• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-14 11:18:36
  • Sursa:
O alunecare de teren masiva a distrus o autostrada in Columbia. Masini cu tot cu pasageri, ingropate in pamant. Cel putin 37 de morti Imagine

Cel puţin 37 de persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite în urma unei alunecări de teren pe o autostradă, provocată de ploile abundente în nord-vestul Columbiei, relatează Reuters.

Alunecarea de teren, care a avut loc vineri după-amiază, a acoperit o şosea care leagă oraşele Quibdo şi Medellin, în provincia Choco din Pacific, au precizat autorităţile într-un comunicat.

Salvatori şi câini din întreaga Columbie au fost trimişi la faţa locului pentru a căuta persoane rănite, se arată în comunicat. Noroiul înghiţise complet mai multe maşini de pe şosea.

Cel puţin 17 cadavre au fost, de asemenea, transferate la Medellin pentru a fi examinate de medicii legişti, au declarat autorităţile.

Imaginile de pe reţelele de socializare au arătat momentul în care o bucată mare de pământ s-a desprins de pe un munte şi a căzut peste mai multe maşini care se deplasau pe drumul inundat de dedesubt, potrivit Reuters.