Nicicând lumea de după Apocalipsă nu a arătat ca un circ ambulant, deopotrivă vesel și sordid, așa cum vedem în „Fallout”, noul serial inspirat după jocul video de mare succes cu același nume. În acest sucit univers situat după o iarnă nucleară care a netezit planeta avem drame, avem sânge dar și un foarte sănătos umor negru pe post de liant care reușește să țină la un loc întreaga acțiune și să o facă, paradoxal, chiar „veridică”, în ciuda gândacilor XXL, dihăniilor marine diforme ori a strigoilor radioactivi care mișună prin peisaj. Cu toate astea, cele mai teribile creaturi par a fi însă post-corporatiștii care controlează vasta rețea de buncăre subterane în care s-au refugiat norocoșii de dinainte de urgie: oameni cărora le place să se îmbrace în trening, care păstrează intacte reflexele de multinațională și par a se simți extrem de confortabil în bula lor subterană, transformată în Rai postapocaliptic corporatist.
„Fallout” este, de fapt, un „Star Trek” într-o variantă extrem de pesimistă. Ambele au acțiunea plasată undeva în secolele 21-23ish și împărtășesc astfel cam aceeași perioadă „istorică”.
Doar că în „Star Trek” avem lumea progresistă în care Binele a triumfat complet: aici, oamenii au trecut cu maturitate peste Marele Război care a devastat planeta, au rezolvat printr-un pocnet de degete problema hranei la nivel mondial (replicatoarele de mâncare și băutură) și au scăpat și de sistemul solar, odată cu descoperirea motorului superluminic.
Ei bine, în „Fallout” e fix pe dos.
Cei rămași încă se târăsc, literalmente, pe o planetă devastată.
Aici, în linii mari, în afară de eternii gândaci, avem trei categorii principale de supraviețuitori umani ai apocalipsei nucleare: tâlharii radioactivi, paramilitarii fanatici obsedați de fier, cădelnițe ori tehnologie și corporatiștii. Printre ei avem răsfirată vasta gloată a NPC-urilor („Non Player Character” - personaj lipsit de importanță din jocurile video) celor care încearcă și ei, în fel și chip, să-și câștige un codru de pâine fără stronțiu și cesiu.
Serialul (cu Jonathan Nolan producător executiv și care semenază și regia la 3 episoade) poate fi vizionat în România pe rețeaua de streaming Prime Video. Acțiunea e situată într-un Los Angeles post-apocaliptic și simultan retrofuturistic: războiul nuclear se produce într-un univers alternativ care seamănă cu America anilor '60, în vreme ce acțiunea propriu-zisă are loc „200 de ani mai târziu”, prin 2296.
Omenirea a stagnat în toată această perioadă la un tip de tehnologie similară cu cea de la mijlocul secolului XX (cel din „timeline”-ul nostru, al celor care urmăresc serialul). Cumva o ironie, ne putem întreba, a autorilor la adresa Americii „profunde”, care a rămas „paralizată” în timp din anii 1950 și până în prezent? Și cine știe cât timp de acum încolo?
Avem mult Mad Max la suprafață și un fel de „Orașul din adâncuri” („City of Ember”) cu ședințe de multinațională în subterane. Uneori, pirații Mad Max dau năvală în buncărele progresiste și fac prăpăd. Supraviețuitorii se strâng la masă și mai fac o ședință. Când unul dintre cei prezenți cere în gura mare „răzbunare”, răspunsul vine prompt și sună ca un robot de la linia telefonică: Îți mulțumim pentru feedback, e foarte bine că-ți exteriorizezi furia, dar noi nu procedăm așa.
Una din cele mai mari amenințări vine de la strigoii radioactivi, o subspecie postapocaliptică de supraviețuitori îmbibați de radiații și care beneficiază de o rezistență și un „lifespan” superioare oamenilor de rând.
Strigoiul Alfa este chiar „The Ghoul” („Strigoiul”) interpretat de Walter Goggins.
„Fallout” se prezintă ca o rețetă migulos preparată care combină mai multe genuri ale „genului postapocaliptic”: ceva horror, niscai zombi (deși „strigoii” nu-s chiar zombi per se), puțin Westworld (să nu uităm că Jonatah Nolan a fost și aici producător și scenarist) cu pistolari singuratici și nemiloși în trenciuri din piele care pușcă oameni pe străzile prăfuite.
În tot acest Turn Babel, rămășițele omenirii se chinuie să supraviețuiască, fiecare cum poate, cu resursele extrem de limitate ale lumii. Star Trek? Hold my beer. Singurul element comun cu lumea căpitanilor Kirk și Picard sunt costumele mulate pe corp, ca niște uniforme-pijama din nylon pe care le poartă corporatiștii viitorului din buncărele atomice.
Morala - trisă și veselă în același timp - este că Raiul Corporatist nu se va săvârși aparent decât după Iadul Atomic. Și nici măcar atunci nu vom fi 100% siguri că cetățenii în treninguri albastre vor câștiga la final pentru a putea visa apoi cu toții la raiul din Star Trek.