crescut de 10 ori. Ne vindem țara dacă exploatăm grafitul? NU! Țara se vinde când grafitul se dă pe nimic unora care vor să se îmbogățească peste noapte, fără a fi obligați să îi aducă plus valoare în zona din care a fost scos. Ne sabotăm țara atunci când nu avem viziune să valorificăm o resursă care acum are cea mai mare valoare din toate timpurile, la începutul unei noi ere tehnologice și industriale.

România este o țară bogată, care are nevoie de lideri politici serioși, cu viziune, care să îi facă și pe cetățenii ei la fel de îndestulați cum este țara!

Un bijutier de lux renumit din Sydney, ale cărui creaţii au fost purtate de prinţesa Diana, Elizabeth Taylor sau familia regală saudită, este acuzat că a înscenat un jaf asupra propriului magazin în încercarea de a frauda o companie de asigurări cu peste 2,8 milioane de dolari australieni, scrie The Guardian.

Economie 2023-05-09 13:19:55

Două moţiuni de cenzură au fost depuse vineri împotriva guvernului francez, scufundat într-o criză politică după trecerea în forţă a reformei pensiilor care a amplificat furia socială şi a condus la încăierări în centrul Parisului, comentează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2023-03-18 08:54:56

Fostul premier Victor Ponta l-a comparat sâmbătă, 7 septembrie, pe candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu, cu Viorica Dăncilă. Fostul lider social-democrat a explicat că Ciolacu e mai bine pregătit și că e mai experimentat decât atunci când a candidat el la Cotroceni, în 2014.

Economie 2024-09-07 15:03:47

Rusia şi China sunt doi actori cu influenţă, dar foarte diferiţi, deşi par să aibă multe în comun. De aceea, raportarea noastră la cele două state trebuie să fie diferită. După ce ruşii au anexat ilegal Crimeea în 2014, reacţia Vestului a fost relativ moderată, deşi avertismentele pe care le dădeau democraţiile estice erau serioase. Abia reluarea ostilităţilor împotriva Ucrainei a modificat atitudinea lumii faţă de Moscova. China îşi arată, la rândul ei, multiplele faţete, dar are alte abordări în relaţiile sale externe şi asta trebuie bine înţeles. Simon Coveney, ministrul de externe, dar şi ministrul apărării din Irlanda, vorbește într-un interviu pentru Digi24 despre schimbările la care asistăm pe scena mondială.

Economie 2022-08-08 08:18:21

Noi informaţii coroborate referitoare la observaţia deconcertantă conform căreia universul se extinde mai rapid decât se preconiza anterior i-au determinat pe oamenii de ştiinţă să caute o cauză - poate un factor necunoscut ce implică misterioasele componente cosmice energia întunecată şi materia întunecată, relatează Reuters care citează un studiu publicat luni, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-12-15 21:56:06

Mihailo Podoliak, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că Rusia vrea să preia puterea în Republica Moldova, dar „nu cu tancuri”, așa cum încearcă în Ucraina, ci cu ajutorul „bandiților”, informează TV8.

Economie 2023-02-19 13:16:10

Unul dintre piloții zborului MH370 a coborât trenul de aterizare al avionului înainte să prăbușească aeronava în Oceanul Indian, potrivit unor dovezi nou-apărute care sugerează că incidentul a fost un act premeditat de crimă în masă, scrie The Telegraph.

Economie 2022-12-14 10:42:44

Rodrigo Duterte, fost președinte al Filipine, l-a criticat pe Vladimir Putin pentru că a ucis civili nevinovați și copii în Ucraina. Duterte a spus că, deși atât el, cât și Putin au fost numiți ucigași, ei sunt totuși diferiți, scrie CNN.

Economie 2022-05-24 13:57:15