• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-03 15:33:19
  • Sursa:
UE, tot mai aproape de „optiunea nucleara” in cazul Ungariei. Presedintia belgiana cere blocarea dreptului de vot al guvernului ungar Imagine

Belgia, actuala deținătoare a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, face în premieră pasul spre a îndemna guvernele UE să ia în considerare folosirea așa-zisei „opțiuni nucleare” împotriva Ungariei – suspendarea dreptului de vot a acesteia în instituțiile europene, scrie Politico. Ungaria urmează să preia președinția rotativă începând de luna viitoare.

„Avem o Europă care face progrese cu mare dificultate. Din păcate, avem niște state – un stat în particular – care adoptă tot mai des o atitudine tranzacțională, de blocaj și de veto”, a declarat ministra belgiană de externe, Hadja Lahbib, referindu-se la Ungaria lui Viktor Orban.

Lahbib a spus că susține activarea articolului 7 din tratatele UE împotriva guvernului de la Budapesta – o măsură extremă prin care dreptul de vot în organismele și instituțiile europene al țării vizate ar fi suspendat.

„Cred că trebuie să avem curajul să luăm decizii – să mergem până la capătul articolului 7, să-l activăm în profunzime pentru a bloca dreptul de veto”, a spus ea.

Parlamentul European a declanșat prima fază a articolului 7 împotriva Ungariei în 2018, însă de atunci procesul s-a blocat. Următorul pas în procedură, folosit atunci când o țară încalcă valorile fundamentale ale blocului european, este numit „opțiunea nucleară” pentru că reprezintă cel mai dur set de sancțiuni politice pe care blocul le poate impune unei țări-membre – suspendarea dreptului de a vota în ce privește deciziile UE.

Ungaria urmează să preia președinția Consiliului UE în iulie, fapt ce va da guvernului de la Budapesta și mai multă putere să stabielască agenda și prioritățile blocului pentru următoarele șase luni, în condițiile în care premierul reacționar al guvernului ungar, Viktor Rban, continuă să obstrucționeze procesul de decizie al UE pe teme importante, de la ajutorul militar pentru Ucraina, la sancțiunile împotriva Rusiei și până la următorul pas de făcut pe tema aderării Ucrainei.

„Acesta este momentul adevărul. Fie ne duce la bun sfârșit responsabilitățile, lucru care necesită curaj și voință politică, fie mergem înainte cu mecanisme care nu funcționează. Trebuie să alegem.

Dacă mergem până la capăt cu aceast mecanism, el va trebui să funcționeze. Dacă nu funcționează, atunci va trebui să-l reformăm. Acesta e viitorul Uniunii Europene”, a continuat Lahbib.

Tot mai frustrate de acțiunile de sabotaj intern ale Ungariei, țările europene încearcă să găsească modalități de a ocoli Ungaria pe teme importante, cum ar fi lovirea exporturilor rusești fără a mai fi nevoie de unanimitate de voturi.

Unii lideri ai UE au sugerat inclusiv ca Ungaria să primească un portofoliu slab în viitoarea Comisie Europeană, în ciuda dorinței guvernului de la Budapesta de a păstra prestigioasă poziție din domeniul extinderii blocului.

De când a venit la putere în Ungaria în urmă cu două decenii, guvernul Orban a accentuat dramatic influența și puterea partidului său, Fidesz, în sistemul judiciar ungar și în media. De când Rusia a invadat Ucraina, Orban se străduiește să-l ajute cât poate de mult pe dictatorul rus, prin blocarea ajutorului militar pentru Ucraina sau prin veto-uri favorabile Kremlinului la nivel european.

Germania a pus la îndoială inclusiv capacitatea Ungariei de a conduce Consiliul UE începând cu 1 iulie, însă Lahbib este de părere că guvernul de la Budapesta trebuie să preia șefia instituției, așa cum e programat.

„Și asta ne arată că a fi membru al Uniunii Europene înseamnă să respecți valori, să ai drepturi, acces la fonduri, să faci parte din Piața Comună, să respecți valorile libertății, libertății de expresie și a independenței justiției.

De aceea Ungaria face obiectul procedurii articolului 7 și este tot mai izolată”, a mai spus ea.

Ungaria rămâne, în prezent, singura țară împotriva căreia este pusă în aplicare procedura articolului 7, după ce Comisia a renunțat la procedura împotriva Poloniei, în urma promisiunilor de reformă ale guvernului Tusk.

Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția asupra apariției, în spațiul online, a unor mesaje și materiale cu caracter manipulator, menite să inducă în eroare opinia publică în legătură cu desfășurarea procesului electoral.

Economie 2025-05-21 18:35:44

Destinaţiile de vacanţă româneşti şi România, ca destinaţie internaţională, nu sunt promovate suficient în alte ţări ţări ale lumii, atrage atenţia Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii (FPIOR), mai ales în condiţiile în care birourile de turism ale României în străinătate au fost desfinţate, informează Agerpres.

Economie 2023-01-06 12:43:19

O femeie din Alba Iulia a căzut pradă escrocilor și a pierdut 16.000 de lei în doar câteva minute. Victima, în vârstă de 61 de ani, a primit un mesaj în numele băncii la care are deschis contul și a dat curs solicitării de a trimite datele personale. Ulterior, și-a dat seama că din cont îi dispăruseră toți banii, inclusiv un depozit de 10.000 de lei.

Economie 2024-02-08 10:15:48

Autorităţile din Turcia au arestat peste 200 de persoane suspectate că fac parte din grupări islamiste, în cadrul unor operaţiuni desfăşurate în mai multe provincii ale ţării. Într-una dintre operațiuni au fost arestați 189 de presupuși teroriști care plănuiau atacuri în Istanbul, a anunţat sâmbătă ministrul de interne, Ali Yerlikaya, relatează AFP, preluată de News.ro.

Economie 2023-12-30 19:03:52

Ministrul Justiției Alina Gorghiu a vorbit vineri seara, în exclusivitate la emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss de la Digi24, despre judecătoarea din dosarul 2 Mai, Ioana Ancuța Popoviciu, care a recidivat și a sfidat din nou familiile victimelor în sala de judecată. Gorghiu consideră că „este unul din acele momente în care prestigiul Justiției a fost afectat”. Ministrul Justiției se declară mâhnită „de întreaga derulare a acestui dosar, pentru că emoțiile negative se simt”. „Fiecare profesie trebuie să aibă tăria și puterea să-și facă curat în propria ogradă”, a afirmat Gorghiu.

Economie 2024-05-10 20:12:54

Un incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, la locomotiva unui tren de călători, în halta Tomşani, judeţul Prahova, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. În tren se află aproximativ o sută de persoane, nefiind înregistrate victime.

Economie 2024-09-05 08:33:46

Una dintre temerile care planează printre șoferii din România în acest moment este ce se întâmplă dacă le este lovită mașina de un șofer care are asigurare RCA la Euroins.

Economie 2023-03-21 12:34:21

Emoție la sfârșit de an școlar în Ucraina. Absolvenții de la o școală din Cernihiv au impresionat o lume întreagă cu pozele pe care le-au făcut la final de an.

Economie 2022-06-12 10:52:37