• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-23 20:43:33
  • Sursa:
Alegeri in Germania: Alice Weidel isi lauda „rezultatul istoric” obtinut de AfD si propune o alianta cu CDU Imagine

Lidera extremei drepte germane, Alice Weidel, a salutat „rezultatul istoric” al partidului AfD, care a obținut între 19,5% și 20% din voturi la alegerile anticipate. Ea a propus o alianță de guvernare cu conservatorii lui Friedrich Merz și a anunțat că vrea „să închidă frontierele” pentru străini și să reducă impozitele. CDU a exclus până acum orice colaborare cu AfD, potrivit AFP, citat de News.ro.

„N-am fost nicodată atât de puternici la nivel naţional”, a declarat Alice Weidel la cartierul general al partidului, la Berlin, după ce AfD a obţinut între 19,5 şi 20% dintre voturile exprimate, adică dublu faţă de alegerile din urmă cu patru ani, un scor istoric al acestei formaţiuni împotriva migranţilor şi prorusă înfiiinţată în 2023.

Alice Weidel, intervievată de postul public de televiziune AfD, a afişat ambiţia formaţiuni sale de a face parte din viitorul guvern, alături de Partidul Creştin Democrat (CDU) al lui Friedrich Merz, care s-a clasat primul în acest scrutin, cu până la 30% dintre voturile exprimate.

„Mâna noastră va fi mereu întinsă pentru a participa la un Guvern şi a îndeplini voinţa poporului”, a anunţat Weidel.

Ea a anunţat că vrea „să închidă frontierele” străinilor şi să scadă impozitele.

„Avem nevoie de o schimbare de politică, mâna noastră este întinsă, trebuie doar luată”, le-a transmis ea conservatorilor, care au exclus până acum să guverneze împreună cu AfD.

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (ITPF) informează că în ultimele trei săptămâni, de la începutul acestei vacanţe şcolare, peste 500 de copii români nu au putut părăsi ţara, ca urmare a faptului că părinţii sau însoţitorii acestora nu deţineau documentele necesare pentru a putea călători în străinătate.

Economie 2022-07-03 12:49:08

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, îi cere primarului Capitalei, Nicuşor Dan, să acţioneze în instanţă pentru anularea deciziei de retrocedare a 12 hectare din Parcul IOR şi îi propune o întâlnire, pentru a găsi o soluţie în acest caz, sau să renunțe la funcția de primar.

Economie 2023-08-30 10:44:33

1 Mai este Ziua internaţională a muncii, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţinerii unor drepturi sociale şi economice. În România, 1 Mai a devenit o sărbătoare a relaxării. Românii merg fie la mare, fie la tradiționalul grătar cu mici.

Economie 2024-05-01 09:24:45

Numele „papabililor”, sau cardinalii favoriţi de a urca pe Sfântul Scaun după moartea papei Francisc, circulă în presă de mai multă vreme, în contextul sănătăţii tot mai şubrede a papei din ultima perioadă, iar alegerea unui nou papă va fi în mod categoric influenţată de modificările aduse de Francisc geografiei conclavului cardinalilor electori, care s-a schimbat radical în cursul pontificatului său de 12 ani, deschizându-se spre zonele de la periferie, unde catolicismul devine mai puternic. În ceea ce privește condițiile necesare pentru a fi ales papă, contrar credinţei populare, cardinalii nu sunt singurele persoane care pot fi alese în fruntea Bisericii Catolice de către conclav. În teorie, nici măcar nu trebuie să fii preot.

Economie 2025-04-23 10:28:28

Românii pot cumpăra antibiotice fără reţetă, însă doar pentru un tratament de două zile, nu de trei zile, așa cum a fost anunțat inițial. Ministerul Sănătății a revenit asupra intervalului de 72 de ore în care se putea elibera doza de urgență de antibiotic și l-a redus la 48 de ore, în contextul în care s-a schimbat modul în care sunt prescrise și eliberate pastilele, pentru a fi limitat consumul excesiv al acestora.

Economie 2024-01-22 18:57:33

Europa trebuie să cheltuiască anual în jur de 250 de miliarde de euro în investiţii pentru apărare pentru a se securiza fără sprijinul Statelor Unite, sumă pe care blocul comunitar şi-o poate permite având în vedere puterea sa economică, indică un studiu publicat vineri, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Economie 2025-02-21 16:26:25

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la ceremoniile prilejuite de Ziua Forţelor Terestre Române, că România nu va trimite niciun militar pe frontul din Ucraina, precizând că rămâne esenţial angajamentul de a aloca peste 2% din PIB pentru apărare.

Economie 2025-04-23 13:53:40

Un bărbat a ajuns la o înalțime considerabilă după ce s-a urcat pe un pilon al podului Basarab. El amenința că se aruncă de acolo.

Economie 2023-06-09 00:41:29