„Luptătorii Serviciului de Informații Militare din Ministerul ucrainean al Apărării desfășoară antrenamente în scopul distrugerii dronelor de recunoaștere, cu ajutorul avionului ultraușor A-22 Foxbat”, se arată într-o postare publicată de militarii ucraineni pe X/Twitter.
După aproape doi ani și jumătate de conflict, războiul din Ucraina s-a caracterizat prin revenirea la o serie de tactici folosite în Primul Război Mondial, dar cu folosirea de armament și mijloace de luptă moderne: lupte în tranșee de la mică distanță, dueluri de artilerie și, recent, folosirea de avioane ușoare cu elice pentru mitralierea dronelor de supraveghere.
De asemenea, o confruntare similară unui „turnir medieval”, între un M2 Bradley american și un TAB rusesc a fost înregistrată în urmă cu o lună: Cele două vehicule blindate s-au intersectat pe un drum în apropierea unui sat din regiunea Donețk și au tras pur și simplu unul împotriva celuilalt, ca într-un turnir medieval între cavalerii teutoni. Transportorul rusesc a fost distrus, în cele din urmă.
Avionul A-22 „Foxbat” folosit de ucraineni e un aparat ultraușor folosit în special ca avion-școală. Avionul are două locuri (pilot și pasager/elev) și atinge o viteză maximă de 170 km/h ceea ce îl transformă într-o alternativă ieftină și eficientă pentru urmărirea și interceptarea dronelor de supraveghere.
