• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-10 22:24:31
  • Sursa:
A fost ucis un responsabil cu mobilizarea militara in Krasnodar, oras din sudul Rusiei Imagine

Un şef adjunct al autorităţii locale responsabile cu mobilizarea militară, care a comandat de asemenea un submarin din Flota Mării Negre, a fost ucis în Krasnodar, oraş din sudul Rusiei, a anunţat luni agenţia de ştiri TASS, citând organele judiciare, informează Reuters.

Aceasta a precizat că Stanislav Rjiţki a fost omorât de un bărbat înarmat.

Potrivit TASS, Rjiţki a comandat submarinul Krasnodar din cadrul Marinei Ruse. Este neclar dacă el era actualul căpitan al submarinului la momentul uciderii sale, notează Reuters.

Potrivit ministerului rus al Apărării, Krasnodar este un submarin diesel-electric construit pentru flota Mării Negre şi proiectat „să lupte împotriva navelor de suprafaţă şi a submarinelor, să amplaseze mine şi să să efectueze recunoaşteri”. 

Autoritățile au deschis un dosar penal pentru crimă, a adăugat agenţia rusă de ştiri, potrivit Agerpres.

Fotojurnalist român cu peste 30 de ani de experiență, Vadim Ghirdă și-a început cariera după ce a surprins Mineriadele de la București. A acoperit apoi conflictul din Iugoslavia, războiul din Irak, ciocnirile din Orientul Mijlociu și luptele ruso-ucrainene din 2014. Anul trecut, el și echipa sa de la Associated Press (AP) au primit premiul Pulitzer pentru fotografiile cu masacrul de la Bucea. Într-un interviu pentru Digi 24, Vadin Ghirdă recunoaște că nu este imun la frică atunci când ajunge pe front, însă gândul că poate schimba și o singură opinie cu privire la ororile războiului îl motivează să meargă mai departe. Mai spune că nu s-a așteptat nicio clipă la declanșarea războiului din Ucraina și că a fost impresionat de solidaritatea românilor din timpul crizei de refugiați.

Economie 2024-03-04 12:35:20

Grupurile parlamentare ale partidelor de guvernământ din Ungaria nu au putut lua încă o decizie în sprijinul aderării Suediei la NATO, deoarece aşteaptă o explicaţie cu privire la un film care conţine neadevăruri despre Ungaria, realizat de televiziunea publică suedeză, a declarat Máté Kocsis, liderul grupului parlamentar Fidesz, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută într-o pauză a reuniunii partidelor de guvernământ de la Esztergom. 

Economie 2023-09-22 14:33:29

Un tânăr de 20 de ani s-a filmat în timp ce trăgea focuri de armă pe o stradă din municipiul Reșița, județul Caraș-Severin. Ulterior, acesta a postat videoclipul online, iar polițiștii i-au deschis dosar penal.

Economie 2024-03-25 17:42:28

Beijingul a calificat vineri drept „pură invenţie” suspiciunile de spionaj emise de Berlin după arestarea în această săptămână a patru germani suspectaţi că lucrau pentru serviciile secrete chineze, relatează AFP.

Economie 2024-04-26 12:42:34

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a făcut precizări cu privire la categoriile de persoane care trebuie să depună declarație pe proprie răspundere la furnizor pentru a beneficia de plafonarea preţului la energie electrică, spunând că în cazul clienţilor finali casnici cu un singur loc de consum aceştia beneficiază automat de preţul plafonat în care se încadrează.

Economie 2022-12-14 20:57:11

Candidatura lui Klaus Iohannis la NATO este legitimă, a declarat joi, la Bruxelles, ministrul slovac de Externe, Juraj Blanar, care nu a exprimat însă sprijinul ţării sale pentru actualul preşedinte român, ci a spus că aşteaptă să vadă cum intenţionează cei doi candidaţi să protejeze interesele de securitate ale ţărilor central-est-europene, transmite Agerpres.

Economie 2024-04-04 22:48:43

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative.

Economie 2024-04-23 14:46:00

Tensiunile între PNL și PSD au devenit publice. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a criticat anunțul ministrului muncii, Marius Budăi, privind propunerile de majorare a pensiilor, salariilor precum și alte beneficii sociale care nu au fost convenite înainte cu liberalii. În direct la Digi24 acesta s-a contrat cu senatorul social-democrat Daniel Zamfir, care a spus că „să vorbim de populisme acum când o mână de oameni, de companii s-au îmbogățit pe sărăcirea oamenilor și pe falimentele companiilor este deja o jignire”. Stroe afirmă că există „o ierarhie guvernamentală” iar „domnul Budăi este ministru în guvernul domnului premier Ciucă”.

Economie 2022-09-01 11:26:25