În urmă cu 79 de ani, dictatorul nazist Adolf Hitler se sinucidea în buncărul său de sub Cancelaria Reichului din Berlin. Relatările martorilor oculari, culese de serviciile secrete occidentale după sfârșitul războiului, oferă o perspectivă fascinantă asupra ultimelor zile ale lui Hitler din aprilie 1945.

Adolf Hitler și Eva Braun. Foto: Profimedia Images Deschide galeria foto

În iunie 1945, sovieticii au anunțat – în mod fals – că rămășițele lui Hitler nu au fost găsite și că probabil acesta este încă în viață.

Acest anunț a provocat o rafală previzibilă de „observări ale lui Hitler” în toată Europa. Ofițerii aliați au încercat să stabilească dincolo de orice îndoială că Hitler murise într-adevăr în buncărul său. În acest scop, au interogat diverși membri ai anturajului personal al lui Hitler care fuseseră cu dictatorul la sfârșitul lui aprilie 1945.

Istoricul Hugh Trevor-Roper, care a servit ca ofițer de informații militare britanice în timpul războiului, a folosit aceste relatări pentru a investiga circumstanțele morții lui Hitler și a respinge afirmațiile că Hitler era încă în viață și trăia undeva în Occident. A publicat o relatare a descoperirilor sale în 1947 în cartea sa „Ultimele zile ale lui Hitler”.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, diverși membri ai anturajului personal al lui Hitler, care fuseseră cu el în buncăr în aprilie 1945, au fost interogați de ofițerii aliați care încercau să stabilească dincolo de orice îndoială că Hitler a murit.

Investigatorii lor s-au concentrat asupra evenimentelor care au avut loc în buncăr în ultimele zile ale lunii aprilie. Până atunci, Armata Roșie înconjurase Berlinul și zgomotul focului se auzea clar din interiorul Führerbunker.

Hitler s-a retras în buncăr în ianuarie 1945, când rușii au înaintat prin Polonia spre estul Germaniei, iar forțele aeriene aliate au devastat Berlinul cu bombardamente. Până la începutul lunii aprilie 1945, 2,5 milioane de soldați ruși au ajuns în capitala Germaniei. Două săptămâni mai târziu, ajunseseră în centrul orașului și se luptau la doar câteva sute de metri de refugiul lui Hitler.

În zilele de 28-29 aprilie, Hitler și-a dictat testamentul, sub forma unui testament politic și personal, lui Gertrud „Traudl” Junge, care era unul dintre secretarii săi. La scurt timp după aceea, Hitler și amanta lui Eva Braun s-au căsătorit.

Din relatările a două dintre secretarele prezente s-a consemnat că acestea au fost chemate pentru a vedea cuplul proaspăt căsătorit. Hitler și Eva au ieșit din camera cu hărți în care avusese loc ceremonia de căsătorie, însoțiți de Goebbels, de soția sa Magda și de secretarul privat al lui Hitler, Martin Bormann. Întorcându-se către secretara personală a lui Hitler, Gerda Christian, Eva a arătat spre verigheta de pe deget și a primit felicitări.

A urmat o petrecere pentru a sărbători evenimentul. Potrivit lui Christian, Hitler a vorbit mai ales despre trecut și despre vremuri mai fericite. Cu toate acestea, el i-a recunoscut că știa că războiul e pierdut. El a adăugat că nu se va lăsa niciodată luat prizonier de ruși, ci intenționa să se împuște. I-a spus lui Junge că nunta fusese o experiență emoționantă, dar că pentru el moartea ar însemna doar o răscumpărare personală a numeroaselor sale griji și a ceea ce fusese o viață foarte grea.

Christian, care era obișnuit să se alăture lui Hitler și Eva pentru anumite mese, a fost invitată la micul dejun de nuntă după ceremonie, dar a plecat devreme, spunându-i lui Junge că nu a putut suporta atmosfera de întuneric și deznădejde.

