• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-14 12:32:07
  • Sursa:
Turcia anunta ca Ucraina, Rusia si ONU au ajuns la o intelegere privind reluarea exporturilor de grane pe Marea Neagra Imagine

Turcia a anunțat că Rusia și Ucraina au ajuns la o înțelegere în negocierile despre reluarea exporturilor de grâne ucrainene prin Marea Neagră blocate de invazia rusă, scrie The Guardian.

Ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, a spus miercuri că acordul final va fi semnat săptămâna viitoare când părțile implicate se vor întâlni din nou. Înțelegerea presupune înființarea unor puncte de control comune pentru verificarea transporturilor de cereale în porturi, în timp ce Turcia se va ocupa de garantarea siguranței rutelor de export pe Marea Neagră.

Turcia va înființa și un centru de coordonare împreună cu Ucraina, Rusia și ONU pentru organizarea exporturilor de grâne ucrainene, a anunțat Akar. 

Șeful Biroului Președintelui Volodimir Zelenski a scris pe Twitter că misiunea centrului va fi să monitorizeze și să coordoneze navigația în siguranță pe Marea Neagră, iar președintele ucrainean a anunțat că se fac „eforturi semnificative” pentru reluarea aprovizionării piețelor mondiale cu alimente și că le mulțumește Turciei și ONU pentru ajutorul oferit.

Interfax, o agenție de știri din Rusia, l-a citat pe Piotr Iliciev, șeful departamentului organizațiilor internaționale al Ministerului de Externe, care a spus miercuri că Rusia dorește să verifice vasele care urmează să transporte grâul din Ucraina pentru a se asigura că nu sunt folosite pentru a importa arme.

Peste 20 de milioane de tone de cereale ucrainene au rămas blocate în silozurile din Odesa împreună cu zeci de nave de transport care zac în portul orașului din cauza blocadei rusești.

Discuțiile de la Istanbul dintre oficialii ucraineni, ruși, turci și ONU au avut loc în spatele ușilor închise într-o locație secretă.

Ucraina și Occidentul au acuzat faptul că Rusia a excerbat criza alimentară globală și că acțiunile sale au dus la creșterea inflației prin îngreunarea încercărilor de a aproviziona statele mai sărace cu grâne.

Diplomații care au luat parte la discuții au spus că un viitor acord ar presupune traversarea apelor minate din jurul porturilor ucrainene de către vasele care transportă grânele, o încetare a focului în zonă pentru a permite circulația navelor și inspectarea mărfurilor de către Turcia, cu ajutorul ONU, pentru a alina temerile Rusiei că exporturile ar putea fi folosite pentru a face contrabandă cu arme.

O sursă din diplomația rusă a fost citată de RIA spunând că printre cerințele Rusiei se numără înlăturarea „obstacolelor din calea exporturilor” create de sancțiunile occidentale, precum cele care afectează „asigurarea navelor, logistica, serviciile de transport și operațiunile bancare”.

Autorităţile din Coreea de Nord au comunicat că aproximativ 3 milioane de persoane au "febră", confirmând răspândirea în continuare a ceea ce se crede că ar fi infecţii cu coronavirus care nu au fost însă identificate din cauza lipsei capacităţii de testare.

Economie 2022-05-24 11:28:19

Albania plănuiește să-și creeze propriul „Vatican”, dar musulman. Un mini-stat, chiar în capitala Tirana. Dacă totul merge conform planului, va deveni cel mai mic stat din lume. Statul musulman din Tirana, capitala Albaniei, va fi o enclavă suverană în stilul Vaticanului, care va controla un teritoriu de mărimea a cinci străzi din New York, va permite consumul de alcool, va permite femeilor să poarte ce doresc și nu va impune nicio regulă privind stilul de viață.

Economie 2024-09-23 10:25:56

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat, vineri, în contextul controverselor stârnite de apariția în presă a unui pachet de legi privind siguranța națională, că „înţelege personal foarte bine ce înseamnă abuzul unui stat cu instinct nedemocratic împotriva cetăţenilor săi”. „Tocmai de aceea, cât timp voi fi într-o funcţie publică, voi lupta pentru ca astfel de abuzuri să nu se mai repete”, a spus el, explicând că SRI a evitat să reacționeze la atacurile politice la adresa instituției și la adresa directorului său.

Economie 2022-06-17 14:50:10

Poliția din Nepal a folosit, joi, bastoane, gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a împrăștia mii de protestatari care cer restaurarea monarhiei abolite în urmă cu 15 ani. Oamenii care cer în stradă ca sistemul republican să fie abolit s-au luat la bătaie cu forțele de ordine, încercând să treacă de o baricadă a polițiștilor de la periferia capitalei Kathmandu, transmite Reuters.

Economie 2023-11-23 16:06:53

Compania Municipală Termoenergetica București anunță că, începând de luni, se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei primare, în zone din sectoarele 3, 4, 5 și 6 din Capitală.

Economie 2023-07-28 13:23:36

„Trădătorule, pleacă”, a fost un mesaj adresat lui Klaus Iohannis, scris în dimineața zilei de 24 decembrie pe gardul Palatului Cotroceni. Bărbatul care a vandalizat gardul reședinței prezidențiale  a fost amendat cu 5.000 de lei.

Economie 2024-12-24 16:03:49

Oamenii de știință avertizează că suprafața terestră expusă la temperaturi insuportabile pentru oameni s-ar putea tripla până la sfârșitul acestui secol, potrivit Science Alert. Dacă încălzirea globală depășește pragul de 2 °C peste nivelurile preindustriale, regiunile afectate de căldură extremă ar putea deveni de nelocuit, punând în pericol viețile a miliarde de oameni.

Economie 2025-02-25 07:00:37

Preşedintele Joe Biden a declarat, marţi, că va vizita Vietnamul „în curând” cu scopul de a „schimba” relaţiile cu Hanoiul, pe fondul tensiunilor cu China în regiune, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-08-09 08:14:45