• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-24 13:56:39
  • Sursa:
Trump, furios ca portretul sau afisat in Congresul din Colorado nu seamana cu el: „Obama arata minunat” Imagine

Preşedintele american Donald Trump i-a cerut guvernatorului statului Colorado, un democrat, să îndepărteze un portret al său afişat în Congresul statului respectiv. Șeful Casei Albe se plânge că portretul a fost „distorsionat în mod deliberat într-o asemenea măsură”, încât „nu a mai văzut niciodată aşa ceva”. Totodată, el este indignat de faptul că autorul i-a făcut un portret „frumos” fostului preşedinte Barack Obama, în timp ce tabloul cu el este o adevărată oroare.

Într-o postare pe Truth Social, Donald Trump a scris: „Nimănui nu-i place o imagine sau o pictură proastă cu sine, dar cea din Colorado, din Capitoliul statului, expusă de guvernator, alături de toţi ceilalţi preşedinţi, a fost intenţionat distorsionată la un nivel pe care chiar şi eu, poate, nu l-am mai văzut până acum. Artista l-a pictat şi pe preşedintele Obama, care arată minunat, dar tabloul cu mine este cu adevărat cel mai rău”, a scris Trump, care continuă jignind-o pe autoarea picturii, despre care spune că „probabil că şi-a pierdut talentul pe măsură ce a îmbătrânit”.

„În orice caz, aş prefera să nu am niciun tablou decât să am unul ca acesta, dar mulţi oameni din Colorado au sunat şi au scris pentru a se plânge. De fapt, sunt chiar furioşi din cauza asta!”, continuă preşedintele înainte de a se lansa într-un atac asupra guvernatorului democrat al statului: „Mă adresez în numele lor guvernatorului din stânga radicală, Jared Polis, care este extrem de slab în ceea ce priveşte criminalitatea, în special în ceea ce priveşte banda Tren de Aragua (banda de traficanţi din Venezuela -n.r.), care practic a pus stăpânire pe Aurora (oraş din Colorado - n.r.) - nu vă faceţi griji, l-am salvat! -, pentru a-l da jos. Lui Jared ar trebui să-i fie ruşine de el însuşi!” - îşi încheie Trump postarea, potrivit News.ro. 

 

Pe de altă parte, trimisul special al preşedintelui american, Steve Witkoff, devenit în ultima vreme adevărata voce a diplomaţiei Washingtonului, a povestit recent despre vizita sa la liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, şi a dezvăluit că preşedintele rus i-a dat un „portret frumos al preşedintelui Trump” să-l ducă la Washington.

Când Vladimir Putin a auzit că Donald Trump a fost împuşcat în ureche la un miting în Pennsylvania, anul trecut, liderul rus a declarat că s-a dus la biserică, s-a întâlnit cu duhovnicul său şi s-a rugat, a povestit vineri trimisul special al SUA, Steve Witkoff, într-un interviu cu Tucker Carlson. Putin, a explicat Witkoff, s-a rugat nu pentru că Trump era un candidat la preşedinţia SUA la acel moment, ci pentru că „îl leagă o prietenie de el şi se ruga pentru prietenul său”.

Witkoff a spus că Putin i-a făcut această mărturisire în timpul celei de-a doua sale vizite în Rusia, la mijlocul lunii martie, care, a adăugat el, a devenit una „personală”. Witkoff a dezvăluit că Putin i-a dat un „portret frumos” al lui Trump pe care Putin îl comandase unui artist rus „important” şi i-a cerut lui Witkoff să aducă tabloul la Casa Albă.

Trump „a fost în mod clar impresionat de el”, a declarat Witkoff, împărtăşind acest episod ca parte a unei discuţii mai ample despre negocierile pentru un acord de pace între Rusia şi Ucraina. „Aşadar, acesta este genul de legătură pe care am reuşit să o restabilim prin, apropo, un cuvânt simplu numit comunicare”, a punctat Witkoff.

The Washington Post, care a relatat sâmbătă despre interviul lui Witkoff cu Tucker Carlson, precizează că a întrebat Casa Albă despre tabloul trimis de Putin, dar nu i s-a răspuns la solicitare. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze.

Witkoff, un vechi prieten al lui Trump, magnat imobiliar ca şi el, a preluat roluri-cheie în negocierile privind războaiele din Gaza şi Ucraina.

Iranul şi-a consolidat apărarea în jurul principalelor sale centre nucleare şi baze de rachete pe fondul unor îngrijorări în creştere privind o eventuală acţiune militară comună din partea Israelului şi SUA, relatează ziarul britanic The Telegraph.

Economie 2025-02-25 18:02:41

Liberalii din Prahova au trimis o scrisoare deschisă conducerii de la București, în care își arată susținerea pentru candidatura lui Iulian Dumitrescu pentru un nou mandat la șefia Consiliului Judeţean, potrivit unui comunicat transmis de PNL Prahova. 

Economie 2024-03-20 22:32:23

România poate trimite, în mai puţin de şase luni, cu SpaceX, un român în spaţiu, după 50 de ani, dacă luăm această decizie la nivel naţional, a declarat, luni, Pavel Popescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Economie 2024-06-10 14:58:08

1,5 milioane de lei au fost obținuți ilegal de la bugetul de stat de către un grup infracțional, prin programul de finanțare "Start UP Nation". Polițiștii fac 42 de percheziții în șapte județe și în Capitală.

Economie 2022-06-30 09:50:08

Un şofer drogat cu marijuana a provocat un accident rutier, în noaptea de miercuri spre joi, în comuna prahoveană Bălţeşti. Bărbatul și un pasager au fost răniți și transportați la spital.

Economie 2023-08-31 10:48:28

Oraşul Timişoara a preluat prestigiosul titlu de Capitală Europeană a Culturii în 2023, alături de oraşele Elefsina (Grecia) şi Veszprém (Ungaria), conform unui comunicat al Comisiei Europene.

Economie 2023-01-06 19:30:19

Inundaţiile provocate de ploile musonice care au început în luna iunie au dus la moartea a peste 1.000 de persoane în Pakistan. Peste 33 de milioane de persoane, adică unul din şapte pakistanezi, au fost, de asemenea, afectate de inundaţii, iar circa un milion de case au fost distruse sau grav avariate, potrivit guvernului.

Economie 2022-08-29 12:58:30

Un nou atac cu rachete rusești a avut loc marţi dimineaţă asupra capitalei ucrainene Kiev şi a oraşului Harkov, unde un bloc de locuințe a fost parţial distrus. Atacurile s-au soldat cu morți și răniți, au anunţat autorităţile ucrainene.

Economie 2024-01-23 12:33:19