• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-22 08:20:52
  • Sursa:
Trump revoca statutul legal pentru peste jumatate de milion de imigranti din mai multe tari Imagine

Administraţia preşedintelui american Donald Trump va revoca statutul legal temporar pentru 530.000 de cetăţeni din Cuba, Haiti, Nicaragua şi Venezuela aflaţi în Statele Unite, potrivit unui anunţ publicat vineri în Registrul Federal. Aceasta este cea mai recentă extindere a represiunii sale asupra imigraţiei.

Măsura, care intră în vigoare la 24 aprilie, scurtează un răgaz de doi ani acordat imigranţilor în timpul mandatului fostului preşedinte Joe Biden, care le permitea acestora să intre în ţară pe calea aerului dacă aveau sponsori americani.

De când a venit la Casa Albă, republicanul Trump a luat măsuri pentru a intensifica aplicarea legislaţiei privind imigraţia, ducând inclusiv o campanie de expulzare a unui număr record de imigranţi aflaţi ilegal în SUA. El a susţinut că programele de „păsuire” pentru intrarea legală lansate de predecesorul său democrat au depăşit limitele legii federale şi a solicitat încetarea acestora într-un ordin executiv semnat chiar la 20 ianuarie, aminteștne Reuters, potrivit News.ro.

La 6 martie, Trump a declarat că va decide „foarte curând” dacă va retrage statutul de refugiaţi pentru aproximativ 240 000 de ucraineni care au fugit în SUA în timpul conflictului cu Rusia. Comentariile lui Trump au venit ca răspuns la o ştire Reuters care spunea că administraţia sa intenţionează să revoce statutul pentru ucraineni încă din aprilie.

Biden a lansat un program de intrare condiţionată pentru venezueleni în 2022 şi l-a extins la cubanezi, haitieni şi nicaraguani în 2023, în timp ce administraţia sa se confrunta cu niveluri ridicate de imigraţie ilegală din aceste ţări. Relaţiile diplomatice şi politice dintre cele patru ţări şi Statele Unite au fost tensionate. Noile căi legale au apărut în contextul în care Biden a încercat să pună capăt trecerilor ilegale la frontiera dintre SUA şi Mexic.

Decizia administraţiei Trump de a retrage statutul legal unei jumătăţi de milion de migranţi i-ar putea face pe mulţi vulnerabili la expulzare dacă aleg să rămână în SUA. Rămâne neclar câţi dintre cei care au intrat în SUA pe baza permisiunii condiţionate au acum o altă formă de protecţie sau statut legal.

Într-un anunţ care urmează să fie publicat oficial în Registrul Federal luni, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a declarat că revocarea statutului legal ar facilita plasarea imigranţilor într-un proces cunoscut sub numele de „expulzare accelerată”. În conformitate cu o politică a epocii Trump pusă în aplicare în ianuarie, expulzarea accelerată poate fi aplicată anumitor migranţi aflaţi în SUA de doi ani sau mai puţin.

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă că a desemnat-o pe preşedinta grupului de reflecţie America First Policy Institute (AFPI, Institutul de politică America pe primul loc), Brooke Rollins, în calitate de secretar pentru agricultură, ultima funcţie care nu fusese încă atribuită în guvernul său, transmite France Presse, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-11-24 14:43:15

Studiul de fezabilitate pentru realizarea Aeroportului internaţional Galaţi-Brăila are o valoare de 36,5 milioane lei şi va fi realizat de o asociere de 17 entităţi, printre care şi Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac, informează Agerpres.

Economie 2023-01-16 16:11:49

China va continua să fie o ţară care lucrează pentru pace şi stabilitate în lume, a afirmat joi ministrul său de Externe, Wang Yi, notează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-03-07 08:46:46

Ucraina nu este pregătită să facă un compromis cu Rusia şi să cedeze vreun teritoriu pentru a pune capăt războiului, a declarat un înalt oficial ucrainean, întrebat despre declaraţia candidatului la preşedinţia SUA Donald Trump că ar putea pune capăt rapid conflictului, transmite Reuters.

Economie 2024-07-03 07:52:05

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că România are în depozite 8 milioane de doze de vaccin anti-Covid-19 pentru care nu există deloc interes, nici să fie primite de o altă ţară prin donaţie, iar după ce vor expira distrugerea lor va costa alţi bani.

Economie 2022-08-24 22:21:56

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu a declarat sâmbătă că în noua lege a salarizării, la care se lucrează la minister, se doreşte ca sporurile să fie de maximum 20%, astfel încât să nu mai fie categorii de beneficiari care primesc venituri mai mari decât preşedintele României. Ea a mai spus că reforma pensiilor a fost stabilită ca prioritară în negocierile cu Comisia Europeană, astfel că se va veni în perioada următoare cu legea pensiilor speciale şi cu legea pensiilor bazate pe contributivitate.

Economie 2023-07-22 20:33:50

Episodul de vreme rece a adus peisaj de iarnă în mai multe zone din țară, însă se va încheia la fel de brusc cum a început. Meteorologii anunță că în zilele următoare vremea se încălzește treptat, iar termometrele vor indica chiar și 21 de grade Celsius.

Economie 2024-03-07 17:44:33

Nivelul accizelor pentru combustibili va creşte în două etape anul viitor, prima majorare survenind chiar la 1 ianuarie 2024, în cazul benzinei fără plumb acciza urcând la 2.019 lei/1000 litri, de la 1.776,30 lei/1000 litri în 2023, iar la motorină la 1.850 lei/1000 litri, de la 1.632,81 lei/1000 litri, potrivit cifrelor publicate de Ministerul Finanţelor.

Economie 2023-12-31 20:15:23