În dimineața zilei de 29 aprilie, locuitorii buncărului au primit vestea despre execuția de către partizanii italieni a lui Mussolini și a amantei sale, Claretta Petacci. Unul dintre cei interogați a comentat că acest lucru ar fi servit la întărirea hotărârii lui Hitler că nici el, nici Eva Braun nu ar trebui să se confrunte cu această soartă.

Hitler a ordonat personalului său să se pregătească pentru final. Un martor ocular a remarcat că gărzile de corp SS ale lui Hitler îi distrugeau actele personale. În altă parte, unul dintre medici a fost instruit de Hitler să-l otrăvească pe Blondi, câinele său alsacian. Martorii oculari au mai descris cum, în după-amiaza zilei de 29 aprilie, Hitler a mers din cameră în cameră dând mâna cu toți, cu excepția personalului său apropiat, spunând câteva cuvinte de încurajare și mulțumiri fiecăruia.

Până în dimineața zilei de 30 aprilie, forțele rusești ajunseseră la Potsdamer Platz din apropiere. O versiune înregistrată sugerează că Eva a fost auzită plângând: „Aș prefera să mor aici. Nu vreau să scap”. Ea și Hitler au ieșit mai târziu din apartamentul lor și au mers prin cameră în care se afla anturajul lui Hitler, dându-și mâna în tăcere. Toată lumea știa că a venit momentul.

Junge și-a amintit că atât ea, cât și Christian i-au cerut lui Hitler o capsulă cu otravă, după ce a observat efectul rapid pe care otrava l-a avut asupra câinelui lui Hitler. Hitler le-a dat câte una, spunând că îi pare rău că nu are un dar de despărțire mai bun și că și-ar fi dorit ca generalii săi să fi fost la fel de echilibrați și curajoși ca și ei. Eva a îmbrățișat-o pe Junge și, în ceea ce pare să fi fost ultimele ei cuvinte înregistrate, a spus: „Ia-mi haina de blană ca amintire. Îmi plac mereu femeile bine îmbrăcate”. Apoi, spunând „S-a terminat, la revedere”, Hitler a luat-o pe Eva înapoi în camerele lor pentru ultima oară. În timpul după-amiezii, Hitler s-a împușcat și Eva a luat capsula cu otravă pe care i-a dat-o.

Curând după aceea, trupurile lor au fost duse pe scări într-o grădină mică, în afara buncărului. Șoferul lui Hitler a ajutat la transportul Evei și a remarcat că, odată ajuns acolo, cadavrul acestei a fost așezat pe pământ lângă cel al lui Hitler. El le-a spus interogatorilor săi că a observat că ea purta o rochie albastră de vară din mătase adevărată, că pantofii ei aveau tocuri de plută și că părul ei era „blond artificial”.

Câteva clipe mai târziu, același martor i-a văzut Goebbels și Bormann adunați lângă cadavre. Unul dintre ei a turnat benzină dintr-o cutie peste cadavre. Apoi s-au retras la siguranța unei uși cu sunetul artileriei rusești în jurul lor. Adjutantul lui Hitler a aprins o cârpă îmbibată cu benzină și a aruncat-o peste cadavre, care au luat imediat foc. Grupul a făcut Hitlergruss (salutul nazist) și s-a retras.

Unul dintre paznicii buncărului a ajuns târziu la fața locului. El a descris cum a fost foarte surprins să vadă cele două corpuri izbucnind în flăcări ca prin ardere spontană. 

Corpurile au fost doar parțial distruse de incendiu și mai târziu au fost îngropate în grabă într-un crater de bombe de mică adâncime. Potrivit rapoartelor ruse, cadavrele au fost exhumate de trupele sovietice și duse la Magdeburg, în Germania de Est, unde se spunea că trupul lui Hitler a fost în cele din urmă distrus în aprilie 1970 de KGB. S-au păstrat două fragmente de corp, un maxilar și un craniu. Ele au fost expuse într-o expoziție la Arhivele Federale Ruse din Moscova în aprilie 2000.

Ultimele zile ale lui Hitler în buncărul din Berlin au fost portretizate în mai multe filme, cel mai recent filmul lui Oliver Hirschbiegel din 2004 Der Untergang („Downfall”).