Cei doi tineri erau plini de răni şi de fracturi, după impactul puternic. Pentru tânăra de 21 de ani medicii au cerut sprijinul unui elicopter SMURD care să o transporte la Târgu Mureş. Aeronava nu a putut ateriza pe pârtie, din cauza vântului care sufla cu putere. Turista a fost preluată de elicopter, în cele din urmă, de pe aeroportul din Sibiu.
"Au suferit multiple leziuni. E vorba de o fată cu politraumă, un traumatism cranio facial deschis si o traumă la nivelul toracelui si abdomenului. Iar băiatul a suferit nişte plăgi la nivelul membrelor inferioare, plăgi care nu i-au pus viaţa în pericol", a declarat Adrian David, şeful serviciului Salvamont Sibiu.
Bărbatul a fost transportat la spitalul din Sibiu. Reprezetanţii pârtiei spun că cei doi au ignorat toate avertismentele scrise şi au intrat pe pârtie.
Complexul Arena Platoş are şi o pârtie specială pentru sănii.
