• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-29 19:25:18
  • Sursa:
Trupul unei femei care a disparut in decembrie, anul trecut, a fost gasit intr-un lac din judetul Neamt Imagine

Trupul unei femei care a dispărut de acasă în luna decembrie a anului trecut a fost găsit, luni, într-un lac din judeţul Neamţ. Starea cadavrului nu a permis anchetatorilor să stabilească dacă are urme de violenţă, aşa că se aşteaptă concluziile legiştilor cu privire la cauza decesului, transmite News.ro.

„La data de 29 mai, în jurul orei 13:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în albia lacului Bâtca Doamnei, a fost identificat corpul unei persoane, de sex feminin”, anunţă, luni, Poliţia Judeţeană Neamţ.

Sursa citată a precizat că poliţiştii au stabilit identitatea persoanei, o femeie în vârstă de 42 ani, din Vădurele, persoană dispărută din data de 11.12.2022.

„Corpul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă”, a mai transmis sursa citată.

Surse judiciare au precizat că trupul era în stadiu avansat de descompunere şi nu s-a putut stabili dacă sunt urme de violenţă.

În aceste condiţii, anchetatorii aşteaptă concluziile medicilor legişti.

Farmaciile din România ar putea rămâne fără vitamina C injectabilă. Cel mai mare furnizor din țară este fabrica din Ilfov în care se produceau și droguri. Aceasta a fost închisă de anchetatori.

Economie 2023-03-16 08:47:17

Porturile și navele rusești de la Marea Neagră, inclusiv petrolierele care transportă milioane de barili de petrol spre Europa, au devenit ținte legitime ale atacurilor lansate de armata ucraineană cu scopul de a slăbi mașina de război a Moscovei, a avertizat un oficial ucrainean de rang înalt la scurt timp după ce două vase rusești au fost atacate în regiune, scrie Politico.

Economie 2023-08-09 12:38:22

RO-Alert pentru infracțiunile bancare. Este ceea ce ar putea primii românii în curând pe telefoanele lor. Vorbim despre o notificare care va avea rolul să avertizeze clienții băncilor atunci când banca la care își țin banii este atacată cibernetic.

Economie 2024-09-19 16:46:01

Neretva își croiește drum prin pădurea impenetrabilă din Bosnia și Herțegovina. Râul este unul dintre cele mai reci din lume și susține ecosisteme unice și nenumărate specii rare, dar toate acestea ar putea să se schimbe în curând, scrie CNN.

Economie 2023-08-14 08:00:52

Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat, întrebat despre invitaţia lui Mircea Geoană la o competiţie în partid pentru alegerile prezidenţiale că în cazul în care acesta doreşte acest lucru, atunci să vină să îl caute şi a adăugat că are acelaşi număr de telefon. El a adăugat că, potrivit statutului actual, Geoană nu poate participa la o competiţie internă în partid pe această temă.

Economie 2024-01-31 14:37:19

Valoarea reală a ajutorului militar al SUA pentru Ucraina este mult mai mică decât cea declarată oficial. În loc de cele peste 60 de miliarde USD pe care Washingtonul le pretinde, suma reală este estimată la 18,3 miliarde USD.

Economie 2025-02-26 07:00:34

Crin Antonescu a declarat, la emisiunea „Studio politic” difuzată de Digi24, că „în niciun caz nu reduc drepturile nimănui”, chestionat dacă ar limita drepturile comunității LGBT cu un referendum sau cu o modificare a Constituției care să reducă familia la bărbat și femeie. Candidatul coaliției a adăugat că a votat „da” la referendumul pentru familie din 2018, la fel ca Nicușor Dan.

Economie 2025-03-17 17:47:48

Doi români, soț și soție, au fost arestați în SUA și acuzați de spălarea a 1,4 milioane de dolari, din furturi de bijuterii şi diferite escrocherii. Cei doi, spun agenții FBI, ar fi încasat ilegal și 32.000 de dolari ca ajutor social în timpul pandemiei. În urma perchezițiilor din România, oamenii legii au confiscat din locuințele familiei mai multe vehicule de lux, monede de aur și sume de bani, în valoare totală de peste 600.000 de euro.

Economie 2023-03-15 15:57:07