• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-09 16:32:35
  • Sursa:
Trump sugereaza scaderea tarifelor impuse Chinei de la 145% la 80%. „Par sa fie nivelul corect” Imagine

Preşedintele american Donald Trump a sugerat vineri că tarifele impuse Chinei, stabilite în prezent la 145%, ar trebui reduse la 80%, declaraţia intervenind înaintea primelor negocieri directe dintre cele două ţări pe tema relaţiilor lor comerciale, care au loc sâmbătă în Elveţia, relatează AFP, preluată de news.ro.

„Tarifele de 80% pentru China par să fie nivelul corect! Depinde de Scott B.”, a scris preşedintele american pe Truth Social, referindu-se la persoana care va conduce delegaţia Washingtonului la negocieri - secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent.

După săptămâni de escaladare între cele două ţări, Scott Bessent şi reprezentantul comercial Jamieson Greer urmează să se întâlnească cu vicepremierul chinez He Lifeng în acest weekend la Geneva pentru a pune bazele negocierilor comerciale.

De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, în ianuarie, administraţia sa a impus noi tarife vamale în valoare totală de 145% asupra bunurilor provenite din China, pe lângă măsurile sectoriale care vizează oţelul, aluminiul şi vehiculele electrice. Beijingul a ripostat prin impunerea unor tarife de 125% asupra importurilor americane în China, precum şi a altor măsuri specifice.

Într-un alt mesaj postat vineri, Donald Trump a spus că China ar trebui „să-şi deschidă piaţa către Statele Unite”, adăugând: „Ar fi atât de bine pentru ei!!!”

„Pieţele închise nu mai funcţionează”, a spus el, care a lansat o amplă ofensivă protecţionistă de la revenirea la putere.

Joi, preşedintele american a prezentat un acord comercial cu Londra, permiţând Regatului Unit să scape de suprataxele americane pentru maşinile sale şi deschizând în continuare piaţa britanică pentru produsele agricole americane. Un astfel de acord este o premieră de când Donald Trump a impus tarife la nivel mondial pentru bunurile importate, înainte de a da înapoi şi a le suspenda în mare măsură, în faţa tulburărilor din ordinea economică internaţională.

ACTUALIZARE Bărbatul care ameninţa că se va arunca de la etajul unei parcări de la un mall din Sectorul 2 a fost luat în custodie de poliţişti şi transportat la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate, informează Biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti.

Economie 2024-05-09 21:54:09

Pacienții cu semne sau simptome ale bolii arteriale periferice și cu infecție a piciorului diabetic trebuie evaluați și tratați urgent. Aceştia au riscuri deosebit de mari. Ce presupune intervenţia chirurgicală în cazul lor ne spune dr. Ionuţ Munteanu, medic primar Chirurgie cardiovasculară.

Economie 2023-03-13 12:50:44

Un videoclip care arată ce pățesc soldații mobilizați care refuză să lupte în Ucraina a fost făcut public pe canalele Telegram din Rusia. În înregistrarea realizată demonstrativ, doi militari care nu ar fi vrut să meargă la război sunt reținuți, încătușați și urcați într-o mașină de poliție, scrie Ukrainska Pravda.

Economie 2022-11-21 11:11:35

Micul elicopter Ingenuity, trimis de NASA pe planeta Marte, a transmis ultimul său mesaj spre Terra şi va fi utilizat de acum înainte ca o bază fixă pentru colectarea de date de pe suprafaţa "Planetei Roşii", a anunţat marţi agenţia spaţială a Statelor Unite, citată de AFP.

Economie 2024-04-17 14:37:45

Serviciile britanice de urgenţă au anunțat că un bărbat a fost arestat după ce 13  persoane, majoritatea copii, au fost înjunghiate luni în Southport, în nord-vestul Angliei. Două dintre victime, doi copi, au murit.

Economie 2024-07-29 22:22:55

O persoană a decedat, luni, în prima zi de Crăciun, după ce s-ar fi aruncat de la etajul al doilea al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean, transmite Agerpres și News.ro.

Economie 2023-12-25 14:28:39

Mike Waltz nu va mai fi consilier pentru securitate națională al președintelui Trump, iar cursa pentru înlocuirea sa a început deja, în timp ce secretarul de Stat Marco Rubio preia temporar atribuțiile și îndeplinește două funcții în perioada interimară. Demiterea de către Donald Trump a lui Waltz deschide o luptă pentru putere în administrație, care ar putea schimba direcția politicii externe americane. Înlăturarea lui Waltz reprezintă o victorie pentru aripa MAGA apropiată de Rusia, care se opune atitudinii dure a acestuia față de Moscova, arată un editorial al boardului Wall Street Journal.

Economie 2025-05-05 07:00:46

Consilierul israelian pentru securitate naţională, Tzachi Hanegbi, a afirmat miercuri că războiul dus de Israel în Fâşia Gaza pentru lichidarea grupării islamiste Hamas, care a provocat până în prezent peste 36.000 de morţi în rândul palestinienilor, va dura cel puţin până anul viitor, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. 

Economie 2024-05-29 17:34:47