La sediul PNL au sosit şi Gabriel Oprea şi Mircea Duşa, menționează Mediafax.
Întâlnirea are loc după ce, potrivit unor informații, Crin Antonescu le-ar fi cerut miniștrilor liberali să se opună celor două inițiative ale PSD.
Victor Ponta a plecat de la Palatul Victoria la PNL. El a avut, la sediul Guvernului, o discuţie cu mai mulţi miniştri PSD şi PNL, precum şi cu liderul PC, Daniel Constantin, timp de mai mult de două ore.
Liderii PNL insistă pentru continuarea procedurii parlamentare în cazul numirii conducerii interimare a TVR, dar şi pentru renunţarea la iniţiativa de comasare a Muzeului Ţăranului Român cu Muzeul Satului.
La sediul PNL se află preşedintele liberal, Crin Antonescu, alături de o parte din vicepreşedinţii partidului şi liderii grupurilor parlamentare.
Anterior, preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, au avut o întâlnire la sediul USL.
Şedinţa de Guvern trebuia să înceapă în urmă cu două ore.
