• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-07 13:21:29
  • Sursa:
Ucraina si Rusia au semnat acordul pentru deblocarea exporturilor de cereale prin Marea Neagra Imagine

Un acord pentru deblocarea exporturilor de cereale din Ucraina prin Marea Neagră a fost semnat, vineri, la Istanbul, de către reprezentanți guvernamentali din Ucraina și Rusia. Acordul vizează deblocarea a trei porturi ucrainene, principalul fiind Odesa, și asigurarea unor coridoare libere pentru transportul de cereale. Agenția Tass relatează că navele, conform acordului, nu vor fi escortate dar părțile se obligă să nu le atace.

ACTUALIZARE 18.00 Robert Mardini, directorul general al Comitetului Internațional al Crucii Roșii, a salutat acordul și a subliniat importanța acestuia, precizând că este salvator pentru oamenii din întreaga lume care se luptă să-și hrănească familiile. „Nicăieri consecințele nu sunt simțite mai greu decât în ​​comunitățile deja afectate de conflictele armate și șocurile climatice. De exemplu, monitorizările noastre din ultimele șase luni arată că prețul alimentelor de bază a crescut cu 187% în Sudan, cu 86% în Siria, cu 60% în Yemen și cu 54% în Etiopia, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Deci eforturile trebuie să continue”, a declarat Mardini.

ACTUALIZARE 17.30 Oficialii ONU au spus că speră ca transporturile preliminare să înceapă cât mai curând sâmbătă, cu speranța de a atinge nivelurile de dinainte de război din cele trei porturi ucrainene, adică o rată de 5 milioane de tone de cereale pe lună. Acordul va fi valabil pentru 120 de zile, dar va putea fi reînnoit și nu se așteaptă ca acesta să fie întrerupt prea curând.

ACTUALIZARE 17.25 „Suntem mândri că suntem esențiali într-o inițiativă care va juca un rol major în soluționarea crizei alimentare globale, care a fost pe ordinea de zi de mult timp”, a transmis președintele turc. „Acordul de astăzi va ajuta la securitatea alimentară și la controlul inflației în întreaga lume ”, a adăugat liderul de la Ankara, transmite BBC  News.

ACTUALIZARE 17.17 Ucraina și Rusia au semnat un acord susținut de ONU pentru a permite exportul a milioane de tone de cereale din porturile blocate de la Marea Neagră, evitând astfel potențial amenințarea unei crize alimentare globale catastrofale. Fiecare dintre reprezentanții celor două state, Ucraina și Rusia, au semnat pe rând acordul, în prezenta ministrului turc al Apărării, a președintelui turc și a secretarului general al ONU.

ACTUALIZARE 17.12 Secretarul general al ONU, António Guterres, a vorbit în deschiderea ceremoniei de semnare a acordului de cereale. El a mulțumit Turciei și a lăudat părțile ruse și ucrainene pentru că au ajuns la acest acord. 

„Astăzi există un far pe Marea Neagră. Farul speranței și al posibilității, într-o lume care are nevoie de el mai mult ca niciodată. Mulțumesc foarte mult reprezentanților Federației Ruse și Ucrainei. Ați depășit obstacolele și ați lăsat deoparte diferențele pentru a deschide calea unei inițiative care să servească interesele comune ale tuturor.

Promovarea bunăstării umanității a fost forța motrice a acestor discuții. Întrebarea nu a fost ce este bine pentru o parte sau cealaltă. Accentul a fost pus pe ceea ce contează cel mai mult pentru oamenii din toată lumea. Și să nu existe nicio îndoială:  acesta este un acord pentru lume. Va aduce o ușurare pentru țările în curs de dezvoltare aflate la limita falimentului și pentru persoanele cele mai vulnerabile aflate la limita foametei și va contribui la stabilizarea prețurilor la alimente la nivel mondial”, a declarat António Guterres, conform The Guardian. 

„De când a început războiul, am subliniat că nu există o soluție pentru criza alimentară globală fără a asigura accesul global deplin la cereale, produse alimentare și alimente și îngrășăminte. Astăzi am făcut pași importanți pentru atingerea acestor obiective. Dar a fost un drum lung”, a mai spus Guterres.

ACTUALIZARE 17.05 Ceremonia de semnare a acordului de export de cereale între Rusia și Ucraina începe la Istanbul.

ACTUALIZARE 15.50 Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a declarat că Washingtonul salută „acordul de principiu” privind transportul în siguranță al cerealelor, dar se concentrează pe „responsabilizarea Rusiei pentru implementarea acestui acord, pentru ca grânele din Ucraina să ajungă pe piețele din lume”, notează Reuters.

ACTUALIZARE 15.30 La semnarea acordului de la Istanbul, Ucraina va fi reprezentată de ministrul pentru Infrastructură, Oleksandr Kubrakov, relatează CNN, citând biroul de presă al acestui oficial de la Kiev. Acesta a avut deja o întâlnire cu secretarul general al ONU. 

ACTUALIZARE 14.30 Cu trei ore înainte de semnarea acordului, Mihailo Podolyak, unul din principalii consilieri ai președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a transmis pe twitter un mesaj în care precizează că  „Ucraina nu semnează niciun document cu Rusia”. „Semnăm un acord cu Turcia și cu ONU și ne asumăm obligații față de acestea. La rândul său, Rusia semnează un acord în oglindă cu Turcia și ONU”, spune Podolyak.

Acesta mai precizează că  nu va exista „nicio escortă de transport de către navele rusești și nicio prezență a reprezentanților ruși” în porturile ucrainene. „În caz de provocări, precizează Podolyak, Ucraina va da un răspuns militar imediat.

