• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-14 10:55:04
  • Sursa:
Trotinetele electrice de inchiriat au fost interzise in Constanta pentru ca "au pus in pericol siguranta traficului rutier si pietonal" Imagine

Trotinetele electrice de închiriat administrate de mai multe companii private au fost retrase din Constanța, informează Info Sud Est.

Potrivit publicației locale, aplicațiile mobile prin care se foloseau trotinetele electrice anunță că mijloacele de transport sunt indisponibile, motivându-se că “sezonul s-a terminat”, dar promițând că trotintele vor reveni în curând.

În același timp, contactată de reporterii ISE, Primăria Constanța a precizat că autorizațiile de funcționare ale firmelor care închiriază trotinete n-au mai fost prelungite pentru anul acesta. “Din cauza numeroaselor încălcări ale prevederilor regulamentului, actele administrative emise pentru anul 2023 nu au mai fost prelungite”, spun reprezentanții primăriei.

De asemenea, municipalitatea consideră că trotinetele electrice ale celor două companii au pus în pericol siguranța traficului rutier și pietonal.

“S-au constatat şi alte încălcări ale regulamentului, precum staţionarea pe partea carosabilă, în dreptul trecerilor de pietoni, a staţiilor de autobuze şi pe pistele de biciclete. Multe trotinete electrice blocau căile de acces în blocuri şi alte instituţii publice, staționau în zona spaţiilor verzi şi a altor perimetre interzise (faleze, zona peninsulară etc.) uneori şi trei zile, deşi aveau staţii alocate pe toata raza municipiului Constanţa. Au fost dispuse zeci de măsuri tehnico-administrative de ridicare de pe domeniul public a trotinetelor electrice aparţinând celor doi operatori economici întrucât a fost pusă în pericol siguranţa traficului rutier sau pietonal”, informează Primăria Constanța, citată de Info Sud Est.

În 2022 au avut loc peste 1250 de accidente ușoare și grave de trotinete electrice, trendul fiind crescător, arată datele prezentate de UNSAR și furnizate de către Inspectoratul General al Poliției Române.

Circa 9 din 10 accidente se produc din vina conducătorilor trotinetelor, printre principalele cauze numărându-se: abaterile de la respectarea regulilor de circulație, viteza neadaptată la condițiile de drum, neacordarea de prioritate, neasigurarea la schimbarea direcției de mers sau circulația pe sens opus.

Potrivit UNSAR, în 2022 au fost înregistrate în total 155 de accidente grave cu trotinete electrice, dublu față de 2021, rezultând decesul a 8 persoane, rănirea gravă a 131 persoane şi rănirea uşoară a altor 5. Procentul mare de accidente rezultate din vina conducătorilor de trotinete se păstrează și în cazul accidentelor ușoare. Practic, dintr-un total de 1.097 de astfel de accidente ușoare, 893 au fost produse din cauza utilizatorilor acestui tip de vehicule, soldate cu rănirea ușoară a 919 persoane.

Prim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul Dan Motreanu, a anunțat joi că aproape 2.000 de tineri români vor  călători gratuit în Europa prin intermediul programului DiscoverEU, în perioada martie 2024- mai 2025. El precizează că deplasările vor fi făcute în special cu trenul. 

Economie 2024-01-11 14:10:39

Poliţia Deva a deschis un dosar de cercetare penală după ce pe o alee din zona centrală a unui părculeţ din centrul oraşului, persoane necunoscute au desenat cu vopsea albă mai multe inscripţii cu mesaje defăimătoare, rasiste sau de sorginte nazistă, a informat luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Economie 2023-01-02 21:27:46

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit într-un nou interviu că are mereu un pistol la el și că ar fi luptat până la moarte împreună cu cei din cercul său de apropiați dacă rușii ar fi luat cu asalt sediul său de la Kiev la începutul războiului, informează Reuters.

Economie 2023-04-30 11:55:22

Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a declarat luni că Rusia ar trebui să suporte costurile pagubelor provocate de invazia ei în Ucraina, dar există „obstacole legale semnificative” în calea confiscării activelor majore îngheţate ale Rusiei, relatează Reuters.

Economie 2023-02-27 21:08:49

Declarația lui Nicolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, potrivit căreia un nor radioactiv, provenit de la munițiile cu uraniu sărăcit din Ucraina, se îndreaptă spre Europa, a fost contrazisă atât de polonezi, cât și de oficialii români.

Economie 2023-05-19 21:05:48

Un român de 44 de ani s-a ales cu o amendă usturătoare, după ce și-a spălat picioarele într-o fântână arteziană, monument istoric, din centrul Romei. Bărbatul a făcut gestul în plină zi, foarte relaxat, sub privirile indignate a zeci de turiști și localnici aflați în trecere prin zonă.

Economie 2022-11-18 13:14:18

Soldații ucraineni care apără orașul Kurahove au raportat faptul că numărul de trupe s-a redus drastic, problemele legate de efectiv fiind mult mai grave chiar decât lipsa de arme sau superioritatea armatei ruse, relatează El Pais. Localitățile Kurahove, Pokrovsk, Torețk și Ceasiv Iar sunt înconjurate acum din nord, sud și est, ceea ce complică mult eforturile de apărare ale armatei ucrainene și îi forțează pe soldați să se retragă tot mai mult ca să nu fie încercuiți din toate direcțiile de trupele ruse.

Economie 2024-10-23 12:22:19

Potrivit unui sondaj Avangarde, comandat de PSD și prezentat, miercuri, în ședința Comitetului Politic Național, Partidul Social Democrat conduce în preferințele românilor cu 35%. PSD este urmat de Partidul Național Liberal cu 20% și de AUR cu 12%. USR este pe locul patru, cu 9 procente.

Economie 2022-07-06 15:05:20