„Toate inspecțiile navelor de transport vor fi efectuate de grupuri mixte în cazul unei astfel de necesități”, a mai subliniat consilierul prezidențial de la Kiev.  

Știre inițială 

Administrația prezidențială turcă a anunțat că acordul va fi semnat la Palatul Dolmabahce din Istanbul. Ceremonia va fi oficiată de cei doi miniștri din Ucraina și Rusia, dar și de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, și Secretarul General al ONU, Antonio Guterres.

Agenția Tass susține că documentul care va fi semnat prevede crearea unui centru de coordonare sub patronajul ONU, deminarea porturilor ucrainene, controale comune la intrările și ieșirile din porturi și garantarea securității pentru navele de transport. 

„În primă fază, datorită înțelegerii care va fi semnată astăzi la Istanbul, va fi deblocat accesul pentru navele cu cereale care au fost reținute în porturile ucrainene. Vorbim de circa 80 de nave. Din calculele noastre, semnarea acordului va garanta în viitoarele săptămâni, după lansarea mecanismului, livrarea pe piața internațională a circa 25 de milioane de tone de cereale”, au declarat surse implicate în negocierea acordului pentru agenția Tass. 

Negocierile între ucraineni și ruși au fost mediate de Erdogan. 

Citește și: Planul lui Putin pentru destabilizarea UE prin înfometarea Asiei și Africii. „Zeci de milioane de oameni vor muri de foame”

Putin a susținut că Moscova nu este vinovată pentru blocajul exporturilor de cereale din Ucraina, care a provocat panică pe piețele internaționale și îngrijorări privind iminența unei crize alimentare globale. 

Agențiile ONU au lansat mai multe avertismente privind consecințele blocării exportului de cereale  din Ucraina prin Marea Neagră și a cerut părților aflate în conflict să găsească o soluție. 

Ucraina este al doilea exportator de cereale din lume. 

Citește și: Bogdan Aurescu: „În jur de 2,7 milioane de tone de cereale din Ucraina au tranzitat deja România”

Simona Halep (33 de ani, locul 1130 WTA) a fost eliminată, joi, în turul doi al turneului la turneul de categorie WTA 125 de la Hong Kong, cu premii de 115.000 de dolari.

Economie 2024-10-03 20:04:56

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, prezent în aceste zile la Berlin, la Congresul Socialiştilor Europeni, i-a mulţumit cancelarului Olaf Scholz pentru mesajul de sprijin privind intrarea României în Schengen.

Economie 2022-10-15 17:02:34

Ibrahim Traoré, un ofițer militar cu un rang destul de modest, care era liderul unui regiment de artilerie dintr-un oraș mic din nordul Burkinei Faso, s-a „catapultat” pe scena politicii mondiale după ce el și un grup de soldați l-au răsturnat de la putere pe fostul președinte Paul-Henri Damiba și au ajuns la conducerea țării, informează Reuters.

Economie 2022-10-05 08:00:20

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a transmis că a vizitat duminică trupele din satul Robotîne, situat în sudul liniei de front, pe care Kievul l-a eliberat în această vară, scrie AFP, preluată de News.ro.

Economie 2024-02-04 16:09:05

Cătălin Drulă a vorbit marți seara, în exclusivitate la „Săptămâna președinților” din cadrul „Jurnalului de Seară” de la Digi24, despre politica USR în ceea ce privește penalii în funcții publice. El i-a răspuns astfel lui Marcel Ciolacu, care l-a întrebat dacă partidul său mai susține proiectul „Fără penali în funcții publice”, în contextul în care, potrivit liderului PSD, USR ar avea un „primar trimis în judecată” și un „fost ministru anchetat penal.

Economie 2023-12-19 22:42:53

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Buzău anunţă că instalează, pe versanţii din zona localităţii Siriu, de-a lungul DN 10 Buzău-Braşov, senzori de impact care permit alertarea autorităţilor în situaţia în care au loc căderi de pietre, facilitând intervenţia rapidă şi punerea în siguranţă a circulaţiei rutiere.

Economie 2025-05-13 09:09:08

SRI a semnalat, în documentele transmise membrilor CSAT la ședința din 28 noiembrie, că datele pe care le-a obținut „au relevat o campanie de promovare agresivă, derulată cu eludarea legislației naționale în domeniul electoral, dar și exploatarea algoritmilor unor platforme de social media pentru creșterea în ritm accelerat a popularității lui Călin Georgescu”. Activitatea conturilor de pe rețeaua TikTok ar fi fost coordonată de către un actor statal, care ar fi utilizat un canal alternativ de comunicare pentru ,rostogolirea” mesajelor pe platformă, mai arată Serviciul Român de Informații care anunță și implicarea unui programator din Brașov, Bogdan Peșchir, în transferul a peste un milion de euro, sub formă de donații, către conturi de TikTok. Serviciul Român de Inforrmații mai arată că reţeaua de conturi a lui Călin Georgescu a fost formată iniţial din 25.000 de conturi pe TikTok, care au devenit foarte active cu două săptămâni înainte de alegeri.  

Economie 2024-12-04 23:01:37

Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a declarat miercuri că va înainta celor 27 de state membre ale Uniunii Europene o propunere de ajutor militar pentru Ucraina revizuită în scădere, la cinci miliarde de euro, astfel încât Kievul să poată primi cât mai repede circa două milioane de obuze de artilerie, relatează AFP.

Economie 2025-03-19 13:03